Înainte de a-și începe noul mandat de șef al NATO, Mark Rutte examinează deja câteva CV-uri ale celor care doresc să devină mâna sa dreaptă, în condițiile în care, spun oficiali din alianță, Mircea Geoană va intra în cursa pentru alegerile prezidențiale din România.
În acest moment, două femei, foști oficiali de rang înalt din Macedonia de Nord și Bulgaria, se numără printre cei care concurează pentru a deveni adjunctul viitorului șef al NATO, scrie POLITICO.
Actualul secretar general adjunct al alianței nord-atlantice nu și-a anunțat încă intrarea în lupta pentru Cotroceni, însă pare o chestiune de timp până la un anunț în acest sens.
Mircea Geoană, care ocupă din 2019 poziția la NATO, este așteptat să se retragă din funcția de la Bruxelles pentru a candida la alegerile prezidențiale din țara noastră care au loc în noiembrie. Un anunț în acest sens a fost făcut de mai mulți oficiali NATO citați de POLITICO.
În ceea ce privește succesorul lui Geoană, un diplomat NATO de rang înalt din Europa de Vest a declarat că există un consens general în rândul aliaților cu privirea la faptul că un est-european ar trebui să fie numit ca adjunct al lui Rutte.
Discuțiile de la sediul NATO se axează pe două candidate din Macedonia de Nord și Bulgaria. „Este foarte posibil ca postul să revină unei femei din Europa de Est”, a declarat fostul purtător de cuvânt al NATO, Oana Lungescu. „Nu în ultimul rând din cauza presiunii publice de a numi una dintre ele ca secretar general în locul lui Rutte.”
Rutte va prelua conducerea NATO la 2 octombrie, într-un moment în care alianța militară își propune o misiune urgentă de consolidare a flancului estic, pentru a preîntâmpina orice potențială agresiune rusă.
Numele fostului ministru al apărării din Macedonia de Nord, Radmila Šekerinska, a fost vehiculat pe scară largă, potrivit unui diplomat NATO și unui înalt oficial al Alianței.
Dacă va fi aleasă, ea va fi cel mai înalt oficial NATO din regiunea Balcanilor de Vest din afara Uniunii Europene. Țara a aderat la NATO în urmă cu patru ani, Šekerinska jucând un rol-cheie în aderarea sa.
Pro-occidentală, Šekerinska este în prezent vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni la nivel european. Într-un interviu acordat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ea a respins afirmația Rusiei potrivit căreia extinderea NATO spre est ar fi un „plan occidental sinistru”. „Dimpotrivă, membrii NATO inițial mari nu au avut un apetit deosebit pentru extindere.”
Un alt pretendent este fostul vicepremier al Bulgariei și fost comisar european Mariya Gabriel, potrivit a doi oficiali care au cunoștință directă de planurile acesteia.
„Există zvonuri în jurul fostului comisar european și viceprim-ministru bulgar Mariya Gabriel”, a mai declarat Oana Lungescu.
Nici Šekerinska, nici Gabriel nu au dorit să comenteze în legătură cu acest subiect. Publicația a fost refuzată atât de delegațiile Bulgariei și Macedoniei de Nord la NATO, cât și de reprezentanții Alianței.
În timp ce cele două candidate din Balcani sunt considerate favorite, există și alți candidați propuși care îi sunt prezentați lui Rutte.
Fostul prim-ministru leton Krišjānis Kariņš, care a dorit cândva postul lui Rutte, candidează pentru a fi adjunctul acestuia, a declarat un înalt oficial leton pentru publicația citată.
Polonia și Turcia sunt alte două țări membre care iau în considerare posibilitatea de a-și propune proprii candidați, susțin doi diplomați NATO.
Rolul de secretar general adjunct a crescut în importanță în ultimul deceniu, a mai explicat Lungescu. Rolul principal al titularului funcției este să îl înlocuiască pe șeful Alianței și să prezideze reuniunile de două ori pe săptămână ale celor 32 de ambasadori din Consiliul Nord-Atlantic sau orice reuniune de urgență, inclusiv Consiliul NATO-Ucraina.
În mai 2021, Mircea Geoană a prezidat reuniunea informală a miniștrilor de externe NATO de la Berlin, când șeful Alianței, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu Covid.