Interviu special cu Novak Djokovic, desemnat Campionul Campionilor în 2021 de L’Equipe: “Sezonul acesta a fost cel mai deosebit din viața mea”

Tenismanul sârb Novak Djokovic a fost votat de jurnaliștii cotidianului francez L’Equipe drept Campionul Campionilor în anul care tocmai se încheie. Câștigător în trei din cele patru turnee de Grand Slam în 2021, Nole a câștigat, în premieră, trofeul considerat “Balonul de Aur” al sportivilor, chiar dacă a mai fost acordat în trecut și unor fotbaliști după un an excepție, precum Paolo Rossi în 1982, Diego Maradona în 1986, Romario în 1994, Zinedine Zidane în 1998 și Lionel Messi în 2011.

În ancheta din acest an, Djokovic i-a depășit la mare distanță, cu peste 300 de puncte, pe înotătorul american Caeleb Draessel, cvintuplu campion olimpic la Tokyo, și pe ciclistul sloven Tadej Pogacar, câștigătorul Turului Franței pentru al doilea an consecutiv.

Distincția ce îl recompensează pe sportivul cu cel mai mare impact într-un an calendaristic se acordă la nivel mondial din 1975 pe baza voturilor ziariștilor din toate redacțiile grupului L’Equipe. Fiecare membru al juriului realizează un Top 5 al sportivilor, în care primul obține 6 puncte, al doilea, patru, al treilea, trei puncte, al patrulea clasat, două puncte, și cel de-al cincilea, un punct. În interviul acordat cotidianului francez după ce a primit trofeul, numărul 1 ATP a făcut o retrospectivă a unui an trăit la intensitate maximă de la un capăt la altul.

Nu se aștepta ca publicul să fie de partea lui în finala US Open

Acesta a fost cel mai nebun sezon al carierei?

– A fost un sezon ca un montagne-russe din mai multe motive. Cu pandemia, toată lumea a trăit o perioadă complicată. Dar pentru noi, constrânși să călătorim pentru a ne face meseria cu reglementări diferite în fiecare țară, a fost dificil să rămâi “sănătos” mental pentru a menține obiceiurile care ți-au permis să dai tot ce e mai bun din tine. Nu ne simțim liberi. A fost carantina în Australia, la Paris, nu am avut decât o oră la dispoziție pentru a pleca de la hotel, etc. A fost foarte multă tensiune în aer. Și la fel a fost și în afara terenului, unde se presupunea că ne puteam relaxa. Trebuia să ne gândim la mai multe lucruri decât de obicei: unde și când să purtăm masca, să nu uităm să facem testele. Au fost mult mai multă presiune în acest sezon.

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

L-ați gestionat mai bine decât ceilalți?

– Nu aș spune așa. Dar am avut rezultate mai bune decât ceilalți în turneele de Grand Slam. În a doua parte a sezonului, cu Jocurile Olimpice fără medalie și finala pierdută de la US Open, au fost înfrângeri grele. Dar în același timp, am învățat din ele și mă vor ajuta să evoluez. Bineînțeles că aș fi fost mândru să câștig toate cele patru titluri de Grand Slam, dar există întotdeauna un motiv puternic pentru care nu a fost posibil.

Pentru că vorbiți de înfrângeri dificile, nu putem uita finala de la US Open în fața lui Medvedev (6-4, 6-4, 6-4)…

– Daniil a jucat mai bine în acea zi. A fost atât de clar cu planul său de joc încât l-a executat minunat. Sincer, nu mi-a lăsat prea multe șanse. Am avut câteva ocazii de a reveni la începutul celui de-al doilea set. Dar era pe val. Fixat pe linia de fund fără a comite prea multe greșeli. De fapt, a fost mai agresiv decât de obicei, cu lovituri câștigătoare pe fiecare din mingile mai scurte. Serviciul său a fost imprevizibil, cu multe variațiuni, atingând toate colțurile terenului. A fost și un element legat de energia din timpul jocului. În mod normal, când intru pe teren înaintea marilor meciuri, nu sunt favorit în inimile spectatorilor. Eram pregătit pentru o asemenea atmosferă. Și acolo, toată arena era în spatele meu! Am simțit asta de când am pășit pe teren. Nu mă așteptam la așa ceva și acest sentiment emoțional diferit mi-a afectat un pic jocul.

“Aș fi fost mai bine pregătit la US Open dacă nu mergeam la Jocurile Olimpice”

Nu v-a plăcut?

– Îmi place să fiu susținut. Nu sunt un tip care să se motiveze într-un mediu ostil. Dar nu am intrat bine în meci. Mi-am pierdut la început serviciul și apoi mi-a fost greu să îi răspund pentru că servea foarte bine. Am fost mereu în spatele lui la scor. Întreaga mea carieră, am reușit să gestionez marile momente, dar atunci nu am fost capabil.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Ne puteți povesti cele 15 zile de presiune extremă cu această perspectivă de a realiza Marele Șlem?

– Ar fi fost de preferat să nu merg la Jocurile Olimpice înaintea US Open. Aș fi avut mai multe rezerve de energie mentală și fizică. Am plecat la Tokyo cu rezervorul la doar 50 la sută. Jocul a funcționat, dar mergeam deja pe rezervă. În condiții extrem de dificile, cu o umiditate incredibilă și două meciuri în mijlocul zilei, rezervorul de energie s-a tot golit… Și asta s-a întors împotriva mea în meciul cu Zverev din semifinale pe care ar fi trebuit să îl câștig. Și când am revenit de la Jocuri, mi-am spus că am nevoie de ceva timp pentru a mă recupera. Dar nu l-am avut. Nu îmi caut scuze. Nu sunt genul care să își pună întrebarea: “cum ar fi fost dacă?” Creierul nostru este făcut ca mereu să vrea să rezolve următoarea provocare. Un lucru este, sigur, însă, că m-aș fi simțit mai bine pregătit la New York dacă nu aș fi mers la Jocurile Olimpice. Dar cum am mai spus, nu regret deloc că am făcut-o.

Ați fost regele Satului Olimpic!

– V-am lăsat această impresie, dar într-adevăr, toată atenția îndreptată către mine a fost incredibilă. M-a mișcat mult pentru că venea din partea colegilor mei sportivi. Acest gen de respect este foarte special în acest rendez-vous care are loc o dată la patru ani. Mi-au plăcut toate întâlnirile și toate discuțiile pe subiecte precum antrenamentul, forța mentală, recuperarea… Pur și simplu, am adorat asta. Adorat, împărtășit, învățat. Ca să fiu sincer, asta mi-a dat energie să merg mai departe în turneu. Repet, atunci când am aterizat, eram aproape secătuit. Dar este adevărat că creierul dictează comportamentul. Iar aceste Jocuri rămân o experiență pozitivă. Chiar dacă ar fi fost mai bine cu o medalie și cu spectatori în tribune. Și chiar și cu aceste înfrângeri, am simțit dragostea și susținerea oamenilor. Asta aduce foarte multă pozitivitate. Și să nu uităm că închei anul drept numărul 1, o provocare importantă pentru mine.

“În viață, totul se întâmplă cu un motiv”

Să revenim la New York și la cele două săptămâni de extremă presiune…

– M-am retras la reședința unui prieten în afara New York-ului, în natură. Am încercat să ies din nebunia acestui oraș. Voiam să îmi păstrez energia pentru a rămâne concentrat. Și pot spune că a funcționat. O finală nu este deloc rău (râde). Dar am avut mereu sentimentul că nu sunt la cel mai înalt nivel al jocului meu. Mai ales în a doua săptămână. Pierdeam seturi. Și când am ajuns în finală, nu mă simțeam prea bine. Chiar dacă știam că îl mai bătusem pe Medvedev la ultima noastră confruntare și că am mai multă experiență. Nu eram proaspăt. Să câștigi trei titluri de Mare Șlem într-un timp atât de scurt, de la Roland Garros la US Open, trecând prin Wimbledon, fără a uita de Jocurile Olimpice… A fost totul atât de condensat, programul a fost nebun! Iar fiecare turneu de Grand Slam îți pompează o energie incredibilă.

Ați spus că ați jucat această finală ca și cum ar fi fost ultimul meci al vieții dumneavoastră. A fost un meci mai mult decât special, nu?

– Am plâns în timpul meciului datorită acestei susțineri incredibile. Erau lacrimi de bucurie. Cu toată această dragoste. Apoi, lacrimile de bucurie s-au transformat în lacrimi de tristețe. Bineînțeles că nu aveam de gând să renunț, dar aveam sentimentul că este tot mai greu să câștig. A fost un întreg melanj de emoții în interior, care au fost eliberate cu aceste lacrimi. Singurul lucru pe care îl regret este că nu am plâns mai devreme în meci. Eliberarea a venit prea târziu! Dar cred că în viață, totul se întâmplă cu un motiv. Dumnezeu, universul sau un alt lucru decide că totul se întâmplă așa într-o anumită zi.

La final, ați fost distrus sau ușurat?

– Am cinat cu familia, prietenii și echipa mea. Am fost vreo 20 într-un restaurant unde ne place să mergem, pe Madison Avenue. Proprietarul este un prieten de-al meu. Motivația mea din timpul turneului a fost că mi-a spus: “Duminică, îți rezerv locul pentru o mare sărbătoare!” Erau baloane gonflabile peste tot. Și a fost o cină minunată. Am plâns foarte mult în timpul mesei, dar a fost mai degrabă un moment de eliberare decât de suferință. Deși eram distrus emoțional. În mod normal, după o înfrângere mare, nu îmi place să mă deranjeze nimeni, nici măcar soția mea… Vreau să rămân singur cu mine. Am nevoie să diger totul în felul meu. În acea seară, am fost gata să nu merg la acea cină. Dar toată lumea m-a îmbrățișat după înfrângere și îmi era și foame. Mi-am spus că voi merge doar să mănânc, apoi voi pleca. Apoi, totul s-a transformat într-o seară lungă. Monica Seles m-a sunat și plângea la telefon. Seara a fost emoționantă. Eram triști cu toții, dar am fost foarte recunoscător de a recepționa toată această dragoste. Chiar și la plecare, oamenii au venit să mă consoleze și să îmi spună că au fost până la capăt alături de mine. A fost wow! Nu a fost o victorie pe teren, dar a fost un succes și mai mare cu această conexiune cu oamenii. Nu am mai trăit așa ceva la New York.

“Să joc pentru țara mea este cea mai mare motivație”

V-a ajutat să depășiți totul?

– A doua zi, eram OK. Știind că mă voi întoarce acasă, la Belgrad, pentru a-mi vedea copiii și pentru a petrece timp cu ei și că voi fi o bună perioadă în afara terenurilor, în natură, a fost foarte bine pentru vindecare. Am fost în Maldive cu soția. Eu voiam la munte, dar ea la mare, așa că a trebuit să ascult de șef. (râde) După New York, m-am gândit să termin sezonul. Dar după Maldive, m-am regenerat. După o săptămână, eram în sala de fitness. Să fiu sincer, nu știam dacă Medvedev, învingându-mă, mă depășise în fruntea clasamentului ATP. M-am gândit că era cazul. Dar cei din echipa mea mi-au spus că eram într-o poziție foarte bună de a termina anul ca numărul 1, așa că de ce să nu fac asta? Singura competiție care mă interesa după US Open era Cupa Davis. Să joc pentru țara mea îmi oferă mereu cea mai mare motivație. Sezonul acesta a fost unul dintre cele mai speciale din viața mea și nu doar datorită în materie de rezultate, dar și datorită acestor recorduri, a pandemiei și a tuturor acestor emoții de pe teren și din afara sa. Și sunt bucuros că după ce am trasat acest drum, 2021 se va termina.

Trebuie să vorbim și de marile voastre victorii, mai ales acel meci furios cu Rafael Nadal din semifinalele Roland Garros (3-6, 6-3, 7-6, 6-2)…

– Din toate meciurile anului, evaluând bătăliile interioare, precum și lupta cu adversarul, îl plasez pe primul loc, în fața finalei de la Roland cu Tsitsipas și finala de la Melbourne cu Medvedev. De ce intră ultima în Top 3? Chiar și astăzi, sunt mulți care nu mă cred când le spun că am suferit o ruptură musculară după meciul cu Fritz din turul al treilea în Australia. Doar echipa mea știe prin ce am trecut în fiecare zi. Nu m-am antrenat deloc, nici măcar o singură dată. Foloseam fiecare oră disponibilă pentru recuperare. Pe masa de masaj, pe aparate și luând supradoze de medicamente anti-durere. Tot ceea ce era posibil, am făcut pentru a fi în poziția de a juca. Să câștig acel turneu a fost un miracol. Înaintea meciurilor cu Raonic, din optimi, și cu Zverev, în sferturi, de-abia m-am putut încălzi o jumătate de oră, deși în mod normal, durează trei ore. De fiecare dată când serveam, mă uitam spre Goran Ivanisevic și îi spuneam că nu va fi posibil. În cele din urmă, am putut depăși situația și trebuie să admit că în semifinale și în finală, lucrurile au mers mai bine. Durerea era încă acolo, dar corpul meu se acomodase.

La Roland Garros, a fost mai puțină suferință, dar mai mult spectacol…

– În ceea ce privește calitatea și lupta, meciurile cu Nadal și Tsitsipas au fost incredibile. Singura diferență, și nu vreau să par arogant și nici să minimizez efortul lui Tsitsipas, este că aveam sentimentul că voi câștiga și dacă aș fi fost condus cu două seturi. Aveam senzația că dețin controlul. Contra lui Rafa, la fiecare punct, mă întrebam dacă îl voi termina câștigându-l sau pierzându-l. A fost mai imprevizibil. A fost ca un război. O intensitate incredibilă. Una dintre cele mai frumoase victorii ale mele, cu siguranță!

“Nu îmi place când oamenii se prezintă perfecți. Așa ceva nu există!”

O nouă rivalitate s-a născut cu Medvedev și Zverev, care v-au învins în meciurile cheie din 2021. Dar ați avut doar cuvinte frumoase la adresa lor de-a lungul sezonului. De ce?

– Îi apreciez și ca persoane. Am relații bune cu ei încă de la primele noastre întâlniri. În ceea ce-l privește pe Zverev, îl cunosc bine pe fratele lui mai mare, Misha, suntem din aceeași generație și am jucat la multe turnee de juniori împreună. Misha venea împreună cu familia, inclusiv cu Sasha. Mi-l amintesc pe Sasha de când era foarte mic, juca cu fratele meu, Djordje, care este doar cu doi ani mai mare. Am fost mereu disponibil să îl încurajez sau să îi ofer sfaturi. Mereu, m-a respectat, admirat și sprijinit în timpul turneelor. Așa s-a construit relația noastră. Vorbim foarte mult în afara terenului. Dintre toți adversarii mei, cu el am cele mai apropiate relații. Iar Daniil este autentic și îmi place asta. Iubesc această sinceritate. Cu statutul său de jucător de top, ar putea avea foarte mult de pierdut, cu sponsorii etc. Nu este corect politic, dar și eu sunt la fel. Mă pot identifica ușor cu el. Putem vorbi de o mentalitate rebelă, dar nu este chiar așa. Vrem să fim autentici, fideli valorilor noastre. Când greșim, îmi place să recunoaștem că am greșit. Dacă vreți să ne criticați, OK, este alegerea voastră. Nu îmi place când persoanele se prezintă ca fiind perfecte pe teren și în afara acestuia. Dar asta nu există! De aceea, îi apreciez pe Sasha și Daniil. În plus, sunt jucători de tenis incredibili. Aceasta este rivalitatea NextGen: Zverev, Djokovic, Medvedev.