Eliminată din Champions League și învinsă în derby de Dinamo, FCSB are parte numai de probleme înaintea partidei tur cu Drita, din turul 3 preliminar al UEFA Europa League. Mihai Stoica a făcut un anunț crunt.
Campioana României încearcă să își redescopere forma din sezonul trecut, după un start de stagiune catastrofal, atât pe plan european, cât și în campionatul intern.
Eliminarea din Liga Campionilor i-a demoralizat pe jucătorii lui Elias Charalambous, care au fost răpuși și de Dinamo în ultimul duel din SuperLiga României.
Înaintea partidei tur cu Drita, din turul 3 preliminar al UEFA Europa League, Mihai Stoica a anunțat probleme mari de lot la gruparea roș-albastră.
„Aș da nu orice, dar dacă cineva ar reuși să deslușească misterul ăsta ar fi mare de tot. Sunt cauze multiple, dar ceva ne scapă. Reculul e prea mare și criza deja durează prea mult. A venit exact în cele mai importante momente ale sezonului. Nu mă refer la campionatul intern.
A fost și mai rău decât suntem acum. În campionatul intern, multe puncte pierdute sunt și din cauza arbitrilor, dar o să discutăm. Doare și nu se va cicatriza prea curând rana provocată de eliminarea din Champions League, unde am întâlnit un adversar mai mult decât modest”.
„Trebuie să mergem înainte, cum mergem nu știu. Avem probleme de lot infernale. Ngezana, Tănase, suspendați. Olaru, accidentat, pleacă astăzi la Belgrad, a plecat deja. Crețu, cu probleme medicale, Risto, probleme medicale mari. Alibec, probleme foarte mari.
Jucători care nu și-au recăpătat forma sportivă după accidentări. Probleme foarte mari. Dar odată și odată se termină și astea. Am făcut un studiu de caz cu City, cu Guardiola, pe care-l consider în continuare cel mai mare antrenor activ, poate din toate timpurile”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.