Nonis G, primul cântăreț feminist din România: ”Nu mi-am vândut sufletul”

Nonis G vorbește despre compromisuri și despre ce nu a vrut să facă, în viață și în carieră. Într-o lume și într-o industrie nu tocmai ușoare, Nonis G recunoaște că s-a apucat de muzică la 5 ani și că îi datorează asta lui Dumnezeu.

Nonis G a devenit celebru pentru piesa ”Lăsați femeile să facă ce vor”

Într-un interviu sincer, în exclusivitate pentru FANATIK, Nonis G, cunoscutul compozitor al piesei ’Lăsați femeile să facă ce vor’ ne spune cum s-a născut această piesă. Fiind o melodie dedicată femeilor, Nonis G declară că va rămâne o piesă nemuritoare.

Cunoscutul artist își amintește că s-a apucat de muzică dorindu-și, de la tatăl lui, un acordeon și că, micuț fiind, a vrut să verifice ce se întâmplă dacă bagi o șurubelniță în priză.

Nonis G recunoaște că, în permanență, uită zilele de naștere ale prietenilor și că mama reprezintă cea mai importantă ființă din viață lui. Chiar dacă a colindat lumea, Nonis G spune că nu ar putea trăi în alt loc decât în România și își amintește cum își ’ceda’ desertul, la grădiniță, primei iubiri din viața lui.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Nonis a primit la 5 ani primul acordeon

De ce muzică? Ce te-a determinat să urmezi această carieră?

-Consider că Dumnezeu pune în fiecare dintre noi unul sau mai multe daruri, haruri, numește-le cum dorești. Unii dintre noi îl/le descoperă pe parcursul vieții sau pot avea, de mici, sentimente ce conduc către răspunsuri la vitala întrebare ‘Eu ce fac aici, în această viață?’. Cum nimic nu se întâmplă decât cu îngăduința Lui, Dumnezeu mi-a  trimis pe la 5 anișori răspunsul, printr-o întâmplare nostimă.

Tatăl meu m-a găsit jucând-mă în camera mea cu o mașinuță (o basculantă de care eram foarte mândru) ținând-o la piept ca pe un instrument la care ’cântam’. I-am spus ’tată, vleau acodeon’, și am primit ’acodeon’. A fost prima manifestare conștientă a refugiului de mai târziu…MUZICA.

”’Come with me’ rămâne iubirea de pe portativul timpului meu”

Prima piesă, ‘Come with me’. Care e povestea ei, cum s-a ‘născut’?

-Eram M.C. într-un club în Iași, prezentam un event și, printr-o coincidență, acolo se afla și un coleg de breaslă. Avea un proiect la care lucra și a considerat că aș aduce plus valoare la ceea ce își dorea să realizeze. M-a invitat să fac și eu parte din toată nebunia aceea. Eram 8 persoane, dacă îmi aduc bine aminte.

Fiecare dintre noi trebuia să vină cu o piesă reprezentativă. Și ce putea fi mai reprezentativ pentru mine decât dragostea față de tot ceea ce Dumnezeu a creat. Versurile au venit de la sine. Eram în mașină, plecam spre Constanța, iar restul e istorie, fabuloasă istorie. ”Come with me” rămâne iubirea de pe portativul timpului meu.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

”Cine nu o iubește, cine nu o dorește, cine poate exista fără ea?”

‘Lăsați femeile să facă ce vor’ a avut un succes uriaș. Te așteptai la asta?

-Aș începe rugându-te să îmi permiți o corecție, fără a fi considerat tendențios sau infatuat. ‘Lăsați femeile să facă ce vor’ are și va avea un succes uriaș, atâta timp cât va exista acest Pământ. Am cântat mereu creația Lui Dumnezeu sub toate formele ei, așa cum am spus. Cum aș fi putut trece prin viață asta fără a pune creația supremă, femeia, în lumina ei unică? ‘Lăsați femeile să facă ce vor’  am compus-o nemuritoare. Așa este și va fi. Firesc că mă așteptam să fie impactantă. Cine nu o iubește, cine nu o dorește, cine poate exista fără ea? Ea, femeia!

Amintiri din copilărie: ”Am ’sustras’ o șurubelniță de la tata și am introdus-o în priză”

Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mic?

