Sport

Nu s-a abținut! Ce a făcut Marius Șumudică la primul meci ca antrenor la Al-Okhdood

Marius Șumudică a ieșit în evidență la primul său meci ca antrenor la Al-Okhdood. Tehnicianul român a „comis-o” în repriza a doua în meciul cu Al-Ahly din Arabia Saudită.
11.01.2026 | 14:14
Nu sa abtinut Ce a facut Marius Sumudica la primul meci ca antrenor la AlOkhdood
Marius Șumudică nu s-a abținut la primul meci pentru Al-Okhdood. Sursă foto: X (Al-Okhdood)
ADVERTISEMENT

Al-Okhdood – Al-Ahly, din etapa 14 din Saudi Pro League, a reprezentat meciul de debut al lui Marius Șumudică pe banca arabilor. Tehnicianul nu s-a abținut și s-a dat în spectacol.

Marius Șumudică a văzut cartonaș galben la meciul de debut la Al-Okhdood

Marius Șumudică, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, este noul antrenor de la Al-Okhdood. Tehnicianul a debutat cu stângul la noua sa formație, însă jocul nu a fost tocmai rău.

ADVERTISEMENT

Al-Okhdood a întâlnit-o pe Al-Ahly în etapa 14 din Saudi Pro League și a pierdut cu scorul de 0-1. Jocul prestat de jucători îi poate da speranțe lui Marius Șumudică că își poate îndeplini obiectivul.

Aflat la primul meci pe banca arabilor, Marius Șumudică nu s-a putut abține și a luat un cartonaș galben în minutul 50 al înfruntării. Tehnicianul român a văzut avertismentul în urma unor proteste.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică, protagonist la finalul meciului de debut

După partida dintre Al-Okhdood și Al-Ahli s-a consumat un episod tensionat. În centrul atenției s-au aflat Marius Șumudică și Ivan Toney, care au avut un schimb dur de replici. Antrenorul român și fotbalistul englez s-au contrat verbal, iar imaginile surprinse au devenit rapid virale pe rețelele sociale.

ADVERTISEMENT

Roger Ibanez, fundașul brazilian al celor de la Al Ahli, a intervenit pentru a calma spiritele. Acesta l-a tras pe Ivan Toney de lângă antrenorul român, prevenind astfel escaladarea conflictului. Marius Șumudică este recunoscut pentru firea sa vulcanică, iar de-a lungul timpului a mai avut altercații minore cu jucători adverși.

ADVERTISEMENT

Pe ce loc se află Al-Okhdood după eșecul cu Al-Ahli

În urma eșecului cu Al-Ahli, al patrulea la rând pentru Al-Okhdood, formația antrenată de Marius Șumudică rămâne pe penultima poziție a clasamentului din Arabia Saudită, cu doar 5 puncte acumulate după 13 etape. Distanța față de locul 15, ultimul care asigură menținerea în prima ligă și ocupat de Al-Riyadh, este de patru puncte.

În schimb, Al-Ahli se află pe poziția a patra a clasamentului, cu 28 de puncte, la șapte puncte distanță de liderul Al-Hilal. Pentru Marius Șumudică urmează un nou test peste două zile, pe 13 ianuarie, când Al-Okhdood va întâlni pe Al-Kholood, echipă aflată pe locul 13 în Saudi Pro League.

ADVERTISEMENT
  • 13 ianuarie este data următorului meci al lui Marius Șumudică
  • 5 puncte a adunat Al-Okhdood în primele 13 etape