Sport

Notele după spectacolul din FCSB – CFR Cluj 3-3! Defensiva repetentă a lui Petrea și premianții Debeljuh și Tavi Popescu

FCSB și CFR Cluj au făcut spectacol în primul meci al anului. Meciul s-a încheiat 3-3 după ce golul egalizator a fost marcat în minutul 90 de Iulian Cristea, iar roș-albaștrii mai speră la titlu.
23.01.2022 | 22:15
Notele dupa spectacolul din FCSB  CFR Cluj 33 Defensiva repetenta a lui Petrea si premiantii Debeljuh si Tavi Popescu
Fază de joc din meciul FCSB - CFR Cluj 3-3. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

CFR Cluj și FCSB au oferit un adevărat spectacol în primul meci al anului pe Arena Națională. A fost un meci cu multe răsturnări, execuții spectaculoase, gafe, dar și un final nebun de meci, care lasă o urmă de speranță la titlu pentru roș-albaștrii.

Defensivă repetentă a lui Petrea! Improvizațiile din bandă au dat chix

FCSB a preluat conducerea grație unui gol de senzație marcat de Octavian Popescu, de departe cel mai periculos jucător al roș-albaștrilor. Doar că defensiva lui Petrea a fost horror în derby-ul cu CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Improvizațiile Haruț și Ovidiu Popescu au dat chix și CFR Cluj a profitat. Cei doi au greșit mult în prima parte, fiind înlocuiți la pauză de Toni Petrea. Debeljuh a profitat de gafele din defensiva roș-albaștrilor și a dat două goluri.

FCSB are meritul de a fi rămas în meci. Vali Gheorghe a readus egalarea cu 19 minute înainte de final, însă imediat după CFR a trecut din nou în față grație golului marcat de Chipciu, din nou după o greșeală defensivă.

ADVERTISEMENT

Notele în derby-ul FCSB – CFR Cluj 3-3

Finalul a fost nebun. Dan Petrescu a mutat extrem de neinspirat cu două schimbări la trecerea timpului. Au intrat Mike Cestor și Cătălin Itu chiar înainte de fluierul final, însă Iulian Cristea a adus egalarea cu o lovitură de cap și un salt la sacrificiu în careul CFR-ului. 3-3 și un meci spectaculos de deschidere a anului 2022 pe Arena Națională.

Notele FANATIK după primul derby al anului:

FCSB

Andrei Vlad – 7 – a avut multă treabă în debut de meci. A scos șutul lui Costache din minutul 2 și a avut o paradă remarcabilă la capul lui Debeljuh din minutul 4. A fost păcălit de traiectorie la primul gol al lui Debeljuh. Nu a avut ce face la a doua reușită a vârfului croat și nici la golul lui Chipciu.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Popescu – 4 –  A văzut cartonașul galben în minutul 35 după un fault la marginea careului din care CFR Cluj a readus egalitatea. A fost schimbat la pauză.

Iulian Cristea – 6 – Parte din apărarea comică a roș-albaștrilor în prima repriză. Ezitant, în multe momente părea că nu își găsește locul în defensivă. Și-a spălat o parte din păcate în prelungiri, când a marcat golul egalizator.

ADVERTISEMENT

Andrei Miron – 4 – A gafat grav la golul doi. L-a scos din offside pe Ciprian Deac fază finalizată cu golul lui Debeljuh. Lent, greoi și este posibil să iasă din echipă în etapele viitoare.

Denis Haruț – 4 –  A avut mult de furcă ca fundaș de bandă. Avertizat după un fault la Cristi Manea. Cu multe greșeli în prima parte. A ieșit la pauză.

Darius Olaru – 6 – A început foarte bine meciul, s-a stins pe parcurs. Multă risipă de efort, câteva pase luminoase, dar o evoluție per total sub așteptări.

Adrian Șut – 5 – Multă risipă de efort, dar cam atât. Aport zero la fazele ofensive, doar pase de siguranță. Schimbat în minutul 66.

Florin Tănase – 5 – Palid în prima repriză, a ieșit prea puțin la rampă. În repriza secundă s-a văzut mai mult și a creat câteva acțiuni periculoase. A ieșit în minutul 88.

Andrei Cordea – 6 – Neinspirat pe tot parcursul meciului. Incursiunile sale au fost fără niciun rezultat și centrările sale erau respinse de primul fundaș.

Claudiu Keșeru – 4 – Bloca de apărarea CFR-ului în prima parte. Nu i-a ieșit nimic, a fost scos după 45 de minute.

Octavian Popescu –  7 – A deschis scorul cu un șut superb, în minutul 24. A mai avut o incursiune în viteză în jumătatea adversă, dar a fost bine blocat de apărătorii adverși. Acțiune superbă în debutul părții secunde când l-a servit perfect pe Dumiter, dar atacantul a ratat. De departe cel mai periculos jucător de la FCSB.

Au intrat pe parcurs:

Valentin Gheorghe (min. 45) – 7 – A adus un plus odată cu intrarea sa. A creat câteva faze periculoase înainte să marcheze golul egalizator în minutul 73. În final, și-a încunat evoluția cu pasa de gol la reușita lui Cristea.

Paulo Vinicius (min. 45) – 5 – A intrat rău în meci. Debeljuh a reluat de lângă el, dar Vlad a fost la post. Cu o parte de vină și la golul lui Chipciu.

Andrei Dumiter (min. 45) – 5 – A dat pe lângă minge în poziție de singur cu portarul. Ocazie uriașă ratată imediat după pauză. A fost activ, dar s-a remarcat doar prin șansele irosite.

Florinel Coman (min. 66) – 6 –  La câteva minute după ce a intrat, a dat pasa de gol la reușita lui Vali Gheorghe. A intrat bine în meci și este un mare câștig pentru echipă.

Răzvan Oaidă (min. 88) – A avut puțin timp să se remarce.

CFR Cluj:

Otto Hindrich –  6 – ezitant la șutul lui Olaru din minutul 23 pe care l-a respins în față. Un minut mai târziu, n-a avut nicio replică la șutul imparabil al lui Octavian Popescu. În repriza secundă a avut mai multe intervenții bune, dar nu a avut ce face la reușita lui Gheorghe. În prelungiri a fost învins de Cristea. Putea face mai mult.

Cristi Manea – 7 – a intrat bine în meci și a avut incursiuni pe fază ofensivă. I-a pus mingea pe cap lui Debeljuh, la ocazia mare din startul meciului. Tavi Popescu a marcat de lângă el. Dar, per total a avut un meci foarte bun.

Andrei Burcă – 6 – L-a blocat bine pe Keșeru în prima parte, cu ezitări în repriza secundă.

Daniel Graovac – 7 – Foarte bun în defensivă, l-a servit perfect pe Chipciu la golul trei. A scăpat de Vinicius și i-a pasat colegului său cu latul.

Camora – 6 – Și-a făcut treaba în banda stângă, pe care a controlat-o pe fază defensivă. Puține incursiuni în atac.

Adrian Păun – 6 – Bătăios, uneori prea mult, asta i-a adus un cartonaș galben. A avut câteva incursiuni bune, dar s-a stins destul de rapid.

Ajdei Boateng – 7 – Foarte activ în prima repriză. A ținut bine centrul terenului, și-a adus aportul și pe fază ofensivă.

Andrei Bordeianu – 6 – A alergat mult și a acoperit bine spațiile de la centrul terenului. Jocul său a fost presărat și cu câteva greșeli.

Ciprian Deac – 8 – A fost la locul potrivit în timpul potrivit. Contribuție importantă la toate cele trei goluri marcate de CFR Cluj. A alergat mult și cu folos.

Gabriel Debeljuh – 8 – a ratat prima șansă uriașă a meciului. Lovitura sa de cap, scoasă excelent de Vlad. N-a mai ratat la a doua ocazie. În minutul 35 a readus egalitatea cu o lovitură de cap după o lovitură liberă. A făcut dubla în minutul 40 după o gafă a defensivei roș-albaștrilor.

Ionuț Costache – 6 – Destul de șters. Au ajuns puține mingi la el. A fost schimbat în minutul 70.

Au intrat pe parcurs:

Alex Chipciu (min. 70) – 7 – A marcat golul de 3-2 la câteva minute după ce a intrat pe teren. A tras violent din careu, fără șanse pentru Vlad.

Cristi Neguț (min. 70) – 6 – A intrat bine în meci, a făcut risipă de efort și și-a ajutat echipa în multe momente.

Marko Duganzic (min. 88) – A intrat târziu și nu a avut timp să se remarce.

Mike Cestor (min. 90) – A intrat târziu și nu a avut timp să se remarce.

Cătălin Itu (min. 90) – A intrat târziu și nu a avut timp să se remarce.


  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – FCSB: 1,62 este cota pentru „2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT