Sport

Nu degeaba i se spune „Regele”! Cum a ajuns LeBron James printre cei mai bogați sportivi ai lumii

26.04.2021 | 10:00
Nu degeaba i se spune Regele Cum a ajuns LeBron James printre cei mai bogati sportivi ai lumii
LeBron James este fericitul posesor al unei averi la care mulți nu îndrăznesc nici să viseze. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

La cei 36 de ani ai săi, LeBron James nu scrie istorie doar în NBA, alături de LA Lakers, ci și în topul celor mai bogați sportivi ai lumii. Surprinzător sau nu, legendarul baschetbalist este fericitul posesor al unei averi la care mulți nu îndrăznesc nici măcar să viseze.

Secretul? Intuiția. Altfel spus, a știut să-și gestioneze banii și să investească doar în afacerile în care a crezut cu adevărat. O companie de management sportiv, o reţea regională de televiziune prin cablu şi Roush Fenway Racing, echipă care concurează în Nascar Cup Series, sunt doar câteva dintre exemple.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă baschetul îi ocupă cea mai mare parte a timpului, trebuie să știți că „Regele” nu este deloc străin de lumea fotbalului. Ba chiar contribuie din punct de vedere financiar la succesul campioanei en-titre a Angliei.

LeBron James este unul dintre cei mai bogați sportivi ai lumii. Îi intră periodic în conturi sume amețitoare

Nu mai e un secret pentru nimeni că LeBron James s-a aflat chiar din primii ani ai prodigioasei sale cariere sportive în atenția celor mai importante companii ale lumii. Vorbim aici despre Adidas, Reebok sau Nike, branduri care au făcut „marcaj strâns”, în încercarea de a-și asocia imaginea cu puștiul ce se pregătea să cucerească baschetul american.

ADVERTISEMENT

Cu timpul, vedeta celor de la LA Lakers a ajuns să poarte propria linie de încălțăminte, ce cuprinde numai puțin de 18 mărci aplicate și 14 versiuni ale bascheților denumiți „Soldier” (n.r.: soldat). Asta, însă, nu e tot, pentru că averea sa depășește, conform publicațiilor de specialitate, suma de 500 de milioane de dolari.

În plus, a bătut palma cu Maverick Carter și a devenit astfel co-proprietar  al Boston Red Sox, companie care a încheiat un acord cu Fenway Sports Group, iar acțiunile achiziționate recent îi permit să aibă o oarecare putere de decizie în cadrul clubului Liverpool.

ADVERTISEMENT

LeBron James ia atitudine: „M-am săturat”

Pentru că este unul dintre cei mai apreciați sportivi ai tuturor timpurilor, LeBron James își face fără ezitare vocea auzită, mai ales când trebuie să apere drepturile afro-americanilor. Stă mărturie cel mai recent mesaj transmis autorităților de peste Ocean, prin intermediul rețelelor de socializare.

M-am săturat să văd persoane afro-americane ucise de polițiști. Am șters postarea anterioară pentru că a creat și mai multă ură. Nu este vorba despre un singur ofițer, ci despre întregul sistem.

ADVERTISEMENT

Ei întotdeauna se folosesc de cuvintele noastre pentru a crea și mai mult rasism. Vreau cu disperare mai multă responsabilitate”, a scris legendarul baschetbalist.

ADVERTISEMENT
Tags: