Fotbal intern

Ce note au primit tricolorii după meciul cu Franţa. Manea, Rus şi Nedelcu sunt premianţii

25.06.2019 | 10:25
Ce note au primit tricolorii dupa meciul cu Franta Manea Rus si Nedelcu sunt premiantii

România a făcut egalul cu Franţa,  care să o poarte în premieră în istoria fotbalului românesc în semifinalele CE de tineret, la capătul unui meci în care elevii lui Mirel Rădoi nu au mai fost la fel de tăioşi pe contre, ca şi adversarul nereuşind să expedieze nici un şut periculos pe spaţiul porţii. Acest 0-0 a fost însă posibil şi ca urmare a modului defensiv remarcabil în care au fost aşezaţi jucătorii, pentru a închide cât mai ermetic culoarele de pătrundere pentru atacanţii francezi înspre poarta lui Ionuţ Radu.

Notele primite de jucătorii României U21 după meciul cu Franţa U21

De această dată prestaţia ireproşabilă a liniei defensive şi a mijlocaşilor la închidereeste cheia egalului de care aveam nevoie pentru a obţine după 64 de ani o nouă calificare la turneul olimpic de fotbal. Şi această prestaţie, aproape fără fisură, pe care o dorim la fel de exactă şi în foarte dificila semifinală cu Germania, campioana en titre, a fost reliefată şi pe site-ul whoscored.com, care a acordat note jucătorilor din acest meci.

Primii trei în ierarhia notelor în tabăra României sunt jucători defensivi sau cu rol defensiv. Fundaşul dreapta Cristi Manea şi fundaşul central Adrian Rus au primit cele mai mari note, ambii 7,4, iar închizătorul Dragoş Nedelcu îi urmează foarte îndeaproape, cu 7,3. Simptomatic este faptul că şi următorii doi sunt tot apărători, Radu Boboc şi Ionuţ Nedelcearu, primul nota 7,00, al doilea 6,9.

note tricolori în meciul cu Franţa

Doar Ianis Hagi a mai sclipit de câteva ori în atac

În cazul lui Adrian Rus şi Radu Boboc aceste note sunt cu atât mai lăudabile cu cât ei au debutat la turneul final al CE de tineret în partida cu Franţa, nemaintrând nici un minut în celelalte două partide. Şi portarul Ionuţ Radu, deşi nu a fost întrebuinţat serios, a primit 6,7, probabil pentru siguranţa intervenţiilor sale la centrări.

note tricolori. De această dată George Puşcaş s-a văzut mai puţin, dar tot a avut o mare ocazie de gol

Dintre ceilalţi jucători, cei care de regulă sunt motoarele ce duc jocul cât mai periculos spre poarta adversă, doar Ianis Hagi a primit 6,6, pentru că a şi fost cel care a mai avut ruperi de ritm, a dat pase foarte bune, genială acea deschidere de peste 50 de metri pentru George Puşcaş, când vârful naţionalei a scăpat singur cu Bernardoni, dar şi-a prelungit prea mult balonul.

Cum au fost notaţi tricolorii în meciul cu Franţa

Ionuţ Radu 6,7 – Cristi Manea 7,4, Adrian Rus 7,4, Ionuţ Nedelcearu 6,9, Radu Boboc 7 – Dragoş Nedelcu 7,3, Alexandru Cicâldău 6,5 (Vlad Dragomir 6,2) – Darius Olaru 6,2 (Tudor Băluţă 6,4), Ianis Hagi 6,6, Florinel Coman 6,3 – George Puşcaş 6,2 (Adrian Petre 5,9)

5.00 este cota României la Betano pentru o victorie în 90 de minute în faţa Germaniei