Fotbal international

Notele jucătorilor după România – Irlanda de Nord 3-0! Băluță, căpitan și în vestiar și pe teren. Cine a fost cel mai slab

14.10.2019 | 23:20
Notele jucatorilor dupa Romania  Irlanda de Nord 30 Baluta capitan si in vestiar si pe teren Cine a fost cel mai slab
ADVERTISEMENT

România a obținut a doua victorie din actualele preliminarii Euro U-21 după ce a învins cu 3-0 în meciul cu Irlanda de Nord. La fel ca în meciul cu Ucraina, elevii lui Rădoi nu au marcat în prima parte, însă a rupt echilibrul în debutul reprizei secunde prin Tudor Băluță, cel care avea să fie și cel mai bun om de pe teren. Golurile doi şi trei au fost marcate de Valentin Mihăilă şi Andrei Ciobanu. Cu două victorii împotriva Ucrainei și a Irlandei de Nord, România intră din nou în hora calificării și cât de mult contează acel penalty ratat de Florinel Coman în Danemarca. 

Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 5.10 este cota pentru “2 solist” la meciul Insulele Feroe – Malta. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT

Notele jucătorilor după România – Irlanda de Nord 3-0! Tudor Băluță, cel mai bun de pe teren

Deși, în cele din urmă a fost o victorie fără emoții, nu toți “tricolorii” au avut o evoluție strălucită. FANATIK vă prezintă notele jucătorilor lui Mirel Rădoi pentru meciul cu Irlanda de Nord, încheiat cu scorul de 3-0:

Andrei Vlad – 6 – Nu a avut niciun șut de apărat în prima repriză, deși nord-irlandezii au ratat două șanse bune. Ales în “primul 11” pentru jocul mai bun de picior pe care îl are, Vlad a fost sigur la acest capitol, având câteva pase bune. A scos o minge periculoasă în final de meci, fiind şi singura intervenţie pe care a fost nevoit să o aibă în acest meci.

ADVERTISEMENT

Andrei Rațiu – 7 – Foarte activ în debut de meci pe banda dreaptă a defensivei. A avut câteva incursiuni periculoase în atac, dar a fost depășit în câteva faze de nord-irlandezi. În începutul părții secunde, Rațiu a avut un șut foarte bun care a lovit bara.

Alexandru Pașcanu – 7 – Cel mai bun om din defensivă în prima repriză. A fost sigur în intervențiile pe care le-a avut, însă în final de repriză a avut și el câteva ezitări care ar fi putut să ne coste.

ADVERTISEMENT

Andrei Chindriș – 6 – A fost ezitant la câteva baloane, însă nu a avut multă treabă în prima repriză. A avut unele momente în care a fost depăşit de jucătorii adverşi, însă per total evoluţia sa a fost una sigură.

Notele jucătorilor după România - Irlanda de Nord 3-0! Băluță, căpitan și în vestiar și pe teren. Cine a fost cel mai slab
Notele jucătorilor după România – Irlanda de Nord 3-0! Băluță, căpitan și în vestiar și pe teren. Cine a fost cel mai slab FOTO: in meciul de fotbal dintre Romania U21 si Irlanda de Nord U21, contand pentru Preliminariile Campionatului European 2021, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni 14 octombrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Radu Boboc – 6 – A avut câteva diagonale bune în prima parte, dar nu a fost atât de activ ca Rațiu pe dreapta și a fost depășit la o acțiune periculoasă a nord-irlandezilor. În partea secundă a intrat fundaș dreapta, după introducerea în teren a lui Velisar.

ADVERTISEMENT

Răzvan Oaidă – 6 – Nu s-a evidențiat cu o anumită fază, însă a ținut bine mijlocul terenului alături de Băluță și Ciobanu. Destul de absent în joc în multe momente, Oaidă a fost bun la recuperare, având câteva intervenții apreciabile.

Tudor Băluță – 8 – Sigur în prima parte la mijloc, a avut o evoluție matură pe teren, foarte calm în zona centrală pe care a controlat-o bine în prima parte. A înscris primul gol al meciului în repriza secundă, după o fază confuză în careul britanicilor, însă a avut un aport uriaș și pe fază defensivă cu intervenții providențiale în situații delicate. A ieşit în minutul 79, fiind cel mai bun tricolor de pe teren în acest meci.

Andrei Ciobanu – 7 – A fost destul de ezitant în prima parte a confruntării, în unele momente a părut că nu își găsește locul în teren. A avut cea mai mare șansă din prima repriză. Mingea șutată de el din lovitură liberă fiind trimisă cu dificultate în corner de portarul advers. În partea secundă, Ciobanu a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor.

Dennis Man – 7 – Deși România nu a avut multe realizări în prima parte a meciului pe fază ofensivă, Man este omul care a creat pericol. Și-a creat o șansă bună de a marca, dar a ratat șutul. A provocat eliminarea portarului advers, Hazard, după ce a fost faultat dur de acesta în marginea careului. A fost și puțin egoist în unele faze. În partea secundă nu s-a văzut atât de mult și a fost înlocuit în minutul 69.

Adrian Petre – 6 – Izolat în atac, cu puține realizări în debutul meciului. A atins mingea de foarte puține ori în prima parte. În repriza secundă a avut un aport mai mare în ofensivă și a dat pasa de gol la reușita lui Ciobanu. Imediat după pasa de gol, a fost schimbat în aplauzele publicului.

Valentin Mihăilă – 7 – Au ajuns puține mingi la el, însă și-a arătat calitățile când a avut balonul în control. Din păcate, a avut perioade mari de absențe din joc. În repriza secundă lucrurile s-au schimbat și Mihăilă a început să fie foarte activ pe fază ofensivă. A reușit să înscrie golul doi al echipei noastre. Atacantul Craiovei a fost înlocuit în minutul 69 de Mirel Rădoi.

Notele jucătorilor după România - Irlanda de Nord 3-0!
Notele jucătorilor după România – Irlanda de Nord 3-0! FOTO: in meciul de fotbal dintre Romania U21 si Irlanda de Nord U21

Mihai Velisar (intrat în minutul 63) – 5 – A ținut bine banda stângă a defensivei după ce a intrat pe teren și nu a avut probleme de la un adversar care juca în inferioritate numerică.

George Ganea (intrat în minutul 69) – 5 – Invizibil. Foarte puține mingi au ajuns la el, a fost destul de izolat în ofensivă și nu s-a făcut remarcat în acest meci.

Denis Drăguș (intrat în minutul 69) – 6 – Cel mai activ dintre jucătorii nou-intrați pe teren. A avut mai multe acțiuni de atac în banda stângă, reușind să creeze pericol acolo. Destul de neglijent însă pe faza defensivă şi la unele faze pe care le-a irosit prea uşor.

Mihai Neicuțescu (intrat în minutul 69) – 5 – Nu a avut prea mult timp să iasă în evidenţă. Câteva pase bune în banda dreaptă şi cam atât pentru dinamovistul care poate fi o soluţie bună pentru viitorul naţionalei.

Ricardo Grigore (intrat în minutul 79): În minutele în care a jucat a dat siguranță defensivei, fâcându-și treaba la închidere. Nu are notă pentru că a prins doar 10 minute și nu a avut timp să se remarce.

ADVERTISEMENT