News

Nu orice român își poate amâna ratele cu 9 luni. Ministrul finanțelor vine cu explicații

Amânarea ratelor la bancă cu 9 luni, una dintre măsurile noului pachet socio-economic adoptat de Guvern, nu poate fi solicitată de toți românii. Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a venit cu clarificări.
25.05.2022 | 18:59
Nu orice roman isi poate amana ratele cu 9 luni Ministrul finantelor vine cu explicatii
Ce categorie de români pot beneficia de amânarea ratelor la bancă cu 9 luni. Sursa foto: Știri Bancare
ADVERTISEMENT

Ministrul finanțelor clarifică amânarea ratelor cu 9 luni. Nu orice român poate înainta o astfel de solicitare băncilor, spune Adrian Câciu despre măsura de sprjin inclusă în noul pachet socio-economic, adoptat luni seară, de către Guvern.

Cine își poate amâna ratele la bancă cu 9 luni

”Vom avea ca şi criteriu creşterea cheltuielilor per familie sau creşterea costurilor per companie cu 25% faţă de 2021”, a transmis Adrian Câciu, miercuri, într-o conferință de presă.

ADVERTISEMENT

Ministrul a subliniat că demersul nu este o scutire de la plată, ci strict o amânare. Ceea ce înseamnă că la finalul celor 9 luni se va prelungi scadența creditului, pentru o perioadă similară.

” (…) Nu este o măsură pentru toată lumea. E o măsură pentru cei care au dificultăţi în plata ratelor. Este o măsură care implică o analiză pe care fiecare companie şi-o va face, fiecare dintre cetăţeni, pentru că, aşa cum a fost şi măsura din pandemie, la finalul amânării acestor rate se va prelungi scadenţa la creditul respectiv cu o perioadă similară, dar vei avea de plătit. Nu este o scutire, este o amânare la plată.

ADVERTISEMENT

Criteriul principal sau schimbarea de paradigmă faţă de moratoriul din 2020 este creşterea cheltuielilor sau costurilor. În pandemie, criteriul principal a fost scăderea veniturilor. Deci acum vom avea ca şi criteriu creşterea cheltuielilor per familie sau creşterea costurilor per companie cu 25% faţă de perioada anului trecut şi la companii, evident, va fi raportat la costurile referitoare la utilităţi, pentru că ne încadrăm şi în situaţia care a apărut între timp practic costul lunar e afectat de preţurile de la energie, de la combustibil, dar şi de la alte materii prime”, a detalit ministrul finanțelor, la finalul ședinței Executivului.

Întrebat de jurnaliști dacă beneficiarii trebuie să facă o dovadă a creșterii cheltuielilor, Adrian Câciu a răspuns:

ADVERTISEMENT

”Procedura va fi destul de simplă, dar acesta va fi criteriul pe care l-am agreat împreună cu sistemul bancar. Această ordonanţă va fi avizată şi de către BNR care va emite şi o metodologie, iar în această ordonanţă vom avea şi un punct de vedere de la Asociaţia Românilor a Băncilor raportat la momentul acesta”, a mai explicat Adrian Câciu.

Economiștii avertizează că amânarea ratelor cu 9 luni înseamnă dobânzi mai mari

Economiștii nu văd cu ochi buni noua măsură a Guvernului. Radu Burnete, lider al Confederației Patronale Concordia, avertizează că amânarea ratelor îi va determina pe oameni să consume mai mulți bani, iar băncile le vor crește dobânda.

ADVERTISEMENT

”Să oferi un moratoriu și posibilitatea amânării ratelor la bancă când zici că economia ți-a crescut cu 6,5% și inflația a sărit de 14%, asta înseamnă să curtezi dezastrul. Nu mai plătim ratele și aruncăm banii în consum. Asta crește inflația, nu o scade, deci va obliga BNR să crească și mai accelerat ratele dobânzilor.

Și taman când oamenii și micile companii vor relua plățile, dobânzile vor fi și mai mari și mai greu de plătit, ca să ne cadă recesiunea bine. Colac peste pupăză, cam tot pe atunci stupizenia numită IRCC va fi ajunsă din urmă de realitate pentru că în ciuda unor iluștri monetariști de birt, prețul banilor într-o economie este imposibil de manipulat pe termen lung. Această decizie este peste puterile mele de înțelegere”, spune Burnete.

ADVERTISEMENT
Tags: