Apare o nouă formațiune politică, partidul ISSUS (Inițiativa Suverană Solidaritate și Unitate Socială), partid naționalist, care are o regulă clară: este interzis foștilor și actualilor parlamentari. Prin prisma numelui s-a creat și o asociere cu religia, lucru ce ar putea aduce electorat, însă nu unul loial, de lungă durată, spune sociologul Vladimir Ionaș, pentru FANATIK. El explică pe ce se bazează politicienii atunci când folosesc discursuri naționaliste și religioase.
Fondatorul partidului ISSUS este Mihai Toader, fost membru USR și AUR. Acesta a fost lider USR Călărași, ocupând funcția de președinte al organizației municipale. Inițial, a candidat pentru Primăria Călărași în 2024 din partea USR, însă și-a dat demisia din partid înainte de alegeri și s-a declarat independent. În același timp, el a fost candidat independent și la alegerile parlamentare.
De asemenea, în 2025, Mihai Toader lansat un anunț pe pagina sa de Facebook în care oamenii erau invitați la sediul AUR din Călărași să semneze în favoarea candidaturii Anei Maria Gavrilă (POT) la alegerile prezidențiale. Nu cu mult timp înainte, pe 25 aprilie 2026, Toader afirma tot pe rețeaua de socializare faptul că omul care ar putea scoate România din criză este Călin Georgescu.
Despre proiectul său, partidul ISSUS, el a afirmat că „ISSUS este partidul care poate trimite hoții la pușcărie”, „partidul care poate face dreptate românilor” și care „luptă pentru salvarea țării”. Deși acronimul ne poate duce într-o zonă religioasă, fondatorul formațiunii politice se apără și spune că nu are nicio legătură cu religia, dar dacă oamenilor le aduce aminte de Dumnezeu, „e ok”.
„Doar oamenii răutăcioși ar putea ataca acest acronim. E, într-adevăr, o controversă. Dar cred că este benefică pentru oameni. Dacă le aduce aminte de Domnul… e ok”, a declarat el pentru Digi24.
De menționat este că, momentan, partidul așteaptă ca tribunalul să-și de acordul pentru folosirea acronimului. Acest lucru se va întâmpla pe data de 15 mai. Cu toate acestea, Mihai Toader a menționat că mai are o variantă în cazul în care nu primește aprobare: 9R. „Cifra 9 și litera R: De la Noua Republică”, a mai spus el pentru sursa citată.
FANATIK a discutat pe această temă cu sociologul Vladimir Ionaș. Acesta consideră că nu va atrage foarte mult public, tocmai din cauza numelui, iar cetățenii, care chiar sunt credincioși, vor vedea acronimul de „ISSUS” ca pe o blasfemie și efectul va fi invers. Cu toate acestea, ideea de naționalism și salvare a națiunii va avea un oarecare succes deoarece ne aflăm într-o criză politică, iar oamenii și-au arătat de mai multe ori nemulțumirea față de clasa politică actuală și de partidele care sunt la putere de ani de zile.
„Va îndepărta publicul, cetățenii, de apropierea de un astfel de partid, tocmai pentru că este un păcat să iei numele Domnului în deșert. E o strategie greșită din punctul meu de vedere. Ideea din spate cu anti-sistem, să fugim de cei care au fost parlamentari și politicieni până acum, este una corectă, pentru că cele mai multe partide care apar noi pe piață exact pe linia asta merg tocmai pentru că o parte mare a electoratului e nemulțumită și nu are încredere partide”, a declarat sociologul.
În același timp, el afirmă că apariția unor astfel de partide și atracția oamenilor pentru ele are o legătură strânsă cu ceea ce se întâmplă pe scena politică. „Ce siguranță și ruptura aceasta de comunicare directă între politicieni, între partidele mainstream și societate și electorat duce la posibilitatea apariției unor astfel de partide care le reprezintă într-un fel sau altul frustrările, nemulțumirile. Dau voce acestor nemulțumiri pe care o mare parte a electoratului le are. E clar că nici instanța nu cred că va aproba un astfel de nume, un astfel de acronim”, a mai punctat Vladimir Ionaș.
În același timp, din observațiile sociologului reiese faptul că politicienii folosesc tot mai des apelul la credință. Ionaș explică acest lucru prin faptul că aici este vorba despre identitatea culturală, de legătura între ideea că poporul român este un popor creștin. Prin această strategie, politicienii atrag electorat, însă sociologul susține că simpatia publicului este pe termen scurt și nu are impact pe termen mediu și lung. Într-un final, oamenii vor să vadă decizii și schimbări concrete în viața lor de zi cu zi.
„E o legătură strânsă între identitatea culturală și faptul că poporul român este un popor creștin. Din păcate, politicienii folosesc de multe ori această chestiune a religiozității, relația cu biserica, în scopuri electorale. Dacă ne uităm cu mare atenție, vedem că de foarte, foarte multe ori electoratul respinge aceste lucruri pe care le fac unii politicieni într-un mod prea vizibil, prea ostentativ. Pentru cei mai mulți dintre oamenii credincioși și credința, relația cu biserica este o chestiune intimă. Una este să vezi pe un om politic la biserică și alta este să auzi în discursul său vorbind de 100 de ori despre cât de credincios este. Relația cu Dumnezeu, cu biserica, este o chestiune intimă a fiecăruia, nu este o chestiune în care să o expui și să faci show din acest lucru.
Evident, dacă te urci cu picioarele doar pe acest lucru și nu ai nici o, nu ai proiecte care să țină de economie, de viața, de zi cu zi, acela nu va avea succes pe termen mediu și lung. E foarte posibil să reușești să atrag simpatia unui public pe termen scurt, dar în momentul în care vin niște alegeri, oamenii se îndreaptă tot către cei care vorbesc despre chestiuni concrete, proiecte concrete pentru economie, viață socială și așa mai departe”, a mai spus sociologul Vladimir Ionaș pentru FANATIK.