De la Marele Nole la micul Djokovic, pantofarul nepoftit sau „democrația” Cezarului Caligula

Marele jucător Nole a devenit micul fenomen social Djokovic, subiectul unei telenovele născute în fașa frustrărilor, care tinde să devină ditamai tămbălăul, încuscrit atât cu tratamentul impus musafirului dubios, cât și cu buricelul scandalului politic.

La prima vedere, „cazul Djokovic” trezește nedumerire. După ce jucătorului i s-a acordat viza de intrare în Australia, primitoarele gazde au scuturat din capetele mari și somnoroase și i-au anulat viza. Evident, Nole era pus în temă că, inițial, i se făcuse un favor, având în vedere politica dură pe care autoritățile australiene o duc în materie de vaccinare anti-COVID, în condițiile în care țara de la Antipozi se bucură de o rată scăzută a infectărilor.

Primul aspect frapant este legat de ezitările jucătorului, care, atunci când este întrebat referitor la imunizare, sare peste cuvinte și se proptește în sunete… evazive. Al doilea, deși avocații săi au contestat anularea vizei, judecătorii au amânat decizia până luni, iar în aceste condiții, sârbul urmează – cel puțin din ce știm la această oră – să stea izolat, la hotel. Secretomania lui Nole, combinată cu proptelile gazdelor, oferă tabloul unei pensiuni uitate prin codrii balcanici, unde pantofarul nepoftit este ținut pe preșul casei, în ciuda faptului că, inițial, i s-a oferit o țidulă care i-ar fi dat dreptul la un sejur mai de „Doamne ajută”.

Când Cezarul Nole crează precedente sau pseudo-democrația și dreptul la frustrare

Sigur, dacă e să ne luăm după Biblie, ar trebui să-i dăm Cezarului ce-i aparține de drept, mai ales că Djokovic nu e fiștecine, ci ditamai liderul planetar, în materie de tenis. Însă, ce ne facem dacă acest „Cezar” (nume devenit un fel de poreclă-generic pentru „managerii generali” din Roma antică) este însuși… Caligula? Mai exact, în cazul de față, un individ care, conștient sau nu, ar pune în pericol comunitatea și integritatea unui turneu cu ștaif.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Într-o asemenea situație, la umbra sportivului-gigant Nole ar crește pipernicitul cetățean Djokovic Novak, un seamăn de-al nostru, care, prin ignoranța manifestată în fața unui fenomen global, își pune aproapele în pericol. Ba, mai mult, crează și un precedent periculos. Imaginea este dezamăgitoare.

Novak Djokovic este o personalitate publică, una conștientă de statutul său. În jurul său, pe mapamond, mor oameni. Mă îndoiesc că Nole nu este conștient și de acest „fenomen”. El nu are nevoie de „reclamă”, iar din acest motiv, fronda este de neînțeles și poate ascunde alte interese, mai degrabă de ordin politic, decât unele de tip sportiv sau chiar mascate de orgoliu.

Pe de altă parte, Calul Troian a devenit animalul domestic al tuturor războaielor și târziu și-au dat seama australienii ce cadou otrăvit și-au făcut, din disperarea de a-l avea pe Nole la turneu. Probabil, inițial au crezut că „merge românește”,  ori ca în Balcani, numai că populația s-a revoltat și liderii politici de la Antipozi n-au mai știut pe unde să scoată basmaua fresh, din buzunarul cangurului năucit.

Dă-i cu mitingu’ pân la ziuă și un scandal politic inutil

Srdjan Djokovic, tatăl „scutitului medical”, a organizat un miting de protest în Serbia, după ce fiului său i-a fost interzisă intrarea în Australia și participarea la Open. Pe principiul „dai într-unul, țipă doi”, ambasadorul australian la Belgrad a fost invitat să dea cu subsemnatul, la Ministerul Sârb de Externe, iar omologul său de la consulatul din Sydney a cerut eliberarea imediată a lui Djokovic, devenit peste noapte port-drapelul „șoșonarilor” de pe tot Globul.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Potrivit FANATIK, nici premierul australian n-a răbdat afrontul, astfel că ne-am trezit, la început de an, în mijlocul unui meci care nu are legătură nici cu tenisul, culmea, nici cu pandemia, ci doar cu interpretarea noțiunii de „bun simț”. Criza provocată de Novak Djokovic este grotescă și de neînțeles, în climatul actual, care mai presus de orice bâzdâc de orgoliu, presupune solidaritate și păstrarea blazonului unui mare sportiv.

Dacă ți-ai asumat să nu te vaccinezi, îți asumi, de asemenea, și normele impuse de ceilalți membri ai societății. Nu ești IPS Theodosie, care, potrivit site-ului tvr.ro, și-a permis să afirme că medicina nu mai are logică. Nu ești nici măcar Cezarul căruia, inițial, i s-a făcut rost de o scutire medicală discutabilă, ci devii Motanul Încălțat, care după ce e dat afară pe ușă, intră pe fereastră. „Puțină demnitate, ce dracu’!”, vorba regretatului Gheorghe Dinică…

Mentalitate medievală și zei căzuți de pe socluri, într-o fabulă grotescă

Novak Djokovic nu dă neapărat apă la moară cohortelor de anti-vacciniști sau de „discreți în materie de intimitatea injecției”, dar cu tot respectul, dovedește o mentalitate estică, păguboasă, medievală. Fenomenul se derulează la scară largă, pentru că, așa cum spuneam, președintele sârb a cerut autorităților să nu-l mai hărțuiască pe sportiv. Precum în fabula „Racul, broasca și o țuică”, ne trezim, mahmuri, într-un context în care unul trage hăis și altul, cea, în timp ce zei de marmură cad, ușor și conștient, de pe propriile socluri.

Din păcate, am avut ocazia să studiem sindromul de câine bătut apriori, care vrea să fie primit în lumea civilizată dar care, indiferent de talent, nu știe cum să procedeze cu normele acelei lumi și n-are habar la ce folosește aceasta. Dacă l-ar fi interesat cu adevărat, polemica din jurul vaccinării anti-COVID, pe Djokovic l-ar fi ajutat, incomparabil mai mult, renunțarea la încăpățânare și revenirea „sub scut”, acasă, cu aura de martir tatuată pe frunte. Sigur, ca orice campion, și-ar fi dorit să joace, să învingă, să nu parcheze în aer, precum greierii, la primul mare turneu al anului. Numai că, s-a trezit cu ghetrele și cu fracul, tăvălite în mediocritatea protestatarului conjunctural.

Din nefericire, nici atitudinea lui Nole și nici cea a organizatorilor nu țin de democrație, cum scrie flamboyant Marius Tucă în ProSport („Nu a existat niciun turneu din circuit în care jucătorii să fie obligați să se vaccineze. De ce australienii fac asta? Pentru că lor li se pare normal să încalce drepturile și libertățile, li se pare normal să discrimineze. Dacă ar fi după mintea lor „sclipitoare” nevaccinații (jucători, zugravi, actori, muncitori) ar trebui închiși în casă pentru tot restul vieții, eventual să le fie ușile sudate”). Totul are legătură cu contextul general, din care jocul (inclusiv cel de tenis) face parte, nu însă și joaca.

Cu o fumigenă nu se face revoluție

Problema ține de legitimitatea bunului simț, iar primul „drept” este cel de a nu încălca drepturile și siguranța altora. Nu-l obligă nimeni pe Nole să se vaccineze, dar eu, gazda, stabilesc regulile casei. Rămânem în urmă, dar ne cerem înăuntru. Ca est-europeni cu pretenții, unii dintre noi ne căznim să demonstrăm ce înseamnă democrația cu soia, ca în vremurile apuse.

Djokovic a sperat că își poate permite orice, inclusiv să pună pe jar opinia publică și să stârnească febrile conflicte diplomatice. Din păcate, s-a trezit în postura fugarilor români de dinaintea lui ’89, care, după ce traversau Dunărea pe blat, visând la libertate, erau încolțiți de baionetele soldaților iugoslavi.

Nole poate să bombardeze mult și bine peretele hotelului cu mingea de tenis, putem deveni și noi martorii altor adaosuri ale fanteziei și ale exaltării mistice, dar, vorba țăranului nostru neaoș, „e deranj mare, asta nu se face!”. Și mai e ceva. Cu o fumigenă nu se face revoluție.