„În această după-amiază, Ministerul Educației a fost informat, de către reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova, asupra existenței, în spațiul public, a unui clip video în care mai mulți elevi prezintă explicit activități sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic.
Conform informațiilor primite, în urma apariției, în cursul zilei de ieri, a clipului video, la nivelul unității școlare au fost deja demarate acțiuni pentru stabilirea contextului, precum și a demersurilor de urmat în perioada următoare. S-a solicitat, de asemenea, sprijinul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Prahova.
Ministerul Educației va continua să țină legătura cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Prahova, atât pentru a avea informații asupra faptelor produse, cât și pentru a oferi, dacă va fi necesar, sprijin comunității școlare.
Ministerul Educației a demarat discuții cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții pentru a se identifica soluții de îmbunătățire a procesului de prevenție și de intervenție în situații de violență în mediul școlar.
În contextul evenimentelor din ultima vreme, transmitem mesajul Ministrului Educației, doamna Ligia Deca: ‘Știu că incidentele din ultima vreme au făcut ca fiecare cadru didactic să simtă nevoia de certitudini privind siguranța în școli. Vreau să vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine să prevenim aceste fapte și am demarat deja o serie de consultări pentru a găsi cele mai bune soluții în acest sens. Siguranța fiecărei persoane din unitățile de învățământ este prioritară pentru Ministerul Educației’„, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.
În cazul bătăii de la școala din Argeș, imaginile șocante au fost postate pe o rețea de socializare, în vreme ce înregistrarea video de la școala din Prahova a fost primită de redacția unei publicații locale.
Un băiat de 12 ani, elev la o școală din Costești, județul Argeș a fost filmat în timp ce este bătut cu pumnii, picioarele și genunchii de mai multe colege de clasă, atât în școală, cât și pe drum spre casă. Potrivit jurnaliștilor locali, citați de News.ro, fetele ar fi colege de clasă cu băiatul agresat.
Mama copilului a depus plângere la poliție după ce filmarea a fost postată pe o rețea de socializare. Inspectoratul Județean de Poliție Argeș a anunțat că a fost deschisă o anchetă.
”În seara zilei de 6 aprilie a.c., în urma apariţiei unor imagini pe o reţea de socializare, cu privire la agresarea unui minor, mama minorului agresat s-a prezentat la sediul Poliţiei, unde a formulat plângere prealabilă sub spectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, conform art. 193 alin.1 din Codul Penal.
Urmare a sesizării, în dimineaţa zilei de 7 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, împreună cu poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară, s-au deplasat la unitatea de învăţământ unde cei în cauză sunt elevi, pentru identificarea tuturor celor implicaţi”, a informat, vineri, IPJ Argeş.
Oamenii legii au mai precizat că vor sesiza Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. De asemenea, poliţiştii recomandă ca ”în situaţia în care asistă la un astfel de comportament din partea minorilor, (atât adulții, cât și copiii n.r.) să sesizeze faptele poliţiştilor şi să nu contribuie, prin atitudinea pasivă, la escaladarea comportamentului agresiv”.
O profesoară de engleză de la Școala din Pietriceaua, comuna Brebu, județul Prahova, a fost umilită de mai mulți elevi chiar în timpul orei. Imaginile au fost publicate de jurnaliștii publicației locale phonline.ro.
Profesoara agresată pare a avea o atitudine indiferentă, dar jurnaliștii publicației citate spun că surse din cadrul unității de învățământ le-au declarat că în acest mod, cadrul didactic încearcă să dezamorseze situația de care este complet depășită.
După publicarea imaginilor, reprezentanții IPJ Prahova au anunțat că a demarat o anchetă la sesizarea conducerii unității de învățământ. ”La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani în timp ce se aflau într-o sală de clasă au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au precizat reprezentanții polițiștilor.