News

Noul șef de la Protecția Consumatorilor, desemnat de Ilie Bolojan, dat în judecată pentru neplata facturilor la electricitate. Ce sumă a avut de achitat Bekesi Csaba

Bekesi Csaba, numit de premierul Ilie Bolojan în funcția de președinte al ANPC, a fost chemat în instanță pentru datorii la un furnizor de energie electrică.
30.03.2026 | 12:15
Noul sef de la Protectia Consumatorilor desemnat de Ilie Bolojan dat in judecata pentru neplata facturilor la electricitate Ce suma a avut de achitat Bekesi Csaba
Premierul Ilie Bolojan l-a numit șef la ANPC pe Bekesi Csaba (45 de ani). Colaj: FANATIK, Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Pe 23 martie, premierul Ilie Bolojan l-a desemnat pe Bekesi-Csaba Lajos (45 de ani) în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Membru al PSD, partid care l-a nominalizat pentru această funcție, Bekesi Csaba a fost, pentru o perioadă de 13 ani, director executiv la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din județul Bihor.

Bekesi Csaba a contestat o factură în valoare de 1.955 lei

Numele lui Bekesi Csaba Lajos figurează ca pârât într-un dosar înregistrat pe 17 ianuarie 2024 la Judecătoria Oradea, în timp ce reclamant este Societatea Electrica Furnizare SA. Compania a solicitat să dispună obligarea lui Bekesi Csaba la plata sumei de 2.318,75 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate, cu cheltuieli de judecată.

ADVERTISEMENT

Conform datelor din dosar consultate de FANATIK, compania, în motivarea cererii, a arătat că între părți s-a încheiat contract de furnizare a energiei electrice din 20.05.2017, pentru locul de consum situat în Oradea, cu valabilitate pe perioadă nedeterminată. Sub durata contractului, a fost notificată de denunţarea unilaterală a contractului pentru schimbarea furnizorului cu respectarea Ordinului ANRE 234/2019, noul furnizor ales fiind o altă companie, Hidroelectrica, cu data de 26.02.2022.

S-a mai menționat că factura de regularizare a consumului a fost emisă pe data de 27.02.2022 cu luarea în considerare a poziţiilor de contor transmise de operatorul de distribuţie prin tranzacţie electronică conform codului de măsurare de la data de 25.02.2022. Compania a mai menționat că facturile aflate în sold şi neachitate sunt cele precizate în tabelul ataşat cererii. Electrica Furnizare SA a specificat că a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, iar în acest a transmis pârâtului Bekesi Csaba o notificare confirmată de primire pe data de 15.09.2023, fără a primi răspuns.

ADVERTISEMENT

Pe data de 14.09.2021, Bekesi Csaba a contestat factura fiscală din iulie 2021 în valoare de 1.955,68 lei, pe motiv că nu reflecta valoarea reală a consumului. Reclamanta a înaintat reclamaţia către operatorul de distribuţie pe data de 14.09.2021 (proprietarul aparatului de măsurare şi cel care face citirea în calitatea de operator de măsurare); prin adresa din 24.09.2021, noul operator de distribuţie a comunicat Electrica Furnizare SA (respectiv reclamanta a direcţionat răspunsul către clientul pârât), că pe data de 15.09.2021 a efectuat citirea contorului, respectiv a ataşat fotografia contorului.

ADVERTISEMENT

Bekesi Csaba a susținut că nu a fost notificat de Electrica Furnizare SA

S-a menționat că, deși a beneficiat de acest serviciu, debitorul Bekesi Csaba nu a achitat pentru utilizarea sa, astfel că nu a făcut dovada plăţii serviciului de care a beneficiat. Prin urmare, reclamanta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. La data de 31.05.2024, pârâtul Bekesi Csaba a depus întâmpinare/note de şedinţă, învederând că a avut încheiat un contract de furnizare cu reclamanta însă, începând cu data de 3.02.2023, a încheiat contractul de furnizare energie electrică cu o altă societate de producere a energiei electrice.

ADVERTISEMENT

Bekesi Csaba a specificat că, până la data comunicării cererii de chemare în judecată, nu a fost notificat în vreun fel de către reclamantă, nu i s-a comunicat nici măcar factura/facturile la care se fac referire în acţiune, iar semnătura de pe confirmarea de primire nu îi aparţine. El a spus că, în măsura în care debitul pretins de către reclamantă reprezintă contravaloare servicii/energie livrată de către companie în beneficiul său în perioada în care între părţi au existat raporturi contractuale, el nu se opune la admiterea acţiunii şi este de acord să plătească debitul în măsura în care acesta este real şi legal datorat.

Bekesi Csaba a apreciat că pretenţiile reclamantei sunt nefondate în condiţiile în care se indică o perioadă de timp în care el avea stabilit contractual cu un alt furnizor de energie electrică, ba mai mult, schimbarea furnizorului de energie electrică nu se aprobă şi nu poate opera în condiţiile existenţei unor datorii către furnizorul iniţial. Sub acest aspect se impune a se dovedi pretenţiile de către reclamantă prin indicarea unui index al consumului de energie electrică citit şi menţionat cu ocazia transferării pârâtului către celălalt furnizor.

ADVERTISEMENT

Compania a câștigat procesul cu noul președinte al ANPC

În caz contrar, Bekesi Csaba ar trebui să plătească de două ori acelaşi serviciu/energie către doi furnizori diferiţi. Faptul că reclamanta a emis mai multe facturi (necomunicate şi nerecunoscute de pârât) pe baza unui contor ”citit” nu face dovada că serviciile/energia au fost real prestate de companie, respectiv ca debitul pretins este legal datorat de către pârât. Electrica Furnizare a arătat că este suficient ca Bekesi Csaba să depună la dosar sau să verifice prima factură emisă de Hidroelectrica către acesta, de unde se poate observa poziţia de contor de început în relaţia cu noul furnizor de energie electrică ales. Schimbul de furnizor a avut loc efectiv pe data de 26.02.2022, conform evidenţelor autorităţii de reglementare ANRE, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Instanța a arătat că clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate la preţul şi în condiţiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice. Totodată, în cazul schimbării furnizorului, furnizorul emite factura cu decontul final de lichidare şi o transmite clientului final în termen de maximum 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului. În situaţia în care factura prevăzută conţine un sold pozitiv, clientul final are obligaţia să achite contravaloarea acesteia până la termenul scadent. Având în vedere existenţa contractului de furnizare a energiei electrice, instanţa a reţinut că, prin acest contract, Bekesi Csaba şi-a asumat obligaţia de a achita la termen preţul pentru energia electrică pe care i-a furnizat-o reclamanta, conform facturilor emise în baza contractului sus menţionat, până la data schimbării furnizorului de energie electrică.

S-a menționat că reclamanta şi-a executat propria obligaţie contractuală, prestând serviciile prevăzute în facturi, în timp ce Bekesi Csaba nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată integrală a preţului convenit. S-a reţinut că toate facturile a căror contravaloare este solicitată în prezentul dosar reprezintă contravaloarea serviciului furnizat de reclamantă doar până la schimbarea furnizorului, conform citirii contorului, neexistând astfel o dublare a aplicării tarifului pentru aceeaşi perioadă de către vechiul şi noul furnizor, contrar susţinerilor lui Bekesi Csaba. Aşadar, fapta ilicită în materie contractuală a lui Bekesi Csaba în neplata serviciilor prestate de reclamantă, iar prejudiciul corelativ produs în patrimoniul reclamantei, cu privire la care art. 1535 Cod civil dispune că nu trebuie dovedit, îl constituie suma neachitată. Fapta ilicită şi prejudiciul se află în legătură de cauzalitate. Pe 17 ianuarie 2024, Judecătoria Oradea a admis cererea Electrica Furnizare SA și l-a obligat pe Bekesi Csaba să-i achite suma de 2.318,75 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate.