News

Noutățile din programul România Educată. Cum ar urma să se schimbe admiterea la liceu și ce se întâmplă cu tezele

Programul administrației prezidențiale, România Educată, aflat în consultări, își propune să aducă multe noutăți în sistemul de învățământ, modificând admiterea la liceu și modul în care se desfășoară tezele.
05.07.2021 | 21:48
Noutatile din programul Romania Educata Cum ar urma sa se schimbe admiterea la liceu si ce se intampla cu tezele
ADVERTISEMENT

Dan Barna a declarat luni că proiectul devine realitate, după ce a participat la o serie de consultări cu președintele României, Klaus Iohannis.

Proiectul președintelui a fost lansat în urmă cu cinci ani și își propune o modificare fundamentală a sistemului de învățământ din România.

ADVERTISEMENT

Ce aduce nou România Educată. Cum se schimbă admiterea la liceu și cum se vor da tezele

Conform discuțiilor din acest moment, liceele în care numărul elevilor care doresc să se înscrie este mai mare decât cel al locurilor disponibile vor putea să își organizeze propria admitere, iar restul locurilor neocupate în urma acestui examen să fie ocupate în funcție de mediile de la evaluarea națională, conform G4Media.

Dan Barna a discutat și despre o reorientare mai ușoară a elevilor în timpul ciclului educațional, indiferent de profilul pe care îl urmează (vocațional, teoretic sau profesional), aceștia având posibilitatea de a se muta mai ușor între acestea.

ADVERTISEMENT

”Odată cu implementarea acestui sistem, elevii vor putea să aleagă ce tip de liceu urmează, dar vor putea mai facil sa se reorienteze în timpul ciclului educațional.

Toate cele trei rute se încheie cu opțiunea examenului de bacalaureat, și toți elevii de la oricare dintre rute pot merge la facultate dacă au trecut bacalaureatul.

ADVERTISEMENT

Însă elevii de pe ruta profesională au și posibilitatea obținerii unei certificări profesionale după clasa XI, care le permite să urmeze un colegiu tehnic”, a declarat Dan Barna pentru G4Media.ro.

Întrebat despre cum va fi aprobată de către guvern această nouă strategie referitoare la politicile educaționale, vicepremierul a spus că va exista un memorandum.

ADVERTISEMENT

“În săptămânile viitoare vom aproba prin memorandum în guvern această strategie, apoi vor fi realizate propunerile concrete de modificări legislative”, a adăugat Barna pentru sursa citata.

Barna: “Proiectul România Educată devine realitate”

Președintele României, Klaus Iohannis, a început seria de consultări cu politicienii și partenerii sociali în legătură cu proiectul “România Educată”.

“Există acest program după sute sau chiar mii de ore de consultări. Detaliile vor fi transmise în zilele următoare. Așteptăm de mulți ani o perspectivă și o direcție pe reforma în educație.

Printre subiectele discutate a fost unul extrem de important – învățământul profesional și cel dual.

Ce se propune este un sistem de vase comunicante în care elevii să poată fluctua, să poată merge dintr-un sistem în celălalt, pentru ca fiecare să-și găsească vocația adevărată”, a declarat Dan Barna după ce consultările s-au încheiat, conform Digi24.

ADVERTISEMENT