Inter Milano, campioana en-titre din Serie A și echipa antrenată de Cristi Chivu, a învins-o pe marea rivală Juventus cu scorul de 2-1 în penultimul amical al verii. Presa italiană a avut cuvinte de laudă la adresa tehnicianului în vârstă de 45 de ani, dat fiind faptul că „nerazzurrii” au controlat partida, însă romanul a identificat și câteva aspecte care l-au nemulțumit.
Jurnaliștii de la sportmedia.it l-au notat pe Cristi Chivu cu 6.5 pentru evoluția echipei sale din amicalul cu Juventus, spunând despre tehnicianul român că „a fost bun în modul în care a echilibrat echipa pe parcursul celor două reprize”.
De asemenea, cei de la goal.it au precizat faptul că, în ciuda faptului că ambele goluri ale campioanei Italiei au venit în urma unor erori comise de portarul lui Juve, Di Gregorio, Inter a impus ritmul și a știut foarte bine cum să gestioneze jocul. În plus, aceștia au mai scos în evidență faptul că „Bătrâna Doamnă” nu prea a pus probleme din punct de vedere ofensiv în primul act, iar acest lucru s-a datorat defensivei solide a „nerazzurrilor”.
„Inter a câștigat destul de ușor. În mare parte, datorită erorilor portarului Di Gregorio. Juventus a încercat să preia controlul jocului în primele minute, dar Inter a impus rapid ritmul pe care l-a dorit, iar în minutul 20 a preluat conducerea prin golul lui Dimarco, care l-a învins pe Di Gregorio profitând la maximum de o acțiune bună a lui Bonny în flancul stâng. Juventus practic nu i-a pus probleme lui Provedel pe tot parcursul primei reprize. Singura lovitură reală a fost un șut de la distanță al lui Kenan Yildiz, care a trecut puțin pe lângă poartă. Între timp, Inter a avut câteva șuturi de la distanță, forțându-l pe Di Gregorio să intervină”, au scris jurnaliștii de la goal.it.
La „flash-interviul” de la finalul partidei, Cristi Chivu s-a arătat fericit de prestația generală a echipei lui de-a lungul celor patru meciuri de pregătire disputate în această vară, însă a mărturisit faptul că a fost total nemulțumit de repriza a doua a meciului cu Juventus.
„Întotdeauna există loc de mai bine. Cantonamentul s-a încheiat în cel mai bun mod posibil, zic eu, fără accidentări și cu o evoluție, per total, bună. Totuși, dacă mă întrebați dacă Inter e pregătită pentru noul sezon, aș spune că încă nu. Ne lipsește condiția fizică, mai trebuie să ne antrenăm până să strălucim. Vorbesc acum despre a doua repriză de astăzi, care nu mi-a plăcut absolut deloc. Am cedat terenul și am fost depășiți de multe ori”, a explicat Chivu.
Amicalul cu Juventus a reprezentat cea de-a patra partidă amicală a „nerazzurrilor” în actuala perioadă de pregătire. Primele trei au fost disputate împotriva nemților de la Karlsruher FC (victorie cu 2-1), englezilor de la Manchester City (3-1 la loviturile de departajare după 1-1 în timp regulamentar) și rivalei locale AC Milan (1-1). Ultima partidă de pregătire a elevilor lui Chivu va avea loc pe 15 august, atunci când Inter o va întâlni pe Real Betis Sevilla. Ulterior, câștigătoarea „Scudetto”-ului și deținătoarea Cupei Italiei va începe sezonul de Serie A pe 22 august, pe teren propriu cu nou-promovata AC Monza.