Ianis Hagi are un nou antrenor. Conducerea lui Glasgow Rangers a renunțat la serviciile belgianului Philippe Clement și l-a numit în locul acestuia pe Barry Ferguson. Acesta este unul dintre jucătorii emblematici ai clubului, dar și un personaj care a avut probleme cu legea.
În vârstă de 47 de ani, Ferguson este o legendă a clubului, cu peste 300 de meciuri jucate pentru Rangers. Ca antrenor a pregătit însă doar formații modeste, precum Blackpool, Clyde, Kelty Hearts și Alloa Athletic.
După retragerea din activitate, el a fost protagonistul unui scandal financiar de amploare. În 2017, Barry și-a cerut falimentul, înregistrându-se cu datorii de peste 1,4 milioane de lire sterline și active în valoare de doar 3.000 de lire sterline.
După retragerea din fotbal, Ferguson a figurat ca director la Eclipse Film Partners No.9, într-un sistem care permitea investitorilor să solicite scutiri fiscale prin investiții în producția de filme. Justiția scoțiană a descoperit însă că aceasta era o schemă de evaziune fiscală.
Totuși, problemele lui Barry au început după așa-numitul „Big Tax Case” al celor de la Rangers. Mai mult de 47 de milioane de lire sterline au fost plătite jucătorilor, managerilor și directorilor între 2001 și 2010 sub formă de împrumuturi neimpozabile.
După lupte în justiție, s-a constatat că și acestea au fost frauduloase, iar beneficiarii notificați să dea banii înapoi. Așa au ajuns mai mulți foști mari fotbaliști de la Rangers, printre care Barry Ferguson, dar și Chris Sutton, Rab Douglas ori Gordon Durie să-și declare falimentul. Evident, cu scopul de a nu plăti.
Problemele noului antrenor al celor de la Rangers s-au rezolvat cu ajutorul unei firme specializate în faliment și insolvențe, dar procesul a fost de durată.
Fostul mijlocaș locuiește într-un conac de lângă Larkhall, Lanarkshire, alături de soție și de cei trei copii ai lor.
Ferguson a fost selecționat de 45 de ori pentru țara sa și a fost considerat unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale. Numirea pe banca celor de la Rangers este cea mai mare provocare a carierei lui de antrenor.
Echipa lui Ianis Hagi este pe locul doi în campionat. Nu mai are nicio șansă la titlu, Celtic având 13 puncte avans. Rangers și-ar putea salva sezonul în Liga Europa. Este calificată în optimi, acolo unde va da peste Fenerbahce, echipa lui Jose Mourinho. O formație care ar fi interesată de Ianis Hagi.