News

Noi relaxări de la 1 august. Ce a anunțat premierul în legătură cu masca de protecție

Guvernul pregătește noi relaxări de la 1 august. Ce se va întâmpla cu masca de protecție
20.07.2021 | 16:48
Noi relaxari de la 1 august Ce a anuntat premierul in legatura cu masca de protectie
ADVERTISEMENT

Executivul are în plan relaxarea măsurilor de restricție, de la 1 august. Florin Cîțu a explicat că masca de protecție rămâne obligatorie în spațiile închise.

Șeful Guvernului a declarat că majoritatea relaxărilor vor viza evenimentele care au loc în aer liber. El a explicat că țara noastră este într-o situație bună.

ADVERTISEMENT

Noi relaxări de la 1 august. Ce a anunțat premierul în legătură cu masca de protecție

„Relaxări, nu restricţii. Nu scăpăm de mască la interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în spaţiu în aer liber, cu un număr mai mare de participanţi. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea” a spus Cîțu.

„Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem cu ce avem, cu excepţia evenimentelor. Suntem încă într-o situaţie foarte bună. Avem şi condiţii la intrarea în ţară pe care nu le modificăm. Suntem precauţi,” a adăugat.

ADVERTISEMENT

„Singura pregătire pentru valul 4 este vaccinarea. Rămân vaccinuri şi pentru a treia doză. Aşteptăm decizia, dar specialiştii se îndreaptă spre acest lucru. Ei ne vor spune că trebuie administrată. Aşa arată direcţia în care merg discuţiile,” a mai explicat acesta.

Premierul a menționat că nu se pune problema obligării medicilor să se vaccineze. El a precizat că au avut loc mai multe discuții cu ministrul Sănătății în vederea reglementării unui cadru legal prin care aceștia să fie testați obligatoriu.

ADVERTISEMENT

Anunțul vine în contextul în care Valeriu Gheorghiță a anunțat că numărul de noi cazuri de infectare a crescut. Medicul a precizat că așteptările sunt ca trendul ascendent să se mențină și în perioada următoare.

A treia doză de vaccin, o variantă luată în calcul de specialiști

Administrarea celei de a treia doză de vaccin este o variantă discutată de specialiști. Valeriu Gheorghiță a explicat că persoanele care sunt vulnerabile sau care sunt foarte expuse trebuie să fie protejate.

ADVERTISEMENT

„Este o preocupare pe care și noi o avem. Vom avea mai multe întâlniri cu experții pentru evaluarea datelor științifice publicate la nivel internațional. Sunt câteva categorii de risc care sunt luate în calcul sau sunt avute în vedere, și aici mă refer la persoanele care au un risc foarte expus de expunere, cum este personalul medical și persoanele care sunt vulnerabile,” a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

„Vom decide la momentul potrivit dacă se va pune problema să facem o a treia doză. Este un aspect la care suntem foarte atenți iar în perioada următoare vom avea mai multe ședințe de lucru,” a adăugat Valeriu Gheorghiță.

„Dacă va fi nevoie de o a treia doză, vom folosi aceeași infrastructură. Trebuie făcute anumite update-uri ale softurilor,” a mai spus acesta.

ADVERTISEMENT