Funcția revoluționară de pe telefonul mobil care te va salva, la propriu. A fost gândită special pentru a o putea folosi chiar și atunci când nu ai semnal, conexiune Wi-Fi sau acces la datele mobile.
Utilizatorii de telefoane mobile din România se pot bucura de o nouă funcție. De data asta, este vorba despre o funcție revoluționară, care va putea salva viețile multor persoane. Aceasta poartă numele de Pixel Satellite SOS, iar cu ajutorul ei utilizatorii vor putea apela serviciile de urgență, inclusiv când nu există semnal sau conexiune Wi-Fi.
Noua funcție este de-a dreptul revoluționară și, cu siguranță, va fi de mare folosit utilizatorilor de telefoane din România. Mai exact, Pixel Satellite SOS va permite celor care au o urgență să apeleze serviciul 112 prin intermediul sateliților.
Pixel Satellite SOS are la bază sistemul Garmin Response. Cu ajutorul lui, aplicația transmite apelul de urgență către unul dintre coordonatorii disponibili. Coordonatorii sunt prezenți non-stop, astfel că vor lua imediat legătura cu poliția, serviciile de salvare sau forțele de ordine, în funcție de situație.
Pixel Satellite SOS nu este de ajutor doar pentru persoanele aflate într-o situație de urgență, ci și pentru forțele care răspund apelului. Acestea vor primi informații despre situația pentru care au fost solicitate, astfel că intervenția va fi mai facilă.
Este important de reținut că funcția nouă este complet gratuită în România. În prezent, aceasta este disponibilă pe telefoanele Google Pixel 9, dar și pe cele care operează Android 16. În curând, funcția salvatoare va fi disponibilă și pe telefoanele cu sistem de operare iOS.
Funcția SOS este foarte simplu de utilizat. Pentru început, va trebui să descarci aplicația Pixel Satellite SOS, dacă sistemul de operare al telefonului tău îți permite. După ce ai instalat aplicația, tot ce trebuie să faci este să apelezi 112.
Este important să apeși ”SOS prin satelit”, apoi ”Folosește SOS prin satelit” și nu în ultimul rând ”Începe”. Apoi, pe ecran va apărea un chestionar unde poți descrie situația de urgență cu care te confrunți.
După ce ai terminat de completat chestionarul, trebuie să poziționezi corect telefonul și să te conectezi la satelit. După parcurgerea acestui pas, serviciile de urgență îți vor răspunde printr-un mesaj. Pentru a menține conexiunea activă, este important să rămâi într-un loc deschis.
După ce s-a încheiat conversația, trebuie doar să apeși ”Încheie”. Ulterior, va trebui să urmezi instrucțiunile pentru a finaliza procesul.