Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Nu mai bine beai un șpriț decât să iei alea?”. Sabin Ilie i-a provocat lui Cosmin Matei o crizâ de râs în direct. Video

Cosmin Matei a vorbit despre substanța care i-a adus suspendarea de nouă luni, iar Sabin Ilie a avut o replică savuroasă pentru fotbalistul lui Sepsi.
24.08.2026 | 09:10
Nu mai bine beai un sprit decat sa iei alea Sabin Ilie ia provocat lui Cosmin Matei o criza de ras in direct Video
Replica genială primită de Cosmin Matei după suspendarea pentru dopaj. Ce i-a spus Sabin Ilie
ADVERTISEMENT

Cosmin Matei se antrenează în parcuri și în sălile de fitness după ce a primit o suspendare de nouă luni pentru dopaj. Jucătorul a consumat o substanță interzisă și a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Sabin Ilie, fostul mare fotbalist român, a încercat să îi ridice moralul jucătorului.

Cosmin Matei, suspendat nouă luni!

Cosmin Matei a fost suspendat pentru nouă luni de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în dosarul de dopaj început în februarie 2024. Căpitanul lui Sepsi a fost depistat pozitiv cu 5-metilhexan-2-amină, un stimulent aflat pe lista substanțelor interzise, în urma unui control efectuat după meciul cu Universitatea Craiova. Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) l-a sancționat inițial cu șase luni de suspendare, însă Comisia de Apel a anulat ulterior pedeapsa, iar fotbalistul a putut reveni pe teren.

ADVERTISEMENT

Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a contestat însă decizia la TAS și a solicitat o suspendare de cel puțin doi ani. Instanța de la Lausanne a admis apelul și a stabilit o suspendare de nouă luni, dintre care Matei executase deja o lună, astfel că mai are de ispășit opt luni. Pe durata sancțiunii, mijlocașul nu poate participa la antrenamentele lui Sepsi și nici nu are acces în vestiar sau în zona de pregătire a echipei.

Replica genială primită de Cosmin Matei după suspendarea pentru dopaj. Ce i-a spus Sabin Ilie

Sabin Ilie a încercat să înțeleagă de ce fotbalistul a apelat la o substanță interzisă și l-a întrebat ce beneficii ar fi trebuit să îi ofere aceasta. Cosmin Matei a declarat că nu a simțit nicio îmbunătățire după ce a consumat produsul respectiv, un supliment de tip pre-workout. În glumă, Sabin Ilie i-a spus că mai bine ar fi băut un șpriț.

ADVERTISEMENT

Sabin Ilie: „Eu sunt mai de modă veche. Nu știu ce ai luat tu. Habar nu am. Te ajută să alergi mai repede, să sari mai bine la cap? Te ajutau alea?”.

ADVERTISEMENT

Cosmin Matei: „Nu e ca și cum am simțit vreo îmbunătățire. E un pre-workout”.

Sabin Ilie: „Nu mai bine beai un șpriț? Dacă știi că te ajută, înțeleg. Dar așa, îl iei că îți e sete…”.

ADVERTISEMENT

Cosmin Matei: „E o prostie. Ce să zic acum? Nu a meritat. O să fiu puternic. Ăsta e planul. Nu mai beau. Nu”.

Cosmin Matei RUPE TACEREA despre SUSPENDAREA de 9 LUNI: „CUTIA ERA CONTAMINATA”