Sport

Noroc cât casa! FCSB, program de invidiat în debutul noului sezon al SuperLigii

LPF a organizat tragerea la sorți a țintarului pentru sezonul următor al SuperLigii. FCSB pare să fie cea mai avantajată echipă de program, urmând să aibă un start lejer.
26.06.2026 | 19:02
Noroc cat casa FCSB program de invidiat in debutul noului sezon al SuperLigii
Program lejer pentru FCSB în startul noii ediții a SuperLigii. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB vine după un sezon modest pe care l-a salvat în ultimul moment prin calificarea în Conference League și nu mai vrea să treacă prin rușinea play-out-ului. Iar ”roș-albaștrii” au avut parte de o tragere la sorți favorabilă a țintarului, programul în prima parte a stagiunii din SuperLiga fiind unul accesibil.

Program lejer pentru FCSB în startul noii ediții a SuperLigii

Reprezentată la evenimentul de la hotelul ”Marriot” din Capitală de Valeriu Argăseală, FCSB a avut parte de o tragere la sorți norocoasă. Și asta pentru că adversarele din primele cinci etape nu sunt deloc de speriat.

ADVERTISEMENT

Așadar, antrenorul Marius Baciu va avea timp la dispoziție să contureze un prim ”11” pentru momentul în care ”roș-albaștrii” vor începe să întâlnească formațiile grele ale campionatului. În plus, FCSB va putea să abordeze liniștită și jocurile din tururile 2 și 3 preliminare ale Conference League.

Chiar dacă vor juca din 3 în 3 zile, bucureștenii vor putea să alinieze formule diferite de echipă în funcție de priorități. Probabil că se va merge pe formația standard în Europa, iar în campionat vor evolua jucătorii de rândul al doilea.

ADVERTISEMENT

Programul FCSB până la mijlocul lunii august

Așadar, prima lună de fotbal din noul sezon se anunță una cu meciuri lejere pentru FCSB. În SuperLiga, ”roș-albaștrii” vor debuta pe teren propriu cu FC Argeș, iar apoi vor juca în deplasare cu Csikszereda.

ADVERTISEMENT

După ce va primi vizita Farului lui Ioan Ovidiu Sabău, FCSB va merge pe terenul nou-promovatei Sepsi OSK, iar în final va evolua acasă cu FC Botoșani. Între aceste etape vor fi intercalate și jocurile europene.

ADVERTISEMENT
  • Etapa 1 (18-19 iulie): FCSB – FC Argeș
  • Prima manșă a turului 2 preliminar din Conference League (23 iulie): FCSB – Auda
  • Etapa 2 (25-26 iulie): Csikszereda – FCSB
  • Manșa secundă a turului 2 preliminar din Conference League (30 iulie): Auda – FCSB
  • Etapa 3 (1-2 august): FCSB – Farul Constanța
  • Prima manșă a turului 3 preliminar din Conference League (6 august)
  • Etapa 4 (8-9 august): Sepsi OSK – FCSB
  • Manșa secundă a turului 3 preliminar din Conference League (13 august)
  • Etapa 5 (15-16 august): FCSB – FC Botoșani

Greul începe după jumătatea lunii august

La fel de adevărat este faptul că un început lejer de sezon implică un final mult mai dificil. Începând cu etapa a 6-a a SuperLigii, pentru FCSB lucrurile se complică. Pe lângă adversarii de top din campionat vor mai fi și jocurile din Cupa României, dar, așa cum își doresc, și cele din Conference League.

  • Prima manșă a play-off-ului din Conference League (20 august)
  • Etapa 6 (22-23 august): CFR Cluj – FCSB
  • Manșa secundă a play-off-ului din Conference League (27 august)
  • Etapa 7 (29-30 august): FCSB – UTA Arad
  • Etapa 8 (5-6 septembrie): Dinamo – FCSB
  • Etapa 9 (12-13 septembrie): FCSB – Petrolul Ploiești
  • Etapa 10 (19-20 septembrie): Universitatea Craiova – FCSB
  • Etapa 11 (10-11 octombrie): FCSB – Oțelul Galați
  • Etapa 12 (17-18 octombrie): FC Voluntari – FCSB
  • Etapa 13 (24-25 octombrie): FCSB – Rapid
  • Etapa 14 (31 octombrie-1 noiembrie): U Cluj – FCSB
  • Etapa 15 (7-8 noiembrie): FCSB – Corvinul
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie