Noua senzaţie din SUA, atac la politica lui Trump: “E teribil ce s-a întâmplat”

Gabriel Esanu   
în Sporturi
12/03/2018, 19:27
Noua senzaţie din SUA, atac la politica lui Trump: “E teribil ce s-a întâmplat”

Amanda Anisimova s-a calificat în optimile de finală de la Indian Wells, după o victorie spectaculoasă în faţa uneia dintre cele mai în formă jucătoare din WTA, Petra Kvitova. Jucătoarea de 16 ani a vorbit la conferinţa de presă despre legislaţia foarte lejeră în privinţa achiziţionării şi deţinerii de arme de foc, pentru care insistă Donald Trump. În condiţiile în care luna trecută, în Florida, un elev care fusese exmatriculat a deschis focul în şcoală şi a ucis 17 persoane.

“E teribil ce s-a întâmplat. Am un prieten care merge la acea şcoală. Îmi e un prieten bun şi ştiu prin ce a trecut după acel episod. E trist ce se întâmplă, armele ar trebui interzise. Aceasta este opinia mea şi am postat-o şi pe twitter. E nevoie de o legislaţie mult mai aspră, asta e clar”, a spus Anisimova.

După câteva prestaţii de excepţie în California Anisimova are de înfruntat o nouă adversară de top în optimile de finală. Va juca marţi noapte împotriva Karolinei Pliskova. Ar putea-o înfrunta şi pe Simona Halep la Indian Wells, dacă ambele ajung în semifinală.

Închide ×