News

Norvegia a redeschis creșele și grădinițele. Zeci de mii de părinți contestă decizia autorităților

20.04.2020 | 13:38
Norvegia a redeschis cresele si gradinitele Zeci de mii de parinti contesta decizia autoritatilor
ADVERTISEMENT

Norvegia a redeschis de astăzi creșele și grădinițelee, în condițiile în care răspândirea epidemiei de coronavirus pare să fie ținută sub control. Decizia a provocat revolta a zeci de mii de părinți care acuzată autoritățile că le transformă copiii în cobai, scrie AFP, preluată de HotNews.

Redeschiderea creșelor, primul pas de eliminare a restricțiilor

Redeschiderea creșelor și grădinițelor este o primă etapă a eliminării treptate a restricțiilor  impuse pentru a ține  sub control epidemia de COVID-19.

ADVERTISEMENT

Creșele și grădinițele au fost închise cinci săptămâni, iar redeschiderea lor ar permite și revenirea la muncă a părinților.

Autoritățile susțin că epidemia i-a afectat în mai mică măsură pe copii. ”Mersul la creșă este în siguranță”, a declarat ministrul Educației, Guri Melby.

ADVERTISEMENT

Afirmația acestuia nu i-a convins pe mulți dintre părinți care se tem pentru sănătatea copiilor lor. Preluând exemplul Danemarcei, acești au creat un grup pe Facebook intitulat ”Copilul meu nu ar trebui să fie cobai pentru COVID-19”.  De asemenea, o petiție online împotriva redeschiderii creșelor a fost semnată de aproape 30.000 de oameni.

Un sondat publicat de postul NRK arată că 24% dintre părinți nu vor să-și trimită copiii la creșă sau grădiniță, iar alți 13% nu sunt siguri că decizia autorităților este corectă.

ADVERTISEMENT

Guvernul de la Oslo intenționează să permită și reluarea cursurilor pentru elevii din școlile primare începând cu săptămâna viitoare. O mare parte dintre magazine s-au redeschis, dar barurile și  majoritatea restaurantelor vor rămâne deschise. Evenimentele culturale și sportive nu vor putea avea loc mai devreme de 15 iunie.

Norvegia a înregistrat 7.068 de cazuri de infecție și 154 de decese la o populație de 5.400.000 de oameni.

ADVERTISEMENT

Norvegia face parte din primele țări europene care anunță măsuri de relaxare a restricțiilor, alături de Austria, Danemarca și Germania. Decizia autorităților norvegiene este luată după implementarea unei  aplicații ce folosește geolocalizarea prin care cei care o folosesc pot afla dacă au fost în contact  cu o persoană infectată. De asemenea, în Norvegia testările se fac pe scară largă.

ADVERTISEMENT