Fotbal international

Noi probleme în Anglia. UEFA ia în calcul mutarea unor meciuri de la Euro 2020 de pe Wembley

29.10.2020 | 12:52
Noi probleme in Anglia UEFA ia in calcul mutarea unor meciuri de la Euro 2020 de pe Wembley
Probleme în Anglia. UEFA ia în calcul mutarea unor meciuri de la Euro 2020 de pe Wembley. Sursa foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Sunt presiuni tot mai mari în Anglia pentru ca stadioanele să fie redeschise. UEFA ia în calcul să mute unele meciuri de la Euro 2020 care ar fi trebuit să se joace pe Wembley, iar cluburile vor să aibă cât mai rapid oameni în tribune.

Deși vestul Europei a fost lovit din nou de coronavirus, iar măsurile luate de țări sunt tot mai stricte, englezii vor neapărat să se întoarcă pe stadioane.

ADVERTISEMENT

După ce Manchester United a anunțat oficial că este gata să primească nu mai puțin de 23.500 de oameni la meciuri, în condiții sigure, a venit rândul subiectului Euro 2020 să pună presiune pe guvernul condus de Boris Johnson.

Stadionul Wembley nu ar mai putea găzdui semifinalele și finala Euro 2020

Campionatul European de fotbal masculin din 2020 a fost deja amânat pentru vara lui 2021. Competiția ar fi trebuit să se desfășoare în 12 orașe europene, printre care și București, însă acum UEFA este foarte aproape să decidă reducerea numărului locațiilor la trei.

ADVERTISEMENT

În contextul unui număr foarte mare de cazuri de coronavirus și al înăspririi măsurilor de restricție, Anglia a intrat sub lupa UEFA și riscă să rămână fără unele meciuri de la Euro, anunță TalkSport care citează Daily Mail. Deși forul le-ar fi dat oficialilor englezi asigurări că misiunea lor nu este în pericol, jurnaliștii britanici susțin că cei de la UEFA nu sunt deloc încântați de cum se prezintă lucrurile în Regat.

Stadionul Wembley era considerat a fi printre favoritele la găzduirea semifinalelor și a finalei competiției, având în vedere capacitatea de 90.000 de locuri, însă forul continental ar dori ca fazele superioare să se dispute cu spectatori în tribune, dacă pot fi găsite astfel de variante. De asemenea, UEFA este îngrijorată de problemele care ar putea apărea în raport cu sponsorii, care nu vor putea fi găzduiți de un stadion închis.

ADVERTISEMENT

Deciziile finale ale forului cu privire la modul de desfășurare a competiției programate pentru vara lui 2021 vor fi anunțate până la începutul anului următor.

Manchester United cere autorităților permisiunea să primească spectatori pe Old Trafford

Nu doar UEFA a pus pe jar federalii enlgezi, ci și cluburile care insistă asupra posibilității de a fi permis din nou accesul spectatorilor pe stadioane. Se pierd tot mai mulți bani din cauza lipsei fanilor, iar coloșii britanici vor ca această situație să fie corectată cât mai curând.

ADVERTISEMENT

Clubul Manchester United a anunțat recent că stadionul Old Trafford poate asigura respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială chiar și cu 23.500 de spectatori în tribune. Oficialii „diavolilor roșii” susțin că stadionul a fost pus la punct pentru situația actuală încă din luna septembrie. Capacitatea totală a arenei Old Trafford este de 76.000 de locuri.

„Am petrecut două luni încercând să aducem totul în conformitate cu indicațiile Guvernului. Ne-am asigurat că putem primi pe Old Trafford 23.500 de oameni respectând toate regulile. Am fost foarte dezamagiți când am aflat că redeschiderea stadioanelor, care era plănuită pentru începutul lunii octombrie, nu mai poate avea loc.

Asta pentru că, la noi, totul era pus la punct. E greu de înțeles de ce oamenii se pot aduna în avioane sau restaurante ori chiar la cinema, unde pot urmări meciuri de fotbal, când știm că totul ar fi extrem de sigur pe stadion. Am urmărit cu exactitate indicațiile guvernului”, a spus Collette Roche, responsabila cu organizarea de evenimente a clubului din Manchester, pentru Sky Sports.

În același timp, Angela Merkel și conducătorii celor 16 landuri din Germania au luat decizia de a închdie din nou stadioanele din toată țara, anunță   L’Equipe. Decizia va intra în vigoare luni, 2 noiembrie.

ADVERTISEMENT
Tags: