FANATIK a analizat jocul tricolorilor din Bosnia – România 1-0, al doilea meci din actualul sezon al Ligii Naţiunilor. Selecţionata lui Edi Iordănescu nu a reuşit să smulgă un punct la Zenica şi este pe ultimul loc în grupa ei.
Florin Niţă (4) – sigur în intervenţii, a ratat o degajare la mijlocul primei reprize. A avut o paradă bună în minutul 43, la şutul lui Dzeko. Salvat de arbitru la golul anulat din minutul 65, Niţă a respins în faţă centrarea lui Demirovic, iar Prevljak a marcat.
Adrian Rus (5) – început sigur, cu o intervenţie bună în minutul 17, la un atac periculos al adversarilor. A avut o evoluţie solidă până în pauză. Obosit la mijlocul reprizei secunde, când a început să piardă mingi, Rus a fost înlocuit.
Vlad Chiricheş (5) – a dat emoţii încă din startul meciului, când nu s-a înţeles cu Niţă la un atac al bosniacilor. După startul ezitant, căpitanul a avut câteva intervenţii bune şi a fost atent, fără greşeli.
Andrei Burcă (5) – nu s-a complicat, a jucat simplu şi a oferit siguranţă. A ieşit în evidenţă şi în atac, unde a ratat o ocazie mare în minutul 38. I-a dat emoţii lui Sehic cu o minge centrată care a lovit încheietura barelor.
Cristi Manea (4) – start timid, cu puţine realăzări. A fost depăşit cu uşurinţă în bandă la mai multe dueluri. Demirovic l-a făcut spectator la mingea trimisă în careu, pe care Niţă a respins-o în faţă la golul bosniacilor.
Marius Marin (5) – nu s-a văzut prea mult, dar a fost jucătorul care a câştigat cele mai multe dueluri (8) în primele 45 de minute. A continuat prestaţie solidă şi după pauză.
Alex Cicâldău (4) – nu a ieşit prea mult în evidenţă până la pauză. A irosit o minge bună, venită de la Manea, unde a luftat în startul reprizei secunde. La fel, pe final, a irosit o minge bună, unde putea să şuteze din prima. Fără inspiraţie la Zenica.
Răzvan Marin (5) – bătăios în prima repriză, s-a evidenţiat cu centrarea trimisă în minutul 38, când Puşcaş şi Burcă au ratat două ocazii uriaşe. A scăzut în joc aproape de mijlocul reprizei secunde, când a fost schimbat cu Octavian Popescu.
Camora (4) – s-a zbătut în bandă, a recuperat mingi, dar evoluţia din primele 45 de minute a fost ştearsă. Jocul modest a continuat şi în a doua repriză. A pierdut secunde preţioase în prelungiri, la o aruncare din margine.
Alex Maxim (4) – şters în prima repriză, a avut un şut modest înaintea pauzei, când mingea s-a dus în înaltul tribunei. Nici după pauză nu a avut un joc convingător şi a ieşit în minutul 74.
George Puşcaş (5) – a avut şansa imensă de a deschide scorul, în minutul 19, însă Ahmedhodzic a respins mingea care se îndrepta spre poarta goală. Atacantul a trecut din nou pe lângă gol în finalul primei reprize, când s-a opus portarul. După pauză s-a zbătut, dar fără realizări.
Andrei Ivan (4) – a intrat în minutul 74 în locul lui Alex Maxim. Nu s-a văzut prea mult în minutele jucate.
Florin Tănase (5) – a intrat în minutul 74 în locul lui Adrian Rus. Bătăios, a câştigat imediat câteva dueluri.
Octavian Popescu (5) – a intrat în minutul 74 în locul lui Răzvan Marin.A fost gură de oxigen de care România avea nevoie, însă a fost introdus pe teren prea târziu.
Denis Alibec (4) – a intrat în minutul 74 în locul lui George Puşcaş. Lent, a ratat startul la o minge pasată de Octavian Popescu. A dat o pasă sclipitoare în minutul 86, dar Cicâldău a făcut un pas în plus şi nu a mai putut să şuteze. În rest, aceeaşi lentoare în joc.
Sergiu Hanca – a intrat în minutul 81 în locul lui Cristi Manea şi a jucat prea puţin ca să fie punctat.