Noul atacant al Rapidului a sosit vineri dimineață în țară. După lungi discuții și speculații, gabonezul Aaron Boupendza s-a înțeles cu Dan Șucu, urmând să fie prezentat acum drept noul vârf al giuleștenilor.
Deși egiptenii de la Zamalek i-au făcut o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar, Boupendza a preferat să vină la Rapid. Așa cum FANATIK a anunțat, jucătorul nu este pus la punct fizic, iar debutul său va avea loc cel mai probabil în luna noiembrie.
Gabonezul a jucat ultima dată în MLS la Cincinnati. Rapid are astfel parte de un nou atac, cu nume impresionante pentru Superliga, după ce l-au prezentat recent și pe Clinton N’Jie, fostul jucător al celor de la Tottenham.
Fotbalistul a oferit și câteva declarații după ce a ajuns în țară. Atacantul gabonez pare fericit cu decizia luată de a venit la Rapid: „Sunt fericit și entuziasmat să vin aici. Cred că va fi o provocare mare pentru mine. Sper că totul va fi bine pentru mine și pentru echipă.
Știu că Rapid e o echipă mare, antrenorul are încredere în mine, am vorbit mult cu el înainte să vin. A contat foarte mult. Vreau să dau totul pentru club.
Agentul meu și clubul m-au convins să vin. E și Clinton N’Jie aici, abia a semnat, îl cunosc, am vorbit cu el și mi-a spus lucruri bune despre acest club și despre campionat.
Nu vreau să comentez nimic [despre egiptenii de la Zamalek]”, a declarat Aaron Boupendza la sosirea în România.
Transferul atacantului gabonez este văzut de Marius Șumudică drept o mutare care nu a mai avut loc în Superliga. Tehnicianul Rapidului este încântat de aducerea lui Aaron Boupendza în Giulești:
„Este unul dintre cei mai mari atacanți care vor ajunge în România vreodată. A refuzat o ofertă dublă, extraordinară din Egipt.
Zamalek e ca un Real Madrid al Africii. M-au sunat fel de fel de ziariști, producători TV. Dacă nu eram eu, nu venea niciodată la Rapid.
Au contat și eforturile financiare pe care le-au făcut domnii Șucu și Angelescu. Nu este ușor să aduci un jucător de genul ăsta. E cea mai grea perioadă din cariera mea de antrenor, niciodată n-am mai trăit așa ceva”, a spus Marius Șumudică la DigiSport.