Cu puțin înainte de împlinirea vârstei de 19 ani, Estevao a suferit o accidentare serioasă și prezența sa la Cupa Mondială este serios pusă sub semnul întrebării. Noul star al Braziliei are șanse minime să joace la competiția organizată în SUA, Canada și Mexic.
Puștiul minune al lui Chelsea a acuzat probleme medicale la meciul din weekend cu Manchester United, scor 0-1, din etapa a 33-a din Premier League. Estevao a avut nevoie de îngrijiri, dar nu a mai putut continua jocul și a fost schimbat în minutul 15.
Conform football.london, atacantul brazilian a suferit o ruptură de gradul patru la mușchii ischiogambieri și șansele de a mai juca în acest sezon sunt minime. Deși la începutul săptămânii se spera că Estevao va putea reveni pentru ultimele două etape ale sezonului, acest lucru pare acum puțin probabil.
Aceasta este a treia accidentare musculară suferită de fotbalistul lui Chelsea din decembrie încoace, dar și cea mai gravă. El a jucat 36 de partide pentru londonezi în toate competițiile din acest sezon, mai mult decât se aștepta în vară, atunci când a ajuns pe Stamford Bridge.
Jurnaliștii englezi au explicat de ce puștiul minune al lui Chelsea are șanse foarte mici să poată juca la Cupa Mondială. O problemă de gradul trei la mușchii ischiogambieri, mai puțin severă deci, are nevoie în mod normal de o perioadă între 6 și 8 săptămâni pentru a se vindeca.
Cum brazilianul are o accidentare de gradul patru, este clar că refacerea va dura puțin mai mult. Iar până la startul Cupei Mondiale ne mai despart doar 7 săptămâni, lucru care arată clar că atacantul nu va avea cum să fie recuperat la timp.
Staff-ul medical al naționalei Braziliei îl va examina pe Estevao și apoi îi va comunica selecționerului Carlo Ancelotti dacă sunt șanse ca fotbalistul să fie apt de joc măcar pentru fazele eliminatorii de la turneul final.
Absența lui Estevao ar putea să-l oblige pe Carlo Ancelotti să apeleze la serviciile veteranului Neymar pentru Cupa Mondială. Italianul nu a dat semne că s-ar baza pe starul lui Santos pentru turneul final, dar acum s-ar putea răzgândi.
Participant la trei Cupe Mondiale, Neymar este al doilea cel mai selecționat fotbalist din istoria Braziliei, cu 128 de meciuri, și ar mai avea nevoie de 14 partide pentru a-l egala pe legendarul fundaș dreapta Cafu. Însă, acesta nu este printre favoriții tehnicianului italian, care nu l-a inclus în lot la amicalele din luna martie cu Franța și Croația.
De cinci ori campioană mondială, Brazilia a fost repartizată în Grupa C la turneul final din vară și va întâlni reprezentativele din Maroc, Haiti și Scoția. Programul partidelor pentru Selecao arată astfel: