Foarte mult timp, inclusiv după retragere, Roger Federer a fost considerat cel mai bogat jucător din tenis. La capitolul venituri, acesta a fost depășit în ultimii ani de alte două nume legendare. Cine este, la ora actuală, ”regele banilor” în lumea acestui elegant sport.
În septembrie 2022, Roger Federer își anunța public retragerea din tenis. Era un moment trist pentru legendarul sportiv, dar și pentru milioanele de fani ai ”sportului alb” din întreaga lume. Elvețianul, ajuns în prezent la 44 de ani, a câștigat de-a lungul timpului peste 100 de titluri. A rămas în urma sa o moștenire impresionantă. El a stabilit și foarte multe recorduri pe care nimeni nu i le-a doborât până acum.
În urmă cu trei ani, în momentul în care Federer spunea adio tenisului, acesta încă se afla în fruntea unei ierarhii cu cei mai bine plătiți jucători ATP / WTA. Legenda elvețiană era la distanță mare de urmăritori și de urmăritoare.
Deși nu adunase multe meciuri în lunile premergătoare retragerii, Federer avea deja în vistierie circa 90 de milioane de dolari. În acest top, elvețianul era urmat de Naomi Osaka. În mare formă atunci, nipona, care era câștigătoare a patru turnee majore, avea strânsă suma de 56 de milioane de dolari. Era singura jucătoare, în afară de Roger, care a depășit pragul de 50 de milioane de dolari.
La acea vreme, Novak Djokovic, cel care între 2022 și 2025 a doborât toate recordurile majore, avea adunată o sumă de ”doar” 27 de milioane de dolari. În fața sârbului se aflau, pe locul al treilea, Serena Williams, cu 35,1 milioane de dolari, urmată de Rafael Nadal, cu 31,4 milioane de dolari.
Retras de mai bine de trei ani, Roger Federer a pierdut teren în ierarhia privind cele mai importante venituri din circuitul ATP. Cum era de așteptat, principalii săi rivali, care au mai jucat după el și încă mai joacă, l-au depășit.
În prezent, locul 1 în topul celor mai mari sume de bani strânse exclusiv din circuit este ocupat de Novak Djokovic (38 de ani). Sârbul, care are cele mai multe titluri de Grand Slam: 24, cele mai multe finale de Grand Slam: 37, are câștiguri totale de 191 de milioane de dolari.
Pe locul 2 se află legenda iberică Rafael Nadal (39 de ani), cu aproape 135 de milioane de dolari. Roger Federer încheie podiumului cu 130 de milioane de dolari. Iată cum arată un top 10:
Născut pe 8 august 1981 în Basel, Elveția, Federer a iubit tenisul de mic. A început să practice acest sport încă de când avea 3 ani. Părinții săi, Robert și Lynette Federer, au jucat un rol crucial în drumul acestuia spre sportul alb. Federer a devenit profesionist în 1998 și a ajuns pe locul 1 ATP în 2004.
Într-o carieră de excepție, acesta și-a trecut în palmares 103 titluri de simplu, inclusiv 20 de Grand Slam: 8 Wimbledon, 6 Australian Open, 5 US Open și un Roland Garros. A mai obținut 28 de titluri Masters 1000 și 6 ATP Finals. A stat pe locul 1 mondial timp de 310 săptămâni.
Foarte multe recorduri din tenis se leagă de numele lui Federer. Acesta este încă singurul tenismen din istorie care a jucat 18 finale de Mare Șlem din 19 posibile. A făcut-o în perioada 2005 – 2010.