Pep Guardiola e recunoscut ca un antrenor care este foarte exigent, iar din acest motiv în cariera sa, echipele pe care le-a pregătit, au cheltuit peste 2 miliarde de euro pe transferuri.
Ibericul nu se dezminte și rămâne în continuare fidel principiilor sale și a subliniat inclusiv public că este important să ai schimbări în lot chiar și când câștigi, asta pentru că fotbaliștii se pot plafona. Manchester City a investit masiv în campania de mercato din vară, cu jucători precum Tijani Reijnders, Gianluigi Donnarumma sau Rayan Cherki ajungând pe Ettihad.
Chiar și în aceste condiții, se pare că englezii mai vor întăriri, în special pentru compartimentul ofensiv. Ținta principală pe care Manchester City o are, conform informațiilor apărute în presă, ar fi starul de la PSG, Desire Doue. „Cetățenii” ar fi gata să pună la bătaie 120 de milioane de euro pentru a-l lua din Ligue 1, însă transferul va fi greu de realizat în condițiile în care șeicii de la Paris nu vor să-l lase pe jucător să plece.
Totuși, există o dorință din partea fotbalistului, care apreciază fotbalul din Premier League și nu ar exclude din start o trecere în Anglia, mai precizează sursa citată. Plus de asta, o mărire salarială consistentă venită de la Manchester City ar putea cântări și ea foarte mult pentru Desire Doue și anturajul său, în condițiile în care la PSG nu este printre cei mai bine plătiți fotbaliști din lot.
Actuala stagiune a adus probleme pentru francez, asta din cauza faptului că a fost mai mult accidentat. Anul trecut acesta a fost decisiv în triumfurile pe care trupa lui Luis Enrique le-a înregistrat, inclusiv în Liga Campionilor. Desire Doue a marcat o dublă în finala cu Inter Milano, 5-0, și a fost ales cel mai bun jucător al partidei de către specialiști. În acest sezon, atacantul are doar 8 meciuri, 3 goluri marcate și 3 pase decisive.
Manchester City a reușit să se impună în ultima, 5-4, contra celor de la Fulham, în deplasare, meci care s-a terminat cu un suspans ridicat, pentru că echipa lui Pep Guardiola a condus chiar cu 5-1. Datorită acestui succes, „cetățenii” au ajuns la 28 de puncte și se află la 2 puncte în spatele celor de la Arsenal, care au însă un meci de disputat împotriva lui Brentford, pe teren propriu.
Echipa condusă de Pep Guardiola va avea un program foarte încărcat în luna decembrie. Urmează un duel cu Sunderland, în campionat, după care o deplasare pe terenul celor de la Real Madrid. Până la finalul anului 2025, Manchester City va mai juca meciuri foarte dificile, împotriva lui Crystal Palace, West Ham sau Nottingham Forrest, în Premier League, sau cu Brentford, Cupa Ligii.