Astronauții NASA care au fost primii oameni ce au pășit pe Lună în anii ’60 și ’70 au făcut o descoperire surprinzătoare. Luna are o atmosferă, deși extrem de rară. Rocile pe care le-au adus pe Pământ au dezvăluit acum procesul fizic principal care creează această atmosferă, potrivit Agerpres.
Studiind izotopii a două elemente chimice, potasiu și rubidiu, din nouă mostre mici de sol prelevate în cadrul a cinci misiuni Apollo, cercetătorii au descoperit că atmosfera lunară este generată și menținută în mare parte de impactul meteoriților, atât mari, cât și mici, care lovesc suprafața Lunii.
„Multe întrebări importante despre atmosfera lunară rămân fără răspuns. Acum suntem capabili să abordăm unele dintre aceste întrebări datorită progreselor tehnologice”, a spus Nicole Nie.
„Atunci când eşantioanele din misiunile Apollo au fost aduse de pe Lună în anii 1970, compoziţiile izotopice ale potasiului şi rubidiului din solurile lunare au fost măsurate cu ajutorul spectrometrelor de masă. Cu toate acestea, la acel moment, nu au fost observate diferenţe izotopice. Spectrometrele de masă de astăzi ne oferă însă o precizie mult mai mare”, a adăugat coordonatoarea noului studiu, conform Agerpres.
Atmosfera lunară este una dintre cele mai subțiri și este tehnic denumită exosferă, adică numărul redus de atomi face ca aceștia să nu interacționeze între ei, spre deosebire de atmosfera densă a Pământului.
În 2013, NASA a lansat sonda robotizată LADEE (Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer) pe orbita Lunii pentru a investiga atmosfera și mediul de la suprafața sa. Aceasta a identificat două procese în desfășurare, cunoscute sub numele de intemperii spațiale: impacturile meteoriților și pulverizarea vântului solar.
Vântul solar reprezintă un flux constant de particule încărcate electric provenind de la Soare și care ajung în Sistemul Solar. Sonda LADEE nu a cuantificat cât contribuie fiecare dintre aceste două procese la formarea atmosferei lunare. Totuși, noul studiu a arătat că impacturile meteoriților contribuie la mai mult de 70% din compoziția atmosferei, în timp ce vântul solar are o contribuție mai mică, de sub 30%, mai scrie sursa citată.
Luna a fost supusă unui flux constant de meteoriți de-a lungul istoriei sale, la început fiind lovită de corpuri mari care au creat craterele vizibile astăzi, iar mai recent de meteoriți mai mici și micrometeoriți de mărimea particulelor de praf.
O parte dintre atomii ridicați de aceste impacturi sunt expulzați în spațiu, în timp ce alții rămân suspendați deasupra scoarței lunare, contribuind la formarea unei atmosfere care se regenerează continuu pe măsură ce noi meteoriți cad pe suprafața Lunii.
Această atmosferă lunară este compusă în principal din argon, heliu și neon, alături de potasiu și rubidiu, cu posibilitatea existenței altor elemente chimice în cantități mai mici. Aceasta se extinde de la suprafața Lunii până la aproximativ 100 de kilometri înălțime. În contrast, atmosfera Pământului ajunge până la aproximativ 10.000 de kilometri.
Cercetătorii au studiat regolitul lunar prima dată, adică stratul de sol de pe suprafața Lunii, ca înlocuitor, în loc de atomii din atmosfera lunară. Aceștia au utilizat un spectrometru de masă pentru a măsura raportul dintre izotopii diferiți de potasiu și rubidiu din regolit. Izotopii sunt versiuni ale aceluiași element chimic, dar cu mase ușor diferite datorită numărului variabil de neutroni.
Chiar și după decenii de cercetare asupra Lunii, oamenii de știință continuă să descopere noi informații despre procesele fundamentale care au loc acolo, a precizat în final Agerpres.