Sporturi

Novak Djokovic – Kevin Anderson 6-2, 6-2, 7-6. Nole, campion la Wimbledon 2018

15.07.2018 | 18:32
Novak Djokovic  Kevin Anderson 62 62 76 Nole campion la Wimbledon 2018

Novak Djokovic – Kevin Anderson, live video, finala Wimbledon 2018. La capătul a două săptămâni pline de suspans, al treilea turneu de Grand Slam şi-a stabilit combatanţii pentru ultimul act. Sunt două nume la care puţini s-ar fi aşteptat. Novak Djokovic, de trei ori campion la Wimbledon, dar departe de cea mai bună formă înainte de startul turneului, şi Kevin Anderson, cel care se află pentru prima dată în ultimul act la Londra şi are şansa primului său titlu de Grand Slam.

7-6. Djokovic îşi adjudecă şi manşa a treia, victorie în tiebreak la 3.

6-6. Djokovic duce setul în tiebreak după ce salvează alte trei mingi de set.

5-6. Anderson trece din nou în avantaj.

5-5. Djokovic salvează două mingi de set şi închide un game în care a făcut trei duble greşeli.

4-5. Anderson pune din nou presiune.

4-4. Djokovic îşi face serviciul după ce salvează o minge de set.

3-4. Anderson continuă să servească bine în acest set.

3-3. Djokovic îşi face serviciul.

2-3. Anderson revine în avantaj.

2-2. Djokovic îşi face serviciul.

1-2. Anderson începe mai bine acest set.

1-1. Djokovic îşi face serviciul.

0-1. Anderson îşi face serviciul.


6-2. Nole închide şi setul doi.

5-2. Anderson îşi face serviciul.

5-1. Djokovic îşi face serviciul.

4-1. Un nou break pentru Djokovic.

3-1. Djokovic îşi face din nou serviciul.

2-1. Anderson reduce din handicap.

2-0. Sârbul îşi face serviciul.

1-0. Djokovic face break şi în startul setului doi.


6-2. Djokovic închide primul set fără prea mari emoţii.

5-2. Anderson îşi face serviciul şi rămâne în set.

5-1. Sârbul, în control total.

4-1. Din nou break pentru Nole, care pare sigur pe victoria în primul set.

3-1. Djokovic, din nou fără probleme pe propriul serviciu.

2-1. Anderson îşi face serviciul şi reduce din handicap.

2-0. Djokovic îşi face serviciul.

1-0. Novak Djokovic a câștigat primul game al partidei, contra serviciului.


Novak Djokovic – Kevin Anderson, live video, finala Wimbledon 2018. jucători au toate motivele să acuze o stare de oboseală. În special Kevin Anderson, care vine după două meciuri absolut incredibile. În sferturile de finală, sud-africanul a reuşit să îl învingă pe Roger Federer, favoritul numărul unu al competiţiei. Şi ce meci a fost! Federer a condus cu 2-0, dar Anderson a refuzat să renunţe. A salvat o minge de meci în setul trei, iar din acel moment a început magia.

Şi-a adjudecat seturile trei şi patru, 7-5, respectiv 6-4, şi a intrat în setul decisiv din postura omului obligat să vină din spate. Ajutat de un serviciu absolut fabulos, care s-a materializat şi cu 28 de aşi, şi-a apărat incredibil serviciul, ajungându-se la 11-11. Cu Federer dispunând de o singură minge de break în decisiv. Ratată. La prima sa șansă de break, Anderson a făcut 12-11, iar apoi a servit perfect pentru a închide meciul.

Novak Djokovic – Kevin Anderson, live video, finala Wimbledon 2018

Novak Djokovic - Kevin Anderson, finala Wimbledon 2018
Partida dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal, din semifinalele Wimbledon 2018, va rămâne una pentru istorie.

Apoi, în semifinale, Anderson a avut un meci și mai lung! Contra lui John Isner. A fost condus cu 2-1 la seturi, dar a reușit să revină și să trimită partida în decisiv. Acolo unde a fost nevoit să vină din urmă. A avut nervii tari și s-a impus în cele din urmă, scor 26-24. Kevin Anderson este la a doua finală de Grand Slam a carierei, după US Open 2017, atunci când a fost învins de Nadal.

Novak Djokovic – Kevin Anderson, finala Wimbledon 2018. Chiar dacă adversarul său a jucat peste zece ore de tenis, Djokovic este convins că Anderson va fi cel mai odihnit duminică, la ora 16:00, la startul finalei Wimbledon 2018. Nole a avut un meci mai ușor în sferturile de finală, când a trecut în patru seturi de Key Nishikori. Dar victoria din semifinale, cu Rafael Nadal, a fost un adevărat thriller. S-a oprit vineri noapte, la ora 23:00 a Angliei, la 2-1 la seturi pentru Nole. S-a reluat sâmbătă, zi pe care Anderson a avut-o liberă. Iar Djokovic a avut nevoie de set decisiv, câștigat 10-8, pentru a fi în finală. Ar fi al 13-lea titlu de Grand Slam pentru Novak Djokovic și al patrulea la Londra, unde s-a mai impus în 2011, 2014 și 2015.