Universitatea Craiova continuă să producă jucători promițători din propria academie, iar cea mai nouă generație de la U15 confirmă acest lucru prin cifre impresionante. În sezonul 2025-2026, „leuții” pregătiți de Gabriel Velcovici au avut un parcurs ofensiv solid, iar în prim-plan iese Mario Duță, atacantul care a reușit să devină golgheterul echipei și unul dintre cei mai eficienți jucători ai competiției.
Universitatea Craiova U15 a fost una dintre cele mai ofensive echipe ale sezonului 2025-2026, atât în Liga Elitelor, cât și în Cupa Elitelor, unde a bifat evoluții consistente și un volum mare de goluri marcate.
Conform datelor prezentate de club pe pagina oficială a Academiei Universității Craiova, elevii lui Gabriel Velcovici au înscris 78 de goluri în Liga Elitelor U15 și 33 de goluri în Cupa Elitelor U15, performanțe care îi plasează pe podiumul competițiilor juvenile.
În centrul acestui randament ofensiv se află Mario Duță, atacantul care a terminat sezonul cu 18 goluri, fiind liderul generației sale și principalul reper ofensiv al echipei.
Pe lângă el, mai mulți tineri jucători au contribuit la acest parcurs ofensiv impresionant al Universității Craiova U15:
• 18 goluri: Mario Duță
• 13 goluri: Esteban Ancuța
• 12 goluri: Vladimir Miclău
• 8 goluri: Alexandru Pâncu, Mihnea Neacșu, Mario Velcovici, Alexandru Petrescu, David Chirițescu
• 7 goluri: Raul Buzdun
• 5 goluri: Eric Crisbășeanu
• 3 goluri: Andreas Gonzales, Ianis Neacșu
• 2 goluri: Maximilian Anghel
• 1 gol: David Cocora, Miodrag Dobre, Robert Nicolăescu, Paul Plopeanu, Alexandru Cojocaru
Un alt nume care atrage atenția în Bănie este Denys Ioan Muntean, un junior de doar 17 ani care începe să își facă loc în circuitul primei echipe. Cooptat de Filipe Coelho în lotul pentru cantonamentul din Austria, tânărul extremă dreapta a profitat de șansa primită și a reușit să iasă imediat în evidență prin evoluția sa din primul amical al verii.
Originar din Sibiu și format în cadrul academiei Universității Craiova, Denys Muntean este considerat unul dintre jucătorii de perspectivă ai clubului din Bănie. Evoluțiile sale constante la nivel juvenil l-au adus treptat în atenția staff-ului primei echipe, iar în sezonul trecut a fost deja prezent pe banca de rezerve în câteva partide ale formației pregătite de Filipe Coelho.
Deși inițial era văzut ca o piesă importantă mai degrabă pentru „satelitul” clubului, evoluția sa a accelerat în ultimele luni, iar participarea în cantonamentul din Austria confirmă încrederea pe care staff-ul tehnic începe să i-o acorde.
Momentul care l-a propulsat și mai mult în prim-plan a venit chiar în primul amical al verii, câștigat de Universitatea Craiova cu 7-1 în fața formației FC Stubai. Muntean a reușit să marcheze de două ori, în minutele 41 și 49, acestea fiind primele sale goluri în tricoul echipe de seniori a Universității Craiova.
Nu este, însă, prima confirmare a potențialului său. În perioada de juniorat, Muntean a avut un rol decisiv în parcursul echipei în Cupa de Tineret, unde a contribuit la victoria contra Farului Constanța, rezultat care a dus Craiova în finală. Ulterior, a bifat și Supercupa de Tineret, într-o finală câștigată în fața celor de la FCSB.
Pe lângă performanțele din cadrul clubului, Denys Muntean a fost convocat și la naționala României U16 pentru Turneul de Dezvoltare UEFA din Cipru, unde a fost titular în meciul cu Irlanda de Nord și a intrat pe parcurs în duelul cu Scoția.
Patronul Universității Craiova a abordat de curând direct problema eficienței academiei clubului și rolul social pe care îl are activitatea de la nivel juvenil, subliniind că nu toți copiii care practică fotbalul vor ajunge jucători de performanță.
În același timp, Mihai Rotaru a transmis că este nevoie de sprijin suplimentar, inclusiv din partea autorităților locale, pentru ca proiectul să poată continua la un nivel sustenabil.
„Încercăm să găsim soluții măcar pentru centrul ce copii și juniori, unde este vorba despre copiii Craiovei. Nu sunt copiii mei. Noi îi trimitem la sport, ca să evităm să încărcăm mai târziu spitalele. Noi avem 350 de copii în academie. Dintre aceștia, performanță nu cred că vor face mai mult de 10. Restul ar trebui să fie considerați o componentă socială, care face parte din viitor. Sunt copii care fac sport. Nu cred că vor ajunge 10 să facă performanță din 350. Hai să îi sprijinim. Eu, pană la urmă, fac o muncă socială. De câțiva ani investim în fotbalul feminin. Anul acesta chiar am și promovat cu echipa de fete. Hai să sprijinim măcar componenta asta”, a spus Mihai Rotaru, în cadrul podcastului „La Mijloc”, moderat de Codin Maticiuc.