Sport

Noua „perlă” a FCSB-ului l-a impresionat pe Basarab Panduru: „Execuții de om care are cap”

Basarab Panduru nu a mai contenit cu laudele la adresa lui Ianis Stoica după meciul de Cupă în care tânărul atacant a reușit să marcheze două goluri.
23.09.2021 | 09:30
Noua perla a FCSBului la impresionat pe Basarab Panduru Executii de om care are cap
ADVERTISEMENT

Chiar dacă a încasat 3 goluri și a avut nevoie de prelungiri pentru a tranșa calificarea în optimile Cupei României în fața unei echipe de Liga a treia, CS Hunedoara, FCSB nu trebuie să-și facă griji în privința viitorului. Sau cel puțin așa susține Basarab Panduru, impresionat peste măsură de evoluția puștiului Ianis Stoica (18 ani).

Titularizat de Edi Iordănescu, acesta a deschis scorul în minutul 19, cu un șut din apropiere, printre picioarele portarului, ca imediat după pauză să-și treacă în cont „dubla”, printr-o lovitură de cap imparabilă și să ajungă astfel la patru reușite în actuala stagiune.

ADVERTISEMENT

Ianis Stoica l-a impresionat pe Basarab Panduru

Nu prea ai explicaţii. La 3-0 se gândea Edi ce antrenament bun a fost. După, te trezeşti că în 20 de minute iei trei goluri. Nu mă aşteptam la aşa ceva niciodată. Începuse bine FCSB, au dat 1-0, 2-0, 3-0, apoi…

Se întâmplă ceva şi se trezeşte lumea la viaţă. Ia uite, 3-3.Nu ai cum, de la 3-0, tu, FCSB, să ajungi la 3-3. Nu e permis aşa ceva, n-ai cum, sub nicio formă. E normal sa laude MM jucătorii, îl laudă şi pe Stoica şi pe Muşi, sunt jucători tineri, au nevoie de încurajări.

ADVERTISEMENT

Mi se pare că Stoica poate să dea gol, a dat goluri din puţinele minute jucate. Mă uit la el şi văd că are niste execuţii de om care are cap, ştie ce să facă în anumite situaţii.

 Deocamdată face lucruri bune. Nu cred că e rău fizicul, după 18 ani nu ştiu dacă mai creşti. Face lucruri bune, asta e interesant. Pare că are lucruri bune, să o ţină aşa, că e bine”, a spus Basarab Panduru la Telekom Sport.

ADVERTISEMENT

Tânărul atacant e fericit că și-a putut ajuta echipa în meciul de Cupă

Prezent la flash-interviu, Ianis Stoica s-a declarat încântat de cele două goluri reușite împotriva echipei care își propune să ducă mai departe tradiția Corvinului. L-a surprins, însă, lipsa de concentrare din ultima jumătate de oră, când roș-albaștrii s-au văzut egalați, deși conduceau cu 3-0.

Mă simt bine. Mă bucur că am reușit să îmi ajut echipa. Sunt bucuros de calificare. Ne-am deconcentrat foarte mult și au reușit să ne egaleze.

ADVERTISEMENT

Nu ne așteptam, dar în fotbal este posibil orice, chiar și ca o echipă de Liga a treia să egaleze o echipă din Liga 1 care se bate an de an la titlu. Cred că experiența și-a spus cuvântul într-un final.

Pentru mine este un început de sezon foarte bun, iar pentru echipă este un nou început de când a venit Mister (n.r. Edi Iordănescu). E frumos să jucăm cu spectatori. E important să le oferim și noi un fotbal de calitate”, a explicat tânărul atacant al FCSB-ului.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Academica Clinceni: 2,87 este cota pentru „peste 3,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT