Sporturi

Novak Djokovic scrie istorie. Performanța imensă pe care o va atinge jucătorul sârb

19.02.2021 | 08:15
Novak Djokovic scrie istorie Performanta imensa pe care o va atinge jucatorul sarb
ADVERTISEMENT

Novak Djokovic scrie istorie în tenisul masculin, iar săptămâna viitoare va reuși o performanță imensă devenind jucătorul cu cele mai multe săptămâni petrecute în fotoliul de lider al ierarhiei ATP.

Calificarea în finala Australian Open îi garantează sârbului că va rămâne pe primul loc în clasament până pe 4 aprilie, atunci când se va desfășura turneul de la Miami.

ADVERTISEMENT

Începând de luni, Djokovic îl va depăși pe legendarul Roger Federer la numărul de săptămâni pentrecut pe primul loc în clasament, cu 311. Astfel “Nole” poate deveni primul jucător  de tenis care atinge borna de 6 ani din postura de lider ATP.

Novak Djokovic scrie istorie. Performanța imensă pe care o va reuși săptămâna viitoare

Novak Djokovic intră în cărțile de istorie ale tenisului mondial odată cu calificarea în finala turneului de la “Antipozi”. De luni, 22 februarie, va deveni jucătorul cu 311 săptămâni în topul ATP, depășind-ul astfel pe elvețianul Roger Federer.

ADVERTISEMENT

Eye to eye ? with cute visitor today on the court! Thank you for bringing me luck ??? idemooo, let’s go! #NoleFam #AusOpen

Publicată de Novak Djokovic pe Joi, 18 februarie 2021

După eliminarea suferită de Rafael Nadal în fața grecului Tsitsipas, Djokovic își asigură avantajul liniștitor față de iberic, care este principalul său urmăritor în cursa din circuitul ATP. Diferența de 2180 de puncte pe care sârbul o are în acest moment îi garantează să ajungă la cel puțin 314 săptămâni în postura de lider mondial.

Ilie Năstase este prezent și el în acest top. Fostul mare jucător și primul lider din istoria clasamentului ATP ocupă poziția a 15-a, cu 40 de săptămâni petrecute pe locul 1. Roger Federer, cu 310 săptămâni, și Pete Sampras, cu 286 de săptămâni, completează podiumul alături de Novak Djokovic.

ADVERTISEMENT

Novak Djokovic, nemulțumit de organizarea Australian Open

Deși a ajuns până în ultimul act la Turneul de Mare Șlem de la Melbourne, Novak Djokovic se declară nemulțumit de condițiile de organizare de la Australian Open și mai ales de carantina impusă la această competiție: “Ne-a afectat pe toţi carantina, atât emoţional, cât şi fizic. Nu cred că e normal.

Sperăm să fi fost vorba de ceva temporar, doar pentru acest turneu. Am vorbit cu majoritatea jucătorilor din circuit şi cei mai mulţi nu vor să continuăm sezonul dacă vor fi nevoiţi să stea din nou în carantină.

ADVERTISEMENT

Aşteptăm să se discute cu managementul ATP pentru că vrem răspunsuri. Vrem să ştim cum va continua sezonul pentru noi în percepţia lor, pentru că nu ştim în acest moment ce se va întâmpla după Australian Open”, a declarat Djokovic pentru Eurosport.

ADVERTISEMENT