-Am fost un copil cuminte. Adoram să citesc (chiar și când nu știam să citesc, deschideam cărțile și stăteam cu ele pe brațe), să învăț, să petrec timp cu ai mei. Făceam tot posibilul să știu, visam mult. Despre nebunii nu prea am ce să povestesc. Trăsnăile mele se rezumau la a descoperi lucruri noi. Mă amuz și acum când îmi amintesc cum am vrut să înțeleg ce se află în priză și am ’sustras’ o șurubelniță de la tata. Apoi, foarte meticulos, am introdus-o, ai ghicit, unde altundeva decât în priză (râde). Am aflat desigur răspunsul dar am înțeles că nu aceea era metoda potrivită.

”Da, am fost un pletos, recunosc”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-După ’90 s-a schimbat foarte mult modul meu de a fi. L-am descoperit în perioada aceea pe Michael Jackson iar asta a fost pentru mine un izvor nesecat de manifestare a tuturor simțămintelor mele. Timid nu am fost, însă mereu cu bun simt și respectând ceea ce era în jurul meu. Rebel? Dacă a ieși în fiecare pauză pe sălile liceului pentru a dansa plin de entuziasm sau a refuza să îmi dau pletele jos (da, am fost un pletos, recunosc) înseamnă rebel, atunci poate că am fost așa într-o măsură.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-Ca să înțelegi cât de mult trișam am să îți pun că, în facultate, stăteau bieții mei prieteni de atunci și îmi făceau copiuțe. Trăgeau de mine să învăț cum să le folosesc doar pentru fi toți la unison (râde). Acceptam de dragul lor să le port cu mine la examene, însă nu le foloseam niciodată. Dar era frumoasă atmosfera aceea când ne priveam în timpul examenelor și ne spuneam în șoaptă ’ai găsit subiectul’?

Prima iubire: ”Știi cum e cu dragostea, cere sacrificii”

Când te-ai îndrăgostit prima dată?  

-Ei… dragostea și atingerile ei. Aveam în jur de 5 ani (foarte marcantă vârsta asta pentru mine). Colega mea de grădiniță, Amalia, era o blondă ce mi-a răpit inima de tot. Nu știam cum să îi mă întru în grații și să o protejez. Aveam program prelungit la grădiniță așa că viața îmi dădea destule șanse de manifestare. Una dintre ele era la masă atunci când, de fiecare dată, îi lăsăm ei desertul meu, cu toate că adoram merele coapte. Însă știi cum e cu dragostea, cere sacrificii.

”Uit zilele de naștere”

Îți mai aduci aminte care a fost cea mai mare gafă pe care ai făcut-o într-o relație?

-Se pot uita vreodată gafele? Mai ales cele amuzante și care nu aduc atingere sufletului. Eu am una singură pe care o tot repet, dacă vrei să fiu franc până la capăt. Uit zilele de naștere. Într-un an am uitat că e ziua mea.

Pentru că ai spus ‘relații’ și nu ai specificat genul lor, o să îți povestesc ceva. În relația cu cel mai bun prieten al meu (cu care mă știu de la vârsta de 14 ani) i-am urat acestuia ’La mulți ani’ de ziua lui de maximum 10 ori. Mă iartă de fiecare dată, căci și el uită data mea de naștere. Cine se aseamănă… știi tu.

”Îmi făcusem calculele pentru a-mi lua un costum pe care îl vizasem de mult”

Mai ții minte când ai câștigat primii bani?

-Firesc. La 14 ani, organizasem un eveniment și deja îmi făcusem calculele pentru a-mi lua un costum pe care îl vizasem de mult. Însă din dorința de a-l procura din banii mei, nu am avut curaj să le spun părinților. Nu am precizat suma câștigată pentru că era, după cum sigur ai bănuit deja, fabuloasă (râde).

Cea mai iubită ființă: ”Mă ocrotea dar nu am fost un copil alintat”

Ce înseamnă mama ta pentru tine? Când erai mic te alinta, te mai certa?

-Mama înseamnă Icoană. Nu m-a certat însă era exigentă. Știi, dragostea mângâie însă poate fi și ușor aspră uneori, dar plină de înțelepciune. Mă ocrotea, dar nu am fost un copil alintat. Am avut (și am și acum) binecuvântarea de a fi înconjurat de căldură sufletească și încredere.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu tatăl tău?

-Cea pe care am povestit-o la începutul discuției noastre. El era cel ce îmi făcea toate voile, figura paternă blândă, dar impunătoare.

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Cel mai scurt răspuns pe care l-am dat vreodată. Nu sunt un nativ, însă mă mai aventurez doar așa, de dragul situației. Somon în sos de muștar și miere. Nu știu dacă există o rețetă care să cadreze cu ceea ce ți-am relatat, dar ai întrebat și am răspuns.

”Ca defect, sunt perfecționist”

Cea mai mare calitate și cel mai mare defect?

-Sunt perfecționist, iar asta, în anumite conjuncturi, ca să nu spun cercuri, nu pică bine la stomacul celor implicați. Că tot am discutat despre partea culinară. Asta ca defect. La calități… sunt un om empatic.

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

-Da. Eram la Tineretului, pregăteam un event în care prestau colegii de la Fly Project. De obicei stăteam în culise pe parcursul show-ului, însă atunci am simțit nevoia să rămân pe scenă. Peste 7000 de oameni și, la un moment dat, în toată energia aceea, una dintre dansatoare a alunecat și a căzut între scenă și public. Nimeni nu a sesizat, oamenii cântau frenetic, cei de pe scenă erau concentrați asupra show-ului.

Am luat microfonul și am strigat, la impuls. S-a făcut imediat loc și, spre bucuria tuturor, întâmplarea s-a soldat doar cu o luxație ușoară și câteva zgârieturi. Apoi, până la răsărit, nu ne-am mai oprit din a petrece. Asta legat și de empatia pe care tocmai am precizat-o.

”Viața înseamnă școală, lecții”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Ce s-a întâmplat, cum ai reușit să mergi mai departe?

-Viața înseamnă școală, lecții. Unele ni se par mai dure altele chiar de neînțeles. Cu mine, Dumnezeu a fost mereu blând și ar fi nedrept să spun că am avut astfel de momente. Cum trec peste lecțiile vieții? Îmi e greu să îți mărturisesc datorită faptului că s-a bagatelizat mult acest subiect și s-a dus totul în derizoriu de către mulți. Pentru bani și pe bani mulți.  Rugăciunea este răspunsul și iluminarea noastră, asta cred. Atât fac, mă rog, nu fac nimic mai mult.

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Croșetez amintiri, pescuiesc momente, calc pe propriul orgoliu, colecționez sentimente deoarece, chiar și atunci când tac, mereu Simt și Spun.

Adevărul despre talent: ”Nu avem niciun merit în faptul că îl deținem”

 Care crezi că este cea mai mare realizare a ta de până acum?

-Nu mi-am vândut sufletul pentru bani, statut social sau orice altă formă pur telurică și la fel de pauperă.  Însă nu înțelege că enumerarea de mai sus este marea mea realizare. Ci faptul că făcând toate acestea mențin nepătată memoria și demnitatea oamenilor care mi-au dat viață, și o scară de valori reală.

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a ‘urcat’ la cap?

-Mi-ai amintit de un moment amuzant. Doamna Teo Trandafir îmi povestea, după mulți ani de la prima noastră întâlnire, că până să mă cunoască personal își punea mereu întrebarea ’nu cumva i se va urca la cap?’. Hai să lămurim un lucru foarte important. Ți-am spus la începutul discuției noastre că Dumnezeu pune în noi câte o sămânță, un har, un dar. Avem doar datoria de a înmulți talentul, însă nu avem niciun merit în faptul că îl deținem și nici nu ni se cuvine ceva. Atât la acest subiect.

Dacă ar fi s-o iei de la început, ce greșeală nu ai mai repeta?

-Pentru omul care vede omul, darul înseamnă în același timp o binecuvântare dar și un blestem. E greu să vezi fără să vezi! Însă e și mai greu să nu faci nimic atunci când vezi. Poate că asta aș schimba însă…cum aș putea să nu prețuiesc un dar ?!

Ce planuri și proiecte ai pentru anul 2023?

-Un răspuns și mai scurt, muncă și iar muncă. Tot ceea ce fac așa este proiectat prin prisma muncii, restul vine de la sine.

”Fiți iubire și totul va fi bine”

Ai lucrat foarte mult timp în străinătate. Te-ai gândit vreodată să o iei pe mama ta și să va mutați în altă țară?

-Nu! România este leagănul mângâierii unice numite DOR! Este singurul cuvânt care nu are echivalent în altă limbă. Cum aș putea trăi eu fără dor?! Până acum ai pus tu întrebările. Însă pentru că nu îmi plac finalurile și mereu găsesc o cale de a genera continuitate, ca semn al recunoștinței acestor momente petrecute împreună, permite-mi să dau un răspuns la o întrebare ce nu trebuie numaidecât (s)pusă: fiți iubire și totul va fi bine!