News

Noi informații în ancheta cu privire la nava scufundată în Marea Neagră. Cine ar fi responsabil

Ce au descoperit anchetatorii cu privire la nava scufundată în Marea Neagră. Detalii noi ies la iveală
20.05.2024 | 16:28
Noi informatii in ancheta cu privire la nava scufundata in Marea Neagra Cine ar fi responsabil
Nava Mohammed Z și nava de salvare MAI. / Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nava Mohammad Z s-a scufundat sâmbătă în Marea Neagră la 26 mile marine de Sf. Gheorghe. Opt membri ai echipajului au fost salvați, în timp ce trei dintre aceștia sunt de negăsit. Imediat, autoritățile au intervenit cu un elicopter.

Nava salvatoare este cea cu care a intrat în coliziune cu vaporul scufundat

După audierea supraviețuitorilor, anchetatorii au ajuns la concluzia că, de fapt, nava salvatoare este cea cu care a intrat în coliziune cu vaporul scufundat. După ce i-au salvat, cei de pe nava salvatoare și-au continuat drumul către Varna, Bulgaria.

ADVERTISEMENT

„A existat o coliziune între două nave. Una dintre nave s-a scufundat, cealaltă navă, după ce a ajutat la salvarea unora dintre membrii echipajului s-a îndreptat spre teritoriul Bulgariei, respectiv în portul Varna”, a declarat Mihaela Elena Mergeane, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

După ce salvatorii au ajuns în Varna, au raportat imediat incidentul. Nava lor era vizibil accidentată.

ADVERTISEMENT

La bordul navei se aflau 11 membri de echipaj printre care nouă cetățeni sirieni și doi egipteni. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) continuă căutările pentru a găsi trupurile celor trei marinari dispăruți.

„Un elicopter IAR 330 Puma, din dotarea Forțelor Aeriene Române, execută sâmbătă, 18 mai, o misiune de căutare pe mare a posibililor supraviețuitori ai echipajului navei scufundate, în această dimineață, în Marea Neagră. La solicitarea Autorității Navale Române, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziție, în regim de urgență, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităților române depuse pentru căutarea ți salvarea celor trei marinari dați dispăruți în dimineața acestei zile, ca urmare a scufundării navei Mohammad Z, pavilion Tanzania, în apropiere de Sfântu Gheorghe”, conform Ministerului Apărării Naționale.

ADVERTISEMENT

Opt membri ai echipajului au fost salvați

Conform comunicatului publicat de ANR, în jurul orei 4:00 s-a dat alerta în legătură cu incidentul, iar ofițerii Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), au trimis imediat navele ARSVOM, SAR Artemis și SAR Apollo spre locul accidentului.

ADVERTISEMENT

Autoritățile au venit imediat pentru a acorda manevre de prim-ajutor celor opt marinari. „La acțiunea de salvare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța a participat cu două autospeciale pentru transport personal și victime multiple și un echipaj de prim-ajutor. La fața locului au fost evaluați medical opt persoane, dintre care una a fost transportată la Spitalul Județean Constanța. Toate cele opt persoane sunt conștiente, cooperate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Ana Maria Stoica.

Conducerea Autorității Navale Române transmit că momentan nu se cunosc motivele scufundării navei și se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.