Sporturi

Novak Djokovic, la un pas să egaleze recordul lui Pete Sampras: „A fost idolul meu, vreau să-l depășesc”

28.10.2020 | 09:04
Novak Djokovic la un pas sa egaleze recordul lui Pete Sampras A fost idolul meu vreau sal depasesc
ADVERTISEMENT

Novak Djokovik a câștigat de-a lungul timpului 17 turnee de Grand Slam. Tenismenul din Serbia are două obiective importante, conform celor de la Tennis365.com.

Primul dintre ele este să egaleze recordul deținut de idolul său, Pete Sampras, în ceea ce privește anii încheiați pe prima poziție în ierarhia masculină. Djokovic participă în această săptămână la turneul ATP de la Viena, iar dacă va câștiga două meciuri își va atinge ținta.

ADVERTISEMENT

“Pete Sampras a fost idolul copilăriei mele și ar fi minunat să-i bat recordul deținut: de șase ori pe primul loc la finalul unui an. Mai întâi vreau să egalez recordul și apoi să-l depășesc”, a declarat jucătorul sârb, finalist la Roland Garros.

Novak Djokovic se luptă cu recordurile. După Sampras, urmează Federer

“Al doilea record pe care îl țintesc e recordul lui Federer”, a adăugat Djokovic. Elvețianul a bifat 310 săptămâni pe primul loc în lume. Sârbul este la cea de-a 292-a săptămână în poziția de lider mondial și are șanse să stabilească noul record în martie 2021.

ADVERTISEMENT

“E marele meu obiectiv și privesc cu nerăbdare să-l ating. Sper că se va întâmpla în martie, dar vom vedea. Sunt foarte multe lucruri care se pot schimba în fiecare săptâmână”, a zis Djokovic.

”Vom trebui să ajungem mai devreme în Australia”

După un antrenament desfășurat la Belgrad pentru competiția de la Viena (26 octombrie-1 noiembrie), tenismenul de 33 de ani le-a spus jurnaliștilor că nu știe exact data când va ajunge în Australia, din cauza carantinei de două săptămâni la care sunt supuși cei care ajung în această țară pentru că ne aflăm în pandemia de coronavirus.

ADVERTISEMENT

“Sperăm că lucrurile se vor schimba, că vor scurta perioada de carantină”, a declarat sârbul. Conform jucătorului, dacă măsurile vor continua “cei mai mulţi dintre noi, jucătorii, vom trebui să ajungem mai devreme în Australia”. 

Deși competiția se va desfășura între 18 și 31 ianuarie, centre de carantină pentru sportivi vor exista “într-un anumit număr” de orașe din Australia încă din luna decembrie, a spus Federația de Tenis de acolo.

ADVERTISEMENT

Novak Djokovic ocupă primul loc în clasamentul mondial masculin, cu 11.740 de puncte. Podiumul este completat de Rafael Nadal(9.850) și Dominic Thiem (9.125). Roger Federer, Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev, Alexander Zverev, Andrey Rublev, Diego Schwartzman și Matteo Berrettini sunt următorii jucători din top 10.

Sârbul a făcut un gest frumos, dar a fost aspru criticat în țara natală. Liderul mondial a oferit lecții de tenis unor copii. ,,Nu sunt hater, îmi place cum joacă Nole, dar detest modul idiot în care se comportă în timpul pandemiei”, a fost unul dintre comentariile la adresa sârbului.

ADVERTISEMENT