News

Noua lege privind titularizarea profesorilor a fost contestată la Curtea Constituțională

27.05.2020 | 19:18
Noua lege privind titularizarea profesorilor a fost contestata la Curtea Constitutionala
ADVERTISEMENT

Președintele Klaus Iohannis a contestat la CCR proiectul de lege inițiat de senatorul Liviu Pop (PSD) prin care profesorii devin titulari pe post dacă au definitivatul, au obținut cel puțin media 7 la un concurs de titularizare în ultimii trei ani și au ocupat aceeași catedră timp de 3 ani.

Ce prevede proiectul lui Liviu Pop

Proiectul inițiat de către Liviu Pop și adoptat de Parlament modifică Legea educației naționale introducând noi reguli pentru titularizarea pe post a cadrelor didactice

ADVERTISEMENT

(1) Cadrele didactice calificate care au participat și obținut în ultimii 3 ani nota/media cel puțin 7 la un concurs național unic de titularizare în învățământul preuniversitar, au definitivarea în învățământ și sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe acel post/catedră de cel puțin 3 ani de zile, devin titulari în sistemul de învățământ preuniversitar, li se modifică durata contractului încheiat cu unitatea de învățământ, în durată nedeterminată, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) și are viabilitate. (2) Cadrelor didactice calificate care au participat în ultimii ani la concursul național unic de titularizare în învățământul preuniversitar, au obținut nota/media de cel puțin 7, au definitivarea în învățământ și sunt încadrate cu contract individual de muncă pe durată determinată, mai mică decât cea prevăzută la alin. (1), pe un post/catedră, li se modifică durata contractului de muncă în durată nedeterminată la data la care acumulează 3 ani pe postul/catedra respectiv(ă) și acesta/aceasta are viabilitate pe durata nivelului de învățământ preșcolar, primar, gimnazial sau liceal, după caz”, se arată în proiectul adoptat de Parlament.

Aceleași condiții sunt extinse printr-un alineat al legii și în situația în care este declarată stare de urgență sau de asediu:

ADVERTISEMENT

În anul școlar în care se declară stare de urgență sau de asediu, potrivit Constituției României, cadrele didactice calificate care au participat și obținut în ultimii 3 ani nota/media cel puțin 7 la un concurs național unic de titularizare în învățământul preuniversitar, au definitivarea în învățământ și sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe acel post/catedră de cel puțin 3 ani de zile, devin titulari în sistemul de învățământ preuniversitar, li se modifică durata contractului încheiat cu unitatea de învățământ, în durată nedeterminată, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) și are viabilitate”.

În momentul de față, titularizarea se obține doar dacă profesorul a promovat examenul de definitivat, a obținut cel puțin media 7 la examentul de titularizare, iar postul este vacant.

ADVERTISEMENT

Iohannis reclamă eliminarea unui concurs deschis pentru titularizarea profesorilor

În sesizarea sa, președintele Iohannis reclamă faptul că este eliminat criteriul vacanței postului respectiv, precum și posibilitatea unui concurs deschis, la care pot participa toți cei care îndeplinesc condițiile legii.

Ca atare, în conformitate cu aceste dispoziții ale Legii nr. 1/2011, instituirea prin legea criticată a criteriului referitor la vechimea în ocuparea aceluiași post – cel puțin 3 ani – nu poate reprezenta însă un criteriu obiectiv și calitativ pentru obținerea titularizării”, se arată în sesizarea președintelui.

ADVERTISEMENT

Astfel este afectată claritatea și predictibilitatea legii în ce privește obținerea titularizării și apar discriminări în interiorul sistemului  de învățământ. Iohannis amintește că CCR s-a mai pronunțat asupra unor proiecte asemănătoare pe care le-a declarat neconstituționale.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că legiuitorul, încălcând autoritatea de lucru judecat și efectele erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituționalității, a procedat într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia”, argumentează șeful statului.

El critică și menționarea separată a situației generate de starea de urgență, despre care spune că generează neclaritate legislativă.

Soluțiile legislative adoptate sunt de natură să creeze confuzie cu privire la conduita de urmat, din modul de redactare a normelor, nefiind clar dacă voința legiuitorului a fost aceea de a institui o normă cu aplicare generală referitoare la titularizarea cadrelor didactice sau de a o aplica doar în situația declarării stării de urgență ori de asediu”, se mai arată în textul sesizării.

ADVERTISEMENT