Conflictele de la derby-ul Dinamo – Steaua, terminat cu victoria „roș-albaștrilor”, scor 2-1 nu a rămas nesancționat. Meciul din Liga 2 Casa Pariurilor a început cu 10 minute întârziere, după ce Peluza Sud Steaua a aruncat zeci de torțe în teren.
Jandarmeria București a adus „nota de plată” și a acordat amenzi în valoare de în valoare de 125.000 de lei, în urma episoadelor de violență din meciul Dinamo -CSA Steaua.
„Au fost întocmite 10 acte de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală privind săvârșirea unor infracțiuni și au fost identificați 19 autori”, se arată într-un act de constatare înaintat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Opt acte de constatare conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare; – un act de constatare conform prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare; – un act de constatare pentru faptele de “ultraj”, “distrugere” și “tulburarea ordinii și liniștii publice”.
Deși, a ieșit în profit după închirierea Arenei Naționale, informație transmisă, în exclusivitate de FANATIK, Dinamo va trebui să plătească o amendă în valoare de 60.000 de lei primită de la Jandarmeria Capitalei.
Amenzile se ridică la 25.000 de euro după meciul de vineri, 9 septembrie, în urma actelor de huliganism săvârșite de suporteri. „În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, până în acest moment, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 125.050 lei, după cum urmează: – 62 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
13 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul Jandarmeriei București”, a emis un comunicat al Jandarmeriei București.
Pe lângă sancțiunile contravenționale, Jandarmeria Română a acordat și 36 de sancțiuni contravenționale complementare, care se rezumă la măsura interzicerii pe stadion. „De asemenea, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale complementare, constând în măsura interzicerii accesului la competiţiile sportive similare. În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul normativ în vigoare”, a mai emis comunicatul Jandarmeriei București.
Duelul dintre Dinamo și Steaua a început înainte de fluierul arbitrului. Cu 40 de minute înainte ca meciul să înceapă, suporterii celor două echipe au fost aproape de o încăierare.
Totul a plecat de la poziționarea fanilor celor două echipe din Liga a 2-a. Ultrașii din Peluza Sud a celor de la Dinamo și-au luat bilete la Tribuna II, cel mai apropiat sector de peluza unde se afla galeria Stelei.