News

Notele din CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-3, finala campionatului. Cicâldău aprinde speranțele de titlu ale oltenilor

28.06.2020 | 23:13
Notele din CFR Cluj  Universitatea Craiova 23 finala campionatului Cicaldau aprinde sperantele de titlu ale oltenilor
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova s-a impus dramatic în deplasare cu 3-2 în finala campionatului împotriva lui CFR Cluj și stă acum doar la mâna ei în ceea ce privește titlul în Liga 1. S-a apropiat la doar un punct în spatele clujenilor și, dacă își va câștiga toate partidele rămase până la final, în Bănie se va sărbători din nou după o pauză de 29 de ani.

Campioana CFR a făcut din nou un joc slab, la fel ca în derby-ul cu FCSB, numai că acum Zeița Fortuna nu a mai fost de partea sa. Fotbalul te pedepsește atunci când refuzi jocul și încerci să omori spectacolul doar de dragul rezultatului. Iar golul lui Cicâldău din minutul 87 este exemplul perfect.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova era conștientă că singura șansă de a mai lupta la titlu era victoria la Cluj. Și a abordat meciul fix cu acest scop, Cristiano Bergodi surprinzându-l pe Dan Petrescu prin tactica adoptată. Oltenii trebuie lăudați că nu s-au lăsat demoralizați după ce s-au văzut egalați de la 2-0 și au continuat să atace, iar eforturile și curajul le-au fost răsplătite atunci când campioanei îi era lumea mai dragă.

Burcă trebuie trecut la primă de Craiova

Arlauskis 6 – Nu i se poate imputa niciunul dintre goluri, deși senzația e că la primul și la ultimul putea face mai mult. A mai avut încă 3-4 intervenții foarte bune, datorită cărora CFR a fost în joc până aproape de final.

ADVERTISEMENT

Manea 5 – Nu s-a remarcat cu nimic, nici pe faza defensivă, nici pe cea ofensivă. În atac a apărut o singură dată, în minutul 84, când șutul său a fost scos de Pigliacelli.

Vinicius 6 – Unul dintre puținii jucători ai campioanei care nu s-a făcut de râs. Pe faza de apărare s-a luptat din greu să repare greșelile colegilor săi. Are meritul de a fi înscris golul de 2-2.

ADVERTISEMENT

Burcă 3 – A fost cu adevărat cel de al 12-lea jucător al Universității Craiova. I-a pasat perfect lui Koljic la primul gol, a mai pierdut o dată mingea în fața lui în minutul 38 și l-a lăsat singur cu portarul, dar a fost salvat de Arlauskis. Mereu în contratimp, a avut o evoluție catastrofală. Trebuie trecut la prima de joc de olteni.

Camora 4 – Are partea sa de vină la golurile 2 și 3 ale Craiovei. Nu s-a văzut deloc nici în ofensivă. Departe de evoluțiile cu care ne obișnuise până acum.

ADVERTISEMENT

Itu 6 – Deși nu a jucat decât 58 de minute, a fost printre puținii remarcați de la CFR. I-a centrat excelent lui Costache în minutul 16, iar în minutul 28 a lovit transversala cu o lovitură de cap. A fost înlocuit în minutul 58 de Petrila.

Bordeianu 4 – Nu s-a regăsit deloc, nu a mai fost acel zid care oprea de la mijlocul terenului atacurile adverse. Puține intercepții, zero realizări pe atac, a fost înlocuit cu Chipciu în minutul 88.

Djokovic 4 – Inexistent, a ieșit în evidență o singură dată în minutul 20, când lovitura sa de cap a fost respinsă miraculos de Pigliacelli. A fost înlocuit în minutul 58 cu Rondon.

Deac 6 – Absent din joc până în minutul 60, a greșit la golul doi al oltenilor. Și-a mai revenit în ultima jumătate de oră, când a înscris superb pentru 1-2 și a oferit centrarea la golul de 2-2.

Omrani 3 – Am auzit de el doar în minutul 88, când a fost înlocuit de Traore.

Costache 5 – Titular datorită regulii U21, a rezistat pe teren doar 30 de minute. A luat nemeritat un galben pentru simulare în minutul 6 (reluările tv au arătat că ar fi trebuit acordat penalty) și a mai ratat o bună ocazie în minutul 16, când a trimis cu capul din 7-8 metri peste poartă.


Păun 5 – Intrat pe teren în minutul 30 în locul lui Costache, a avut un singur șut pe lângă poartă, în prelungirile meciului. Foarte puțin pentru 60 de minute.

Petrila 5 – Nicio realizare în cele 32 de minute cât a stat pe teren.

Rondon 5 – Nimic deosebit de relatat.

Chipciu și Traore au evoluat doar 2 minute plus prelungirile. Prea puțin pentru a fi notați.

Antrenor Dan Petrescu 5 – A fost trădat de apărare, care l-a salvat de atîtea ori… Nu a putut să-și motiveze elevii să atace în continuare după egalare, ci a preferat să apere un 2-2 care l-ar fi menținut la 4 puncte în fața Craiovei. A fost taxat fix când nu mai putea face nimic.

Craiova visează la un nou titlu după 29 de ani datorită inspirației lui Cicâldău

Pigliacelli 7 – A avut doar două intervenții, la lovitura de cap a lui Djokovic din minutul 20 și la șutul lui Manea din finalul meciului. Fără vină la goluri.

Vlădoiu 6 – Și-a făcut treaba în defensivă, dar a avut și câteva incursiuni periculoase în atac. A fost schimbat cu Vătăjelu în minutul 81.

Bălaşa 7 – Exact în defensivă, s-a sincronizat perfect cu Acka. Ușoare ezitări în repriza secundă, a luat un galben pentru un fault la Djokovic. A fost schimbat cu Cosic în minutul 81 din cauza unei accidentări.

Acka 7 – L-a anihilat perfect pe Omrani, care nu a mișcat în front. Nu a mai repetat erorile din alte meciuri, pare un jucător indispensabil Craiovei.

Bancu 5 – Sub media echipei, a fost destul de nervos, ambele goluri ale clujenilor s-au marcat pe partea sa. Nu a avut nicio realizare pe plan ofensiv.

Nistor 6 – S-a zbătut mult, dar fără realizări deosebite. A ratat o ocazie mare în minutul 13, șutul său din marginea careului fiind scos greu de Arlauskis. A fost înlocuit în minutul 70 cu Gustavo.

Mateiu 7 – Travaliu imens, a alergat mult, a „rupt” numeroase atacuri ale gazdelor. A mai scăzut ritmul în repriza a doua, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine.

Cicâldău 8 – Omul meciului, nu doar datorită golului marcat în minutul 87, care poate cântări cât un titlu de campioană. Excelent pe faza defensivă, a stopat multe dintre atacurile gazdelor, mai ales în prima repriză, când a dominat clar mijlocul terenului.

Ivan 5 – „Mort” în prima repriză, s-a scos în partea a doua prin pasa oferită lui Mihăilă la golul de 0-2. Totuși, nu pare din același film cu coechipierii săi, a stricat majoritatea fazelor în care a fost implicat. În mod normal, nu are ce căuta în primul „11”. A fost schimbat cu Bărbuț în minutul 74.

Koljic 7 – Unul dintre artizanii victoriei din Gruia. A deschis scorul într-un moment foarte important, a mai avut câteva ocazii bune de a marca, a hărțuit în permanență apărarea gazdelor. În sfârșit, Craiova pare că și-a găsit atacantul de care avea atâta nevoie.

Mihăilă 8 – Alături de Cicâldău, jucătorul cheie al meciului. A marcat golul de 0-2 și a oferit pasa decisivă pentru cel de 2-3. A dovedit încă o dată că-și merită locul printre titulari și că nu joacă doar datorită regulii U21.


Gustavo 6 – Puține realizări în cele 20 de minute cât a fost pe teren.

Bărbuț 6 – A jucat 16 minute. Nu s-a remarcat cu nimic deosebit.

Vătăjelu și Cosic au evoluat prea puțin pentru a fi notați.

Cristiano Bergodi 9 – L-a surprins pe Dan Petrescu prin modul ofensiv în care a abordat partida. A știut să blocheze foarte bine atacurile gazdelor și a dominat aproape în totalitate mijlocul terenului. Nu s-a demoralizat după ce a fost egalat și le-a cerut elevilor săi să joace în continuare pe atac, iar eforturile i-au fost răsplătite de golul lui Cicâldău.


  • (P) Cota BETANO pentru Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova: 1,33 este cota pentru „peste 1,5 goluri“. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT