Norvegia, probleme mari cu portarii înainte de meciul cu România! Marele avantaj pentru tricolori

Razvan Nicolae   
in Echipa nationala
05/06/2019, 14:35
Norvegia, probleme mari cu portarii înainte de meciul cu România! Marele avantaj pentru tricolori
Norvegia, probleme mari cu portarii înainte de meciul cu România

Norvegia are probleme mari cu portarii înainte de meciul cu România din preliminariile pentru Campionatul European din 2020. Rune Jarstein şi Orjan Nyland, cei mai buni goalkeeperi ai nordicilor au probleme medicale şi nu au fost convocaţi de Lars Lagerback.

Norvegia, probleme mari cu portarii înainte de meciul cu România. Pe cine mizează Lagerback

Înaintea meciului cu România, care se va disputa vineri, de la ora 21:45, Norvegia are probleme mari cu portarii. Lars Lagerback i-a chemat la lot pe Sten Grytebust (Odense), Andre Hansen (Rosenborg) şi Sondre Rossbach (Odd), iar aceştia au adunat în total şapte selecţii. Primul de pe lista selecţionerului nordicilor a bifat patru meciuri pentru Norvegia şi a avut un sezon bun la echipa de club, reuşind să închidă poarta în 11 dintre cele 38 de partide jucate în sezonul recent încheiat.

Contracandidatul lui Sten Grytebust este Andre Hansen, care a jucat trei meciuri pentru echipa naţională a Norvegiei. Portarul lui Rosenborg a evoluat în 23 de meciuri sezonul recent încheiat şi a închis poarta în şapte partide. Al treilea portar convocat, Sondre Rossbach, a jucat zece meciuri pentru Odd şi are şanse minime să fie titular în meciul cu România.

Norvegia, probleme mari cu portarii înainte de meciul cu România
Norvegia, probleme mari cu portarii înainte de meciul cu România

Andre Hansen nu a mai jucat din 2016 la naţională

Andre Hansen, al doilea portar selecţionat de Lars Lagerback, nu a mai jucat pentru echipa naţională a Norvegiei din 2016, când evolua 45 de minute în amicalul cu Finlanda. De altfel, când Rune Jarstein şi Orjan Nyland au fost apţi, fotbalistul de 29 de ani a fost mai mereu considerat a treia opţiune de selecţionerul nordicilor.

Recent, Lars Lagerback a vorbit despre selecţia făcută şi a susţinut că s-a sfătuit cu Frode Grodas, antrenorul cu portarii al naţionalei, înainte să anunţe lotul pentru meciul cu România. “Am discutat cu Frode, dar eu am ultimul cuvânt în privinţa lotului. Decizia finală în privinţa titularului postului de portar o vom lua după ultimul antrenament. Jucătorii vor afla echipa cu o zi înaintea meciului”, a declarat Lars Lagerback pentru NTB. Conform presei din Norvegia, Andre Hansen are şanse mari să fie titular în meciul cu România.

Cum arată lotul Norvegiei pentru dubla cu România şi Insulele Feroe

Portari: Sten Grytebust (OB), Andre Hansen (Rosenborg), Sondre Rossbach (Odd)

Fundaşi: Haitam Aleesami (Palermo), Kristoffer Ajer (Celtic), Even Hovland (Rosenborg), Sigurd Rosted (Gent), Havard Nordveit (Fulham), Omar Elabdellaoui (Olympiacos), Jonas Svensson (AZ), Martin Linnes (Galatasaray), Birger Meling (Rosenborg), Stefan Strandberg (Ural)

Mijlocaşi: Stefan Johansen (WBA), Mohamed Elyounoussi (Southampton), Mats Moller Daehli (St. Pauli), Ole Selnaes (Shenzhen), Martin Odegaard (Vitesse), Sander Berge (Genk), Fredrik Midtsjo (AZ)

Atacanţi: Joshua King (Bournemouth), Tarik Elyounoussi (AIK), Bjorn Maars Johnsen (AZ), Ola Kamara (Shenzhen)

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles