Andrei Vochin a făcut haz de necaz la FANATIK SUPERLIGA și consideră că președintele Federației Române de Fotbal ar trebui să se pregătească temeinic pentru meciurile cu Kosovo.
Andrei Vochin a făcut o remarcă interesantă după România – Kosovo: „La meciurile cu Kosovo nu înțeleg de ce își ia bilet la lojă. La precedentul meci cu Kosovo a stat în centrul de comandă, acum a fost nevoit să coboare pentru că în momentul în care se face celula de criză, chiar dacă nu s-a declanșat procedura în trei pași, totuși cei de la UEFA, cu cei trimiși ai federațiilor, secretarii generali, au încercat să îi convingă pe oamenii ăștia că până la urmă meciul trebuie să se termine pe teren”.
Consilierul președintelui FRF a subliniat importanța gestului lui Răzvan Burleanu: „Cum să nu aibă voie. Prezența președinților într-un astfel de moment este foarte importantă pentru că trebuie să mediezi acolo situația creată cu toată lumea.
Ori cu ei nu aveai ce să mediezi pentru că și Foda în afara faptului că are un contract și ia niște bani de la federația din Kosovo, totuși e un german care înțelege gravitatea gestului. A văzut că nu s-a întâmplat nimic chiar dacă a mai spus el pe la conferința de presă, doar că poziția lui e ingrată. El se întoarce cu echipa în Kosovo”.
Horia Ivanovici a avut un discurs extrem de acid la adresa lui Franco Foda: „La început, poziția lui Foda a fost a unui om bulversat, șocat de ceea ce se întâmplă, după când a văzut că iureșul prea mare ce putea să facă? Să se expună oprobriului public? Ce nu mi-a plăcut la Foda e că a mințit.
A venit la conferința și a spus: ‘Am vrut să ne întoarcem pe teren’. Adică a mințit ca ultimul mincinos. Pinocchio e puțin spus cum a mințit Foda. Dar nu un Pinochio simpatic. Foda a fost un Pinocchio dizgrațios și obedient.
Umil. Adică ceva de genul: ‘Bă, dacă ăsta e vântul nu pot să merg eu împotriva lui’. Omul a venit la conferință și a mințit cu nerușinare spunând că am vrut să ne întoarcem după alea zeci de minute, dar nu ne-am întors pentru că în continuare din tribune erau scandări rasiste împotriva naționalei noastre”.
Horia Ivanovici nu s-a oprit aici și a fost și mai dur cu Foda: „Adică omul a mințit cum pe vremuri bieții oameni erau băgați la închisoare de comuniști. Veneau și dădeau mărturii mincinoase că n-aveau ce să facă. De ce? Că era un sistem și dacă nu dădeai mărturie te lua pe tine. Așa a fost Foda păstrând proporțiile”.
Horia Ivanovici e de părere că selecționerul german ar putea să ia o decizie radicală după meciul cu România: „Și-a dat seama că nu mai are ce să mai facă și că el până la urmă se întoarce în țara aia, e sub contract. Dar hai să vedem dacă Foda mai continuă. Țineți minte ce vă spune Ivanovici. Hai să vedem dacă Foda mai continuă după Liga Națiunilor.
Eu cred că nici lui Foda nu îi convine poziția în care a fost pus. Să țineți minte ce v-am zis eu acuma. Eu zic că Foda va găsi un pretext elegant și se va retrage pentru că nu poți să trăiești acolo. Din cauza caracterului jucătorilor, nu a valorii”.
Florin Gardoș a concluzionat și el: „M-am uitat aseară pe echipă și sunt convins că toți ați făcut-o. Dacă iei echipa Kosovo, a fost peste toate din grupă. Deci Kosovo din punctul meu de vedere ar trebui să fie mult mai spus fotbalistic în primul rând. Foda are un motiv să plece, că nu are performanță”.