News

Noii judecători CCR au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni. Marian Enache, ales președinte al Curții. Update

Sâmbătă, 11 iunie, noii membri ai CCR au depus jurământul de învestitură, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, în prezența preşedintelui Klaus Iohannis. Tot sâmbătă a fost ales și noul președinte al Curții.
11.06.2022 | 10:03
Noii judecatori CCR au depus juramantul de investitura la Palatul Cotroceni Marian Enache ales presedinte al Curtii Update
Cei 3 noi judecători CCR au depus sâmbătă jurământul la Cotroceni. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT
11-06-2022
17:41

Marian Enache anunță prioritățile mandatului său: „Sunt peste 8.800 dosare pe rolul CCR”

Noul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, a anunțat, printr-un comunicat de presă, care sunt prioritățile mandatului său, el  afirmând că acestea se vor axa pe patru dimensiuni: dinamism, deschidere, dialog, digitalizare.

În ce privește dinamismul activității Curții, Enache vrea să impulsioneze activitatea acesteia în condițiile în care pe rolul instanței de contencios constituțional sunt nu mai puțin de 8.800 de dosare, unele fiind mai vechi de patru ani.

În ce privește deschiderea de care ar trebui să dea dovadă CCR, Enache a menționat, printre altele, „o deschidere mai mare faţă de forurile internaţionale de justiţie constituţională” și „o deschidere mai mare către mass-media, pentru a se putea disemina şi explica mai bine deciziile Curţii Constituţionale.”

În al treilea rând, Marian Enache vrea un dialog structurat cu instituțiile statului pentru a reduce numărul conflictelor juridice de natură constituţională, precum și un dialog instituţional cu instanţele constituţionale şi europene (CEDO/ CJUE).

Pe dimensiunea digitalizării, președintele CCR își propune implementarea unui registru electronic jurisdicțional, dezvoltarea unui modul de jurisprudență și a unui motor de căutare, precum și reducerea numărului de hârtii „scrise de mână”.

11-06-2022
14:23

Marian Enache, votat președinte al Curții Constituționale a României

La o zi după ce Valer Dorneanu a plecat din funcția de șef al CCR, instituția a votat deja un succesor. Sâmbătă, Marian Enache a fost ales noul președinte al Curții Constituționale a României.

”În urma votului secret, cu unanimitatea voturilor judecătorilor prezenți, domnul Marian Enache a fost ales în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani.

Procedura de alegere a noului președinte al Curții Constituționale s-a desfășurat în temeiul dispozițiilor art.7 alin.(1), (2) și (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale”, a precizat CCR, într-un comunicat.

Noul președinte al CCR, Marian Enache, a fost numit judecător al CCR de Senat în 2016, pentru un mandat de 9 ani.

Acesta a fost deputat în mai multe legislaturi, pe listele FSN, PDSR și PSD. Enache a fost ambasador al României în Moldova între 1993 și 1996.

11-06-2022
10:21

Noii judecători CCR au depus jurământul de învestitură. Iohannis: ”Vă doresc să vegheați la respectarea Constituției”

Noii membri ai Curții Constituționale a României (CCR) au depus sâmbătă jurământul de învestitură. Evenimentul a avut loc într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, în prezenţa președintelui Klaus Iohannis.

Noii judecători constituționali sunt: Iulia Scântei (numită de Senat), Bogdan Licu (numit de Camera Deputaţilor) şi Mihaela Ciochină (numită de preşedintele României).

La finalul evenimentului de la Cotroceni, Iohannis a ținut un scurt discurs: ”Este o funcție de mare răspundere. Vouă, dar și celorlalți judecători constituționali, vă doresc să vegheați la respectarea Constituției”.

Vineri, 10 iunie, a fost ultima zi la CCR pentru președintele Curții din ultimii 9 ani, Valer Dorneanu, dar și pentru judecătorii Mona Pivniceru și Daniel Morar.

Cei 3 noi judecători CCR depun sâmbătă jurământul la Cotroceni

Începând de sâmbătă, 11 iunie, alți 3 judecători vor ocupa aceste poziții. E vorba de Iulia Scântei (numită de Senat), Bogdan Licu (numit de Camera Deputaţilor) şi Mihaela Ciochină (numită de preşedintele României).

ADVERTISEMENT

Într-un comunicat emis pe site-ul oficial, Administrația Prezidențială informează că ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a acestor noi membri ai Curții Constituționale va avea loc sâmbătă, la ora 13.00.

Scântei, Licu și Ciochină vor fi numiţi pe un mandat de 9 ani, care începe chiar din data de 11 iunie.

ADVERTISEMENT

În ceea ce-i privește pe ultimii doi, Mihaela Ciochină și Bogdan Licu, aceștia au fost eliberați vineri din funcțiile deținute pentru a-și putea prelua mandatele de judecător Curtea Constituțională.

Celălalt nume care va ajunge la CCR, Iulia Scântei (PNL) a fost votată pentru această funcție la începutul lunii mai. Aceasta a fost propusă de PNL și susținută de PSD. Ea a primit 76 de voturi pentru și 34 contra.

ADVERTISEMENT

Cum va fi ales noul președinte al Curții Constituționale

Cu Valer Dorneanu plecat oficial din funcția de președinte al CCR, în următoarele zile urmează a fi ales un nou lider al instituției.

Legea de organizare și funcţionare a Curţii Constituţionale indică faptul că CCR are un preşedinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii.

ADVERTISEMENT

Pentru alegerea preşedintelui, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de preşedintele României poate propune o singură candidatură.

În cazul în care la primul tur de scrutin niciun candidat nu întruneşte majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi sau traşi la sorţi, dacă toţi candidaţii obţin acelaşi număr de voturi.

Sistemul de alegere a preşedintelui este conduse de judecătorul cel mai în vârstă al Curții.

ADVERTISEMENT
Tags: