News

Noul Cod Rutier. Schimbarea care aduce amenzi de 400 de lei! Ce este interzis să faci

16.07.2019 | 09:36
Noul Cod Rutier Schimbarea care aduce amenzi de 400 de lei Ce este interzis sa faci
Noul Cod Rutier îi amendează inclusiv pe pietoni. Sursa foto: Turnul Sfatului Sibiu

Noul Cod Rutier aduce amenzi usturătoare chiar și pentru românii care nu au permis de conducere. Amenzile pot ajunge până la 400 de lei chiar și pentru pietoni. Astfel că, de acum înainte nu vor fi sancționați doar șoferii care încalcă regulile de circulație, ci și pietonii care fentează semaforul la trecere.

Noul Cod Rutier aduce amenzi usturătoare chiar și pentru pietoni: ce nu au voie să facă

Dar Codul Rutier, care prevede deja pedepsirea pietonilor care trec pe culoarea roșie, nu va include doar această regulă în varianta modificată. Pietonii nu vor mai avea voie să circule pe șosea, chiar dacă merg pe la margine, pe lângă borduri, ci doar pe trotuarele special amenajate pentru ei.

În cazul în care pietonii se află în zone în care nu există trotuar, aceștia pot circula pe acostament, adică pe marginea drumului nepavat. De asemenea, pietonii nu au ce căuta pe pistele pentru bicicliști și nici pe autostradă. Cu privire la culorile semaforului, pietonii trebuie să știe că atunci când trec pe verde și semaforul tocmai se schimbă în roșu, dacă există un loc de refugiu, ar fi bine să aștepte acolo până când semaforul revine la culoarea verde.

noul cod rutier 2019
În Buzău există din 2017 o trecere de pietoni 3D pentru a evita producerea accidentelor rutiere. Sursa foto: descoperă.ro

Amenzile prevăzute ajung până la 435 de lei conform modificărilor suferite de actul normativ

Amenzile prevăzute pentru pietoni sunt cuprinse între 290 și 435 de lei. Noile reglementări mai aduc o sancțiune și pentru pietonii care blochează sau fac dificilă circulația mașinilor pompierilor ori a ambulanțelor. Aceștia trebuie să aștepte până trec, mai ales dacă au sirenele pornite.

La fel ca în Codul Rutier vechi, în noua formulă, atât pietonii cât și șoferii trebuie să respecte indicațiile pe care agenții de poliție le dau pentru ușurarea traficului, în intersecție, ori în cazuri de urgență. Cei care nu respectă aceste indicații riscă amenzi de până la 400 de lei, se arată în actul normativ.