FCSB a pierdut cu 1-2 meciul amical împotriva celor de la Beşiktaş. Thiam a deschis scorul în minutul 68, dar turcii au întors repede scorul şi au marcat prin Jota Silva şi Sazdagi.
FANATIK a urmărit pe viu meciul din Antalya şi vă prezintă notele jucătorilor de la FCSB. Andre Duarte este un mare câştig pentru campioană, fundaşul central având o evoluţie excelentă:
Târnovanu – 6 – Ezitant la două degajări în prima repriză, dar mingea a fost recuperată de colegi. Nu a avut ce apăra în primele 45 de minute, dar a intervenit excelent la şutul puternic al lui Cerny, în minutul 49. A fost schimbat în minutul 63.
Pantea – 6 – Depăşit de două ori în duel 1 la 1 de Devrim Şahin, cel mai periculos om al turcilor în prima repriză. Acţiuunile de pe partea dreaptă au dus la două mari ocazii. A evoluat 85 de minute.
Duarte – 7 – FCSB a continuat tradiţia şi a dat banderola în primul meci al anului noului venit. Duarte a avut o primă parte excelentă, sigur pe el cu balonul la picior, plasament excelent şi control foarte bun al adversarului. A evoluat 57 de minute.
Lixandru – 7 – A jucat în centrul defensive şi a făcut-o bine în primele 45 de minute. Nu a avut ezitări, a respins ce era de respins şi nu a fost depăşit de adversari. A fost înlocuit în minutul 64.
Radunovic – 6 – A blocat bine banda dreaptă a turcilor, care au fost mult mai periculoşi în stânga. O evoluţie solidă din partea muntenegreanului, care nu a avut o primă parte bună a campionatului. A fost înlocuit în minutul 63.
Cisotti – 6 – Risipă de efort, chiar dacă a jucat mai retras a ajuns în poziţie de finalizare în startul meciului, dar pasa trimisă de Bîrligea a fost puţin mai tare şi nu a putut să controleze balonul.
Chiricheş – 7 – Excelent la închidere. Arată ca soluţia ideală pentru înlocuirea lui Adrian Şut la mijlocul terenului. Calm, cu tackling-uri precise şi cu un control al balonului foarte bun în faţa lui Beşiktaş. A fost schimbat în minutul 57.
Miculescu – 6 – Bătăios, a creat două ocazii mari ale campioanei României, dar tot el a „îngropat” fazele respective. Scăpat singur cu portarul în dreapta, a ales să paseze în centru neinspirat, pentru că nu era nimeni. A fost singurul schimbat la pauză.
Olaru – 7 – Sufletul echipei şi în 2026. A alergat cel mai mult, a fost în prim plan cel mai mult de la FCSB şi a ratat cea mai mare ocazie. Şutul superb din minutul 25 a lovit bara interioară, dar nu a intrat în poartă. A fost înlocuit în minutul 63.
Toma – 6 – Destul de puţine acţiuni de atac ale FCSB-ului au fost duse în banda stângă de atac. Nu a creat pericol pentru poarta adversă, o evoluţie sub cea a lui Miculescu în prima parte. A ratat o şansă bună în minutul 46, după pasa excelentă a lui Olaru. A ieşit pe teren în minutul 63.
Bîrligea – 6 – Bătăios cum îl ştim, a creat trei acţiuni periculoase în primele 45 de minute. A tras de două ori pe lângă poartă din poziţie bună şi a avut o pasă care l-a lăsat pe Cisotti singur cu portarul, dar mingea a fost greu controlabilă.
Stoian (46) – 5 – A intrat vârf după ieşirea lui Bîrligea. S-a remarcat în puţine acţiuni de poartă şi a fost schimbat cu 16 minute înainte de final cu David Popa.
Graovac (57) – 6 – A intrat foarte bine în joc, a arătat o poftă bună de joc. O evoluţie solidă pentru fundaşul central.
Dawa (57) – 5 – Ezitant după accidentare. Încă nu are ritm şi asta s-a văzut în partea secundă cu Beşiktaş.
Alibec (63) – 5 – A fost folosit pe postul de inter, o decizie ciudată a staff-ului tehnic. Puţine realizări, dar nu a fost folosit pe postul său.
Politic (63) – 5 – A scos o lovitură liberă periculoasă în preajma careului advers. Dar, la fel ca în prima parte a campionatului, ezitant la finalizare.
Tavi Popescu (63) – 7 – Pasă de mare fotbalist la golul lui Thiam din minutul 68. A intrat bine în meci, cu două acţiuni periculoase până la faza golului.
Dăncuş (63) – 5 – Prins pe picior greşit la faza primului gol al lui Beşiktaş. Tânărul fundaş încă are de acumulat pentru a juca la acest nivel. A fost schimbat cu cinci minute înainte de final pentru a i se acorda minute şi lui Luca Ciobanu.
Thiam (63) – 7 – A marcat la prima atingere, în minutul 68, după o pasă de mare clasă a lui Tavi Popescu.
Zima (63) – 5 – Fără speranţe la cele două goluri marcate, dar nici n-a avut vreo intervenţie prin care să se remarce.
David Popa (74) – 5 – Controlat uşor de jucătorii turci. A încercat două acţiuni pe cont propriu, dar a fost deposedat.
Luca Ciobanu (85): A evoluat prea puţin pentru a ieşi în evidenţă.