News

BAC 2020. Unde trebuie să cauți notele de la Bacalaureat 2020. Rezultatele vor fi afișate marţi, 30 iunie

28.06.2020 | 11:47
BAC 2020 Unde trebuie sa cauti notele de la Bacalaureat 2020 Rezultatele vor fi afisate marti 30 iunie
ADVERTISEMENT

Joi au avut loc ultimele probe ale Bacalaureatului 2020. Au fost 155.000 de candidaţi care au susţinut examenele, dintre aceştia 123.800 fiind absolvenţi din promoţia curentă, iar aproape 32.000 din promoţiile anterioare. 

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, se va face pe 30 iunie, până la ora 12:00. Foarte important, este pentru prima dată în istorie când rezultatele se vor face cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

ADVERTISEMENT

Contestaţiile pot fi depuse pe 30 iunie, între 16:00 şi 20:00, dar şi pe 1 iulie, în intervalul orar 08:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse şi online, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor vor fi publicate după data de 5 iulie.

BAC 2020. Unde trebuie să cauți notele de la Bacalaureat 2020. Rezultatele vor fi publicate cu anonimizarea numelui

La fel ca şi la Evaluarea Naţională, la BAC, candidaţii vor primi un cod unic pe baza căruia se vor identifica pe tabele şi în aplicaţia informatică pentru a-şi afla notele. Mai mulţi părinţi au fost împotriva prelucrării datelor personale ale elevilor, iar astfel s-a ajuns la această soluţie.

ADVERTISEMENT

Probele de bacalaureat s-au încheiat joi, după ce candidaţii de clasa a XII-a au susţinut probele la alegere ale profilului şi specializării, acestea fiind: fizică, chimie, biologie şi informatică la profil real, respectiv geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi sociologie la profilul uman.

Din cauza pandemiei de coronavirus, BAC 2020 s-a desfăşurat în condiţii speciale. Elevii au purtat măşti, au fost nevoiţi să treacă prin triaje epidemiologice şi au fost aşezaţi în bănci cu respectarea distanţării fizice.

ADVERTISEMENT

Sesiune specială pentru elevii afectaţi de COVID-19

Au fost acceptaţi doar elevii care au avut o temperatură mai mică de 37,3 grade Celsius. Pentru aceştia şi pentru candidaţii care au fost în izolare/carantină sau au avut alte probleme asociate cu COVID-19, se va organiza o sesiune specială.

Candidaţii pentru sesiunea specială a BAC-ului se vor putea înscrie între 29 iunie şi 3 iulie 2020. Pe data de 6 iulie vor începe probele, iar pe data de 12 iulie se vor da rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor.

ADVERTISEMENT

Un candidat este declarat promovat la Bacalaureat dacă îndeplineşte simultan următoarele condiţii: recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5,00 (cel puţin) la fiecare dintre acestea şi obţinerea mediei 6,00 (cel puţin) la probele scrise.

Condiţii speciale pentru desfăşurarea examenului

Atât această sesiune a Bacalaureatului 2020, cât şi sesiunea specială, sunt desfăşurate în condiţii speciale din cauza pandemiei de COVID-19. Printre regulile care au necesitat să fie respectate se numără:

  • la intrarea în școală va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;
  • vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini);
  • se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune);
  • în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;
  • intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
  • să fie săpun, prosoape de hârtie, dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
  • în sălile de clasă examenele se vor desfășura cu o distanță de doi metri între elevi/candidați;
    timpul destinat elaorării lucrării scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
ADVERTISEMENT