News

Noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, descoperită și în Germania

25.12.2020 | 12:32
Noua tulpina de coronavirus din Marea Britanie descoperita si in Germania
ADVERTISEMENT

Noua tulpină de coronavirus din Regatul Unit a fost descoperită și în Germania. Este primul caz identificat în această țară și a fost depistat la o femeie care a călătorit recent între cele două state.

Autoritățile sanitare germane au anunțat în cursul zilei de joi, 24 decembrie, că o femeie care a venit cu avionul de la Londra este infectată cu noua variantă a virusului, scrie Mediafax, citând Le Figaro.

ADVERTISEMENT

„Acesta este primul caz cunoscut din Germania”, a transmis ministerul regional al sănătății din Baden-Württemberg printr-un comunicat.

Germania identifică primul caz de infectare cu noua tulpină a coronavirusului

Femeia a călătorit de la Londra la Frankfurt în data de 20 decembrie. La sosire, aceasta a fost testată pentru depistarea virusului, iar rezultatul a fost pozitiv. Rudele bolnavei au transportat-o cu mașina la Freudenstadt, în Baden-Württemberg, unde a rămas în carantină.

ADVERTISEMENT

Ea a început să manifeste simptome specifice infecției la o zi de la sosirea în Germania și i s-a făcut un al doilea test, care a fost și el, de asemenea, pozitiv.

„Astăzi a fost detectată varianta virusului B.1.1.7”, au confirmat autoritățile. În Germania, suspendarea zborurilor din Regatul Unit și Africa de Sud a fost prelungită până pe șase ianuarie, din cauza apariției noii tulpini a coronavirusului, considerată de autoritățile britanice cu până la 70% mai contagioasă.

ADVERTISEMENT

Noua tulpină a Covid-19 a creat panică la nivel mondial și a dus la suspendarea zborurilor către Regatul Unit în mai multe țări. Organizația Mondială a Sănătății a confirmat informațiile conform cărora noua variantă este mult mai contagioasă, dar a precizat că nu este scăpată de sub control și poate fi ținută în frâu prin metodele de protecție deja existente.

„Am avut o rată de contaminare mult mai mare în diferite puncte ale acestei pandemii și am controlat-o“, a explicat Michael Ryan, șeful OMS pentru situații de urgență. „Așadar, această situație nu este în acest sens scăpată de sub control. Dar nu poate fi lăsată în voia sa”, a adăugat acesta. Anunțul vine după ce autoritățile de la Londra au declarat că situația nu a putut fi controlată și au instituit carantina generală (alertă de gradul patru) în capitala britanică și au înăsprit restricțiile în zone din sud-estul și estul Angliei.

ADVERTISEMENT