Sunt așteptate noi scumpiri la alimente, în 2025, potrivit specialiștilor în piața alimentară. Prețurile au înregistrat creșteri semnificative la anumite produse, pe parcursul anului trecut, iar trendul se va menține ascendent.
În acest an, scumpiri vor avea loc și la alte produse, spun experții citați de Antena 3 CNN. Un studiu al companiei de consultanță Inverto dezvăluie că aceste creșteri de preț de la raft sunt influențate de schimbările climatice, arată The Guardian.
Anul trecut a fost cel mai cald an istoria măsurătorilor meteo din Europa. Specialiștii spun că din cauza valorilor termice ridicate și fenomenelor meteorologice extreme este foarte posibil să ne confruntăm cu o penurie alimentară.
Dacă situația va rămâne neschimbată, producțiile agricole vor fi puternic afectate și se va ajunge la noi creșteri ale prețurilor. De exemplu, cele mai semnificative scumpiri s-au înregistrat la cacao (+163%) și cafea (+103%).
Prețurile au explodat în urma ploilor excesive, dar și a temperaturilor ridicate din țările unde are loc producția de cacao și cafea. Și la uleiul de floarea-soarelui au fost constatate majorări privind prețul, cu 56%, având în vedere seceta din Bulgaria și Ucraina, dar și războiul din țara vecină.
De asemenea, la sucul de portocale și unt s-au înregistrat scumpiri cu peste 30 la sută. Un alt produs care costă mai mult este carnea de vită, constatându-se o scumpire cu peste 25 la sută, potrivit specialiștilor în piața alimentară.
„În 2024, am văzut numeroase exemple: canicula din estul Asiei a dus la scumpirea orezului în Japonia și a legumelor în China. Seceta și temperaturile extreme au afectat producția de cacao în Africa de Vest și de cafea în Brazilia și Vietnam”, a transmis Max Kotz, de la Potsdam Institute for Climate Impact Research.
Estimările specialiștilor nu sunt optimiste. Fenomenele meteorologice vor continua să afecteze industria alimentară, iar acest lucru va duce la noi creșteri ale prețurilor la alimente.
„Evenimentele meteo extreme vor deveni din ce în ce mai frecvente și mai severe, pe măsură ce temperaturile globale continuă să crească. Culturile sunt extrem de vulnerabile la fenomenele meteo extreme. Acest lucru va duce la noi perturbări în producția agricolă globală și în lanțurile de aprovizionare”, a declarat Pete Falloon, specialist în securitate alimentară la Met Office și Universitatea din Bristol.