Sport

Novak Djokovic, răspuns direct când a fost întrebat de marele său rival Rafael Nadal: ”Nu voi fi niciodată prieten cu el”

Una dintre marile rivalități ale ultimilor ani în tenis a reprezentat-o cea dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal, iar sârbul a recunoscut că nu are nicio prietenie cu ibericul.
12.10.2025 | 09:30
Novak Djokovic raspuns direct cand a fost intrebat de marele sau rival Rafael Nadal Nu voi fi niciodata prieten cu el
Novak Djokovic a explicat de ce nu poate fi prieten cu marele său rival Rafael Nadal. Sursă foto: atptour.com
ADVERTISEMENT

Cei doi mari tenismeni au avut nenumărate bătălii în arenele lumii și au creat emoții pentru fanii de pretutindeni, însă între ei nu există decât un respect uriaș. Și asta a spus-o chiar Novak Djokovic atunci când a fost întrebat de Rafael Nadal.

De ce nu poate Novak Djokovic să fie prieten cu Rafael Nadal

Ultimii 20 de ani din tenis au fost dominați cu autoritate de tripleta Novak Djokovic, Rafael Nadal, Roger Federer, dar sârbul a recunoscut că rivalitatea din teren face practic imposibilă o relație de prietenie între ei.

ADVERTISEMENT

”Nadal e doar cu un an mai mare decât mine și ambii suntem în zodia Gemeni. Am ieșit de două ori la masă, dar nu voi fi niciodată prieten cu el. L-am respectat și l-am admirat mereu enorm. Datorită lui și a lui Federer am crescut și am devenit cine sunt astăzi.

E ceva ce ne va uni pentru totdeauna și voi fi mereu recunoscător pentru asta. Nadal e parte din viața mea. L-am văzut în ultimii 15 ani mai mult decât am văzut-o pe mama, dar nu am fost niciodată prieteni. Între rivali, pur și simplu nu se poate. Însă nu suntem nici dușmani”, a declarat Djokovic, conform A Bola.

ADVERTISEMENT

Cum arată în cifre rivalitatea dintre Djokovic și Nadal

Iubitorii tenisului nu vor uita prea repede bătăliile epice pe care le-au dus cei doi pe terenurile de tenis. Ei s-au întâlnit de nu mai puțin de 60 de ori în cei 18 ani în care au fost împreună în circuitul ATP, iar Nole conduce la directe cu 31-29.

ADVERTISEMENT

Primul meci dintre ei a avut loc în sferturi de finală la Roland Garros, în 2006, când Djokovic s-a retras după ce a pierdut primele două seturi. Punctul final a venit în turul 2 de la Jocurile Olimpice de la Paris de anul trecut, când sârbul l-a învins pe Nadal în două seturi.

Novak Djokovic este în față și când vine vorba de titluri de Grand Slam, cu 24 de succese față de 22 ale spaniolului, dar și la titluri în circuitul ATP. Sârbul are 100 de turnee câștigate în carieră, în timp ce Nadal s-a oprit la 92.

ADVERTISEMENT

Djokovic, ultimul mohican rămas în circuitul ATP

În timp ce marii săi rivali Rafael Nadal și Roger Federer au hotărât să pună capăt carierei, Novak Djokovic continuă să joace în circuitul ATP. Însă, vârsta nu iartă pe nimeni și sârbul de 38 de ani are din ce în ce mai puțin succes.

La turneul Masters de la Shanghai a ajuns totuși până în semifinale, unde a fost învins de monegascul Valentin Vacherot, locul 204 în clasamentul mondial, însă a făcut-o cu eforturi supraomenești.

La meciul din turul 3 cu germanul Yannick Haufmann a vomitat de două ori pe teren din cauza căldurii și a umidității. Apoi, în partida din optimi cu spaniolul Jaume Munar, s-a prăbușit efectiv pe teren. A fost nevoie de intervenția medicilor pentru ca sârbul să poată continua jocul.