Fotbal international

Noul „San Siro” va costa 750 de milioane de euro. Arena din Milano va avea cu 20.000 de locuri mai puțin decât în prezent. VIDEO

26.09.2019 | 12:34
Noul San Siro va costa 750 de milioane de euro Arena din Milano va avea cu 20000 de locuri mai putin decat in prezent VIDEO
Noul stadion al lui AC Milan și Inter. Sursă foto: mirror.co.uk

Au apărut primele imagini cu planul pentru noul stadion al lui AC Milan și Inter. Noul stadion va avea o capacitate de 60.000 de locuri, cu 20.000 de locuri mai puține decât actuala arenă. Noul stadion a fost conceput după proiectul New York MetLife Stadium, iar italienii estimează că încasările pentru cedarea dreptului de nume unui sponosr se vor ridica la 25.000.000 de euro pe an.

Noul stadion al lui AC Milan și Inter

„San Siro” a fost casa lui AC Milan încă din anul 1947, iar al lui Inter din anul 1947. Paolo Scaroni, președintele lui AC Milan, a declarat că este foarte mândru de proiectul noii arene: „Vom avea cel mai frumos stadion din lume. Vrem ca Milano să devină capitala fotbalului”. Noul stadion va avera o arenă conexă de 5.000 de locuri și va beneficia și de un mall, unde se vor comercializa mai multe produse cu însemnele echipelor din Milano.

Construcția noului stadion se va ridica la aproximatix 750.000.000 de euro,  iar președintele lui AC Milan a vorbit despre locul unde va fi făcută noua arenă: „Vom face un nou San Siro aproape de cel vechi, în aceeaşi zonă. Vechiul stadion va fi demolat şi în locul lui vor fi ridicate noi construcţii”

  • 4 finale de Champions League a găzduit „San Siro”, în 1965, 1970, 2001 și 2016

Evoluția stadionului din Milano de-a lungul anilor

„San Siro” a fost modificat de mai multe ori de-a lungul anilor, iar capacitatea sa a variat în funcție de dorințele conducătorilor. În prezent, arena are o capacitate de 80.000 de locuri, dar în urma modificărilor va ajunge la 60.000 de locuri. Decizia a fost comună, atât conducerea lui Inter cât și conducerea lui AC Milan și-au dorit construcția noii arene. Istoria modificărilor capacității de pe „San Siro” arată în felul următor:

  • 26.000 – (1926–1939)
  • 55.000 – (1939–1955)
  • 100.000 – (1955–1956)
  • 90.000 – (1956–1988)
  • 72.000 – (1988–1990)
  • 88.500 – (1990–2002)
  • 85.700 – (2002–2003)
  • 82.955 – (2003–2008)
  • 80.074 – (2008–2011)
  • 80.018 – (2011–prezent)