Nouă cerere de arestare pentru Darius Vâlcov

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
07/04/2015, 11:28
Nouă cerere de arestare pentru Darius Vâlcov

Darius Vâlcov este vizat de o nouă cerere de arestare. Senatorul se află deja în închisoare şi a cerut chiar azi instanţei supreme să-l elibereze.

Darius Vâlcov încearcă să iasă din închisoare, dar este vizat de o nouă cerere de arestare.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2015, a inculpatului V LCOV DARIUS-BOGDAN, fost primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, în prezent senator, cu privire la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale”, anunţă un comunicat al DNA.

Măsura arestării preventive a fost propusă de procurori având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menţionat, a fost îndeplinită condiţia prevăzută în Constituţia României, în sensul în care plenul Senatului a încuviinţat cererea de arestare preventivă pentru acele aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul V LCOV DARIUS-BOGDAN a săvârşit infracţiunea sus menţionată, prin prisma calităţilor deţinute de acesta de-a lungul timpului, de primar al municipiului Slatina, senator în Parlamentul României şi membru al Guvernului României

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